Antena Căutare

Mall-urile se închid, iar grupurile mai mari de trei persoane sunt interzise pe stradă. Noi măsuri restrictive pentru români

Autoritățile din România au anunțat noi măsuri pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus, într-o ordonanță militară ale cărei prevederi urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. O declarație de presă a fost susținută de ministrul afacerilor Interne, Ion Marcel Vela și de secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat.

Galerie
Noi măsuri restrictive pentru români. Marcel Vela și Raed Arafat, declarații de la sediul MAI

La aproximativ șapte zile de la instituirea stării de urgență se adaugă un alt set de restrictii.

Ce nu au voie să facă românii?

Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.

(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.

Articolul continuă după reclamă

(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.

(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.

(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Art. 4. – În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.

(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:

a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;

b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;

c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;

d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;

e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);

h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.

(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin.(1).

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:

„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.

(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.

2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:

„(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.

3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:

„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”

(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 10. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2;

b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7;

c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.

(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art.1 – 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Unsprezece medici de la Spitalul Judeţean Suceava, diagnosticaţi cu coronavirus... Ordonanța militară. Românii nu mai au voie să iasă din case pe timpul nopții, decât în anumite condiții...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mărțișor 2026: Felicitări cu „O primăvară frumoasă”, urări și SMS-uri pentru femei de 1 Martie
Mărțișor 2026: Felicitări cu „O primăvară frumoasă”, urări și SMS-uri pentru femei de 1 Martie
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri Catine.ro
Obiceiuri, tradiții și superstiții de 1 Martie. Ce e bine să faci de Mărțișor ca să ai noroc tot anul
Obiceiuri, tradiții și superstiții de 1 Martie. Ce e bine să faci de Mărțișor ca să ai noroc tot anul
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam legitimația și toți polițiștii ne făceau pârtie”
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare HelloTaste.ro
Imagini din satelit. Palatul din Teheran al ayatollahului Ali Khamenei a fost distrus complet în atacul israelian
Imagini din satelit. Palatul din Teheran al ayatollahului Ali Khamenei a fost distrus complet în atacul israelian Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie
Caracatiţa din spatele afacerilor cu peşte. Cultura şpăgii a dus calcanul aproape de dispariţie Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x