Antena Căutare

E oficial, pensiile nu vor crește cu 40 la sută. Orban, noi precizări: ”Ar fi fost foarte dificil şi în condiţii de normalitate economică!”

Premierul Ludovic Orban spune că o creştere cu 40% a punctului de pensie, aşa cum prevede legea pensiilor adoptată de PSD, "ar fi fost foarte dificilă şi în condiţii de normalitate economică” şi afirmă că pensiile vor creşte "realist, pe baza sustenabilităţii economice”.

"Urmărim să creştem pensiile. Obiectivul nostru este, în schimb, să creştem pensiile cu cât putem în mod real. Lucrul ăsta nu pot să-l spun acum. Cu cât putem în mod real (...) pentru că degeaba măreşti pensiile dacă după aia nu poţi să le plăteşti, putem să facem şi noi ca PSD, mărim pensiile după care dăm drumul la inflaţie”, a spus Orban, luni seară, la Digi 24. Orban a adăugat că, în ceea ce priveşte punctul de pensie, "creşterea cu 40% ar fi fost foarte dificilă şi în condiţii de normalitate economică”. Primul ministru a explicat şi care ar fi impactul aplicării legii adoptate de PSD cu privire la majorarea punctului de pensie, el arătând că este vorba despre un impact bugetar de 52 de miliarde de lei pentru anul 2021 şi de aproximativ 83-84 de miliarde de lei pentru anul 2022. "Noi avem investiţii anul ăsta de 52 de miliarde”, a spus Orban. Primul ministru a afirmat că va face anunţul privind creşterea pensiilor atunci când Guvernul va avea informaţiile pe baza cărora se va lua decizia cu privire la majorarea punctului de pensie.

Sursa : news.ro

Răsturnare de situație! Cine este autorul fotografiei în care Ludovic Orban apare fumând la Palatul Victoria: ”Ministrul... Detalii noi despre focarul de coronavirus descoperit la Spitalul Bagdasar-Arseni: ”Toți au fost asimptomatici!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 21 decembrie 2025. Report la Joker de 8,7 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru următoarea extragere
Rezultate Loto, 21 decembrie 2025. Report la Joker de 8,7 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru următoarea...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 21 decembrie 2025. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 21 decembrie 2025. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au distrus imaginea”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
7 Mantre pentru fiecare zi din această săptămână (22–28 decembrie)
7 Mantre pentru fiecare zi din această săptămână (22–28 decembrie) Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Marian a renunţat la ingineria auto pentru a da timp timpului. Afacerea care i-a adus succes: 
Marian a renunţat la ingineria auto pentru a da timp timpului. Afacerea care i-a adus succes: "Ceva deosebit" Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x