Antena Căutare

Pompierii români, adevărați eroi în Grecia. Imaginile înduioșătoare cu animalele salvate din flăcări | FOTO

Imaginile cu pompierii români care au salvat mai multe animale din calea incediilor din Grecia s-au viralizat. Animalele murdare și care abia mai respirau au scăpat din calea flăcărilor pe ultima sută de metri.

Galerie
Imagini virale cu animalele salvate de pompierii români din incendiile din Grecia | Profimedia

Insula Rhodos este misutită de incendii și mii de turişti şi localnici au fost nevoiţi să părăsească mai multe sate de pe insula grecească. Grecii din zonele afectate și-au lăsat în urmă toată agoniseala de-i viață și au fugit din fața focului. Și animalele de companie sau cele sălbatice au rămas fără „casă” și nu unde să se mai ascundă. Autoritățile elene au apelat la ajutor internațional, iar imaginile de la fața locului cu pompierii români au emoționat o lume întreagă.

Imagini virale cu animalele salvate de pompierii români din incendiile din Grecia

52 de pompierii români detaşaţi în Grecia au ajuns luni dimineaţă pe insula Rodos, puternic afectată de incendiile de vegetație, potrivit news.ro. Sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen, pompierii români au participat activ la misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci, dar și slovaci.

Echpajul român a participat și la operațiuniile de salvare a animalelor din zonele afectate, iar primele imagini de la fața locului au sensibilizat pe toată lumea.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mii de oameni, evacuați de pe insulele Rodos și Corfu din cauza incendiilor. Declarațiile turiștilor care fug din calea flăcărilor

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar și Ministerul Afacerilor Interne au făcut publice mai multe fotografii cu eroii români care înfruntă flăcările de pe insula grecescă Rhodos.

„Pompierii români au început intervențiile în insula Rodos. Cei 52 de pompieri, ajunși în această dimineață în Rodos, intervin pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în Sud-Estul insulei.

Din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate, incendiile s-au propagat la clădirile aflate în proximitatea vegetației uscate și a pădurii. Colegii noștri acționează în condiții extreme, pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.

Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”, a fost mesajul transmis de IGSU, pe pagina oficială de Facebook, altături de o serie de imagini care stau martore dezastului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ulterior, în decursul zilei de marți, 25 iulie 2023 și pagina de Facebook a MAI a distribuit o imagine cu un pompier român care a salvat mai multe animale din calea incendiului. Aceasta îl înfățișează pe bărbat cu mască, ținând în brațe, la adăpost, doi iepuri sălbatici și o pisică.

Animalele sunt murdare și pe blana lor se poate observa că erau la un pas de a-și pierde viața, înainte ca pompierii români să îi salvede din fața flăcărilor.

„Grecia-Rodos, 42 de grade.

Vântul era atât de puternic încât simțeau cum le intră căldura accentuată de incendiu prin mânecile și gulerele costumelor de protecție.

Au văzut în fumul des ceva care mișcă. Unul dintre pompieri a făcut semn către colegi. Au înaintat către acel loc… și au găsit un pisic și doi iepuri. Din cauza fumului abia respirau. I-au luat imediat și au reușit să le dea oxigen și apoi apă.

Animalele au fost salvate. Un gest mic care ne arată că pentru ei, pentru pompierii noștri, fiecare viață contează. Gânduri bune tuturor salvatorilor! Mândri de voi!”, au scris reprezentanții MAI pe rețelele sociale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Au luat acasă doi pui crezând că sunt de pisică, dar veterinarul i-a contrazis. Ce adăposteau, de fapt, în casă

În doar câteva ore de la publicare, postarea a strâns sute de comentarii și peste 1800 de distribuiri. Imaginea care demonstrează aploarea dezastrului s-a viralizat rapid și acum face înconjurul internetului.

Ce s-a ales de familia tânărului care a murit în accidentul de mașină provocat de Mario Iorgulescu. A lăsat în urmă doi ... Schimbare majoră în Codul Rutier. Ce spune noua lege care vine în sprijinul șoferilor ce au primit amenzi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x