Povestea unei românce din Italia, bolnavă de coronavirus: „Auzeam țipete de durere și personalul medical vorbind despre morgă”

Sorina, o femeie de 40 de ani, din Titu, dar rezidentă în Italia, a povestit cum a început coșmarul îmbolnăvirii sale cu coronavirus.

La început, femeia a avut dureri de spate, dar apoi au urmat clipele de coșmar pentru ea.

„Totul a început cu dureri uşoare de spate, fix imediat cu Paracetamol. Nu intraţi în panică, mi-am zis şi mi-am tras sufletul. Mă simţeam mai bine. (…) O săptămână mai târziu durerile încep din nou, dar de data aceasta puternice, sfâşietoare, insuportabile, carnea simţea că se desprinde, capul greu, greaţă continuă, dureri în piept. Îmi sun doctorul, îngrijorat că îmi spune să încep terapia cu antibiotice, analgezice şi să fac RX a doua zi. Am făcut totul, începuse să mă doară capul, hotărăsc să merg la Urgenţe. (…)

Trec zile şi durerile se amplică, eu tot dorm şi nu mănânc. Devin o cârpă. Nici nu mai pot spăla. Doctorul meu mă sună în ecare zi, îngrijorat. (…) Frica începe să pună stăpânire, puiul meu mic este îngrijorat şi o văd plângând, mi se rupe suetul. El (soţul) a asigurat-o că totul va bine, ca cearceaful acela frumos pe care l-am agăţat de balcon în primele zile ale epidemiei. E trist, îmi spune că la televizor a auzit oameni murind. Nu o pot contrazice dar o pot asigura că mama va lupta împotriva monstrului invizibil. Şi fiica mea cea mare are febră pentru o zi dar e bine, e liniştită şi mă calmează şi pe mine. Îmi aduc mâncare în pat, dar nu pot să dau nimic jos. (…)

Mai trece o zi, mă chinui să respir, mi-e dor de aer şi simt că mă înec de parcă mă înec. Soţul meu, realizează imediat că ceva nu e în regulă şi mă grăbeşte la Urgenţe. Trebuie să trec printr-o intrare “murdară” a pacientului, aşa se cheamă şi suspecţii Covid. Se pare că uşa aia nu se deschide niciodată. Mă ataşează imediat la oxigen. (…)

Protocolul spune că nu poţi începe tratamentul pentru Covid fără test, dar medicul realizează imediat că situaţia este critică şi începe cu terapii experimentale pentru Covid. Practic este acel medicament faimos pe care Trump l-a lăudat pentru malarie. Se pare că funcţionează. Două nopţi la Urgenţe: întinsă pe o targă mai puţin de un singur pat, ataşat de ventilator, cu perfuzie în jugulară pentru că nu am venele; m-am uitat la braţe… Îmi venea să plâng, dar aveam să fiu puternică pentru ficele mele… Aveam braţe mov, lovite de atâtea încercări de a găsi o venă; oxigenul a ieşit din perete prin sârma care mi-a intrat în nas. M-am definit ca fiind câinele în lesă, a trebuit să îndur şi să merg mai departe, fără să mă plâng; auzeam ţipete de durere de la alţi oameni, personalul medical vorbind despre morgă, am văzut şi simţit suferinţă în jurul meu. Şi ca mine, alţi treizeci de oameni pe targă, de toate vârstele, pe hol, aşteptând testul. Iată că a venit şi a treia zi, test pozitiv; acum problema este găsirea unui loc vacant în alt spital (…)

Sunt mutată cu ambulanţa cu rezervorul de oxigen. Aici găsesc liniştea, o linişte ireală, mi se explică că toţi sunt pacienţi covizi. Nimeni nu poate primi vizitatori. Fiecare pacient este tratat cu tot ce are mai bun. Stau în pat încă cinci zile ataşat de ventilator. Nu-mi văd fiicele, soţul îmi aduce ce era nevoie într-o geantă lăsată la hol. Nu poate intra. Terapia continuă. Văd personalul medical lucrând în tăcere şi nu se plânge, în ciuda acelor costume de izolare în care transpiră şi mâinile lor macerate sub mănuşi. Îi preţuiesc şi îi admir pentru modul în care reuşesc să îşi facă treaba, atât de delicat. Azi mi s-a scos oxigenul, bătălia a fost parţial câştigată. Pot respira şi singură.

Chiar dacă nu voi avea Paşte acasă, sunt fericită că sunt bine, respir, să trăiesc. Vreau să mulţumesc tuturor personalului medical de la urgenţă lui Rho, mulţumiri deosebite doamnei dr. Marra, întregului personal al spitalului din Garbagnate Milanez, în special dr. Doctorini, doctorul meu de baza Dr. Bergomi, prietenilor de departe si de aproape si mai ales familiei mele care mi-a fost aproape cu rugăciuni chiar dacă au fost departe, surorii mele care m-a încurajat mereu, soţului meu, fiicelor mele pe care le iubesc până la moarte. MULŢUMIRI VIEŢII!”, a scris Sorina pe pagina sa de Facebook.