România intră în Scenariul 4. Ce se va întâmpla când vom atinge 2.000 de îmbolnăviri de coronavirus. Rafila: ”Trebuie să fie suportabil pentru sistemul de sănătate!”
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut drastic în ultimele 24 de ore, ajungând la 1292 de persoane infectate, iar medicii se așteaptă la o explozie de cazuri în următoarele zile.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 27 Martie 2020, 13:39 | Actualizat: Vineri, 27 Martie 2020, 13:39- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a anunțat că săptămâma viitoare vom ajunge în Scenariul 4, numărul îmbolnăvirilor depășind 2.000.
„Era de așteptat. Noi am avut două-trei zile cu stabilizarea numărului de cazuri însă nu puteam să credem că am ajuns la vârful numărului de cazuri și sistăm la un trend descrescător. Cu siguranță va mai continuă acest trend crescător, după părerea mea până după Paști, dar e important să fie creșterea moderată, adică să nu se dubleze noile cazuri de la o zi la altă, ci să fie suportabil pentru sistemul de sănătate.
Scenariul cel mai favorabil este ca în decurs de șapte zile ajungem la 2.000 de cazuri. Dar este foarte probabil ca acest scenariu să fie depășit și să atingem mai repede 2.000 de cazuri. Scenariul 4 înseamnă că sunt peste 2.000 de cazuri confirmate și există posibilitatea să fie activată și a treia linie de spitale.
Eu văd trendul descendent în a două parte a lunii mai”, a declarat Alexandru Rafila.