Antena Căutare

Școlile din România iau măsuri drastice în urma atacurilor din Serbia! Acestea urmează să fie implementate în curând

MAI anunță planul de măsuri pentru prevenirea portului de obiecte periculoase în şcoli. Ce acțiuni vor fi întreprinse pentru siguranţa în şcoli, după atacul din Serbia.

Galerie
Școlile din România iau măsuri drastice în urma atacurilor din Serbia! | Shutterstock.com

Ministerul Afacerilor Interne are ca prioritate asigurarea siguranţei în şcoli prin prevenirea violenţei, a comportamentului antisocial şi a consumului de substanţe interzise printre elevi, precum şi prin garantarea siguranţei în caz de incendii. Conform declaraţiei instituţiei, luna trecută a fost semnat un plan de măsuri pentru prevenirea portului sau folosirii fără drept a obiectelor periculoase în şcoli.

Campania campania de prevenire a introducerii de obiecte periculoase în şcoli îşi propune informarea elevilor cu privire la consecinţele acestor fapte şi dezvoltarea parteneriatului cu profesorii, părinţii şi reprezentanţii elevilor. Ministerul de Interne precizează că, în ultima perioadă, în şcoli au fost organizate mii de activităţi preventive, la care au paticipat zeci de mii de elevi. În cadrul acestora, în primele trei luni ale anului au fost identificate peste 300 de cazuri de bullying.

Citește și: Pe români îi așteaptă o nouă minivacanță. Câte zile libere vor primi bugetarii din partea statului

Un element central în prevenirea oricărui pericol pentru elevi este cadrul didactic, ”care prin educaţie şi implicare poate contribui la creşterea gradului de conştientizare"

Articolul continuă după reclamă

Administratorii unităţilor de învăţământ au obligaţia legală să ia măsuri pentru asigurarea cu pază, iar structurile MAI acordă sprijin de specialitate în implementarea acestor măsuri preventive, în funcţie de analiza de risc, cu privire la fiecare şcoală, potrivit News.ro.

”La iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Educaţiei, a fost semnat, luna trecută, un plan de măsuri pentru prevenirea faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în şcoli. Astfel, reprezentanţii Poliţiei Române vor organiza constant sesiuni de informare a personalului şcolilor, elevilor şi părinţilor, privind riscurile şi consecinţele faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”, notează MAI.

Conform instituţiei, un element central în prevenirea oricărui pericol pentru elevi este cadrul didactic, ”care prin educaţie şi implicare poate contribui la creşterea gradului de conştientizare a riscurilor, vulnerabilităţilor şi a consecinţelor în ceea ce priveşte portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în şcoli”.

De asemenea, conform MAI, va fi acordată o atenţie suplimentară elevilor vulnerabili sau aflaţi în situaţii de risc şi va fi dezvoltat parteneriatul cu părinţii.

Citește și: A început „Litoralul pentru toți 2023”. Cine poate beneficia de program, cum te poți înscrie și ce oferte au pregătit hotelierii

Ministrul sârb al Educaţiei a demisionat după atacul de la şcoala din Belgrad

Ministrul sârb al Educaţiei, Branko Ruzic, a demisionat, duminică, la câteva zile după atacul de la şcoala din Belgrad, soldat cu nouă morţi, relatează Reuters.

Serbia este în stare de şoc după două atacuri sângeroase: masacrul de miercuri de la şcoala din Belgrad şi atacul de joi, dintr-o zonă rurală din apropierea oraşului Mladenovac, soldat cu opt morţi. Autorii ambelor atacuri, un băiat de 13 ani şi un tânăr de 20 de ani, sunt în custodia poliţiei, potrivit news.ro.

Partidele de opoziţie, care acuză guvernul că nu a reuşit să evite cele două tragedii, a făcut un apel către susţinătorii lor să participe luni seară la un marş antiguvernamental la Belgrad. Partidele au cerut, între altele, demisia lui Ruzic.

“Ca om responsabil şi bine crescut, ca profesionist în îndeplinirea tuturor îndatoririlor publice de până acum, şi ca părinte şi cetăţean al Serbiei, am luat decizia raţională de a demisiona”, a notat Ruzic în scrisoarea sa de demisie către premierul Ana Brnabic.

După atacuri, guvernul a introdus un set de măsuri de prevenire a violenţei în şcoli şi reducere a numărului de arme deţinute de civili. Un băiat de 13 ani a deschis focul, miercuri, într-o şcoală din Belgrad şi a ucis opt elevi, majoritatea fete, şi un agent de securitate.

Citește și: Dorința inedită pe care o are Prințul Louis în fiecare zi după școală. Kate Middleton a vorbit public despre asta

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Preț cireșe 2023. Primele cireșe au apărut în piețe. Cât costă un kilogram: „Nu-mi permit nici sâmburii”... Un director de școală a făcut o descoperire neașteptată în tomberonul instituției. Ce a ieșit de lângă gunoaie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum să economisești peste 100 de lei pentru coșul de cumpărături săptămânal
(P) Cum să economisești peste 100 de lei pentru coșul de cumpărături săptămânal
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Salon de coafură plin: cum îți umpli scaunele și îți fidelizezi clientele
(P) Salon de coafură plin: cum îți umpli scaunele și îți fidelizezi clientele
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x