Antena Căutare

Sfânta Parascheva Pelerinaj 2018. Program și tot ce trebuie să știi

Sfânta Parascheva Pelerinaj 2018. Program și tot ce trebuie să știi. Manifestările dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-14 octombrie 2018. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Galerie
Sfânta Cuvioasă Parascheva | giurgiuveanul.ro

Pe 14 octombrie creștinii o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. De aceea, această sărbătoare constituie un motiv pentru credincioși să se strângă în număr mare și să pornească în pelerinaj la Iași. Anul acesta pelerinajul are loc între 10 – 14 octombrie. Creștinii vor pleca în grupuri cu autocare spre Iași pe data de 10 octombrie. Programul pelerinajului se va desfășura după cum urmează:

Joi, 11 octombrie 2018:

· Orele 06,30 - Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.

· Orele 07,00-11,30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu ( pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul.

Articolul continuă după reclamă

· Aducerea moaștelor ,,Sf. Ecaterina” – întâmpinare aeroport 18.35

· Orele 16,00-17,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” (în Catedrala Mitropolitană).

· Orele 21,00 - 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. M. Mc. Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

· Mitropolitană).

Vineri, 12 octombrie 2018:

· Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor.

· Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”

· Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” - Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva” și moaștele „Sf. M. Mc. Ecaterina” (Se va desfăşura pe acelaşi traseu ca şi anul trecut).

· Orele 21,00 - 01,00 – Slujba de priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 13 octombrie 2018:

· Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

· Orele 09,00 – 12,00 - Sfințirea bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars” din campusul universitar Tudor

· Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”

· Orele 21,00 - 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 14 octombrie 2018:

· Orele 07,00 – 09,00 – Miezonoptica, Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva”, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).

· Orele 09,00 – 13,00Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt).

· Ora 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”.

· Orele 18,00 – Seara Valorilor – Recepție organizată de Primăria Municipiului Iași.

Sursă foto: giurgiuveanul.ro, a1.ro

Sursă de informare: www.doxologia.ro

6 simptome ale cancerului la femei. Află ce spun medicii despre aceste semne ale cancerului... Un pescar din Neamț a trăit un adevărat ȘOC! Autoritățile au intrat în stare de ALERTĂ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x