Moment emoționant! Zeci de pompieri, poliţişti şi militari din Buzău și-au arătat susţinerea faţă de cadrele medicale - FOTO
Zeci de angajaţi ai MAI şi MApN din Buzău au venit, vineri, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău pentru a-şi prezenta susţinerea faţă de medicii şi personalul auxiliar din cea mai mare unitate spitalicească din judeţ. Ei au venit cu autospecialele cu sirenele în funcţiune.
Publicat: Vineri, 03 Aprilie 2020, 17:10 | Actualizat: Vineri, 03 Aprilie 2020, 17:25Poliţişti, jandarmi, pompieri şi militari au venit în autospecialele de intervenţie pe care le-au parcat în faţa SJU Buzău şi în sunet de sirene au coborât din maşini şi au salutat vreme de câteva zeci de minute personalul spitalului.
La auzul sirenelor, câţiva angajaţi ai Unităţii de Primiri Urgenţe au ieşit să vadă cu ce se confruntă, iar apoi şi-au chemat şi ceilalţi colegi. Medicii aflaţi în tură, asistenţi şi infirmieri însoţiţi de managerul SJU Buzău au ieşit la poarta spitalului unde i-au aplaudat pe militarii veniţi să îi susţină.
"Sunt foarte emoţionat de această solidaritate a instituţiilor de forţă ale statului. Demonstrăm că la Buzău totul merge bine, ca dovadă că toţi Jandarmerie, ISU, Poliţie şi Armată cu toţii sunt cu noi şi cu cetăţenii şi vrem ca în continuare lucrurile să se desfăşoare bine. Sunt impresionat de solidaritatea oamenilor din Buzău, le mulţumesc, mulţumesc celor din conducerea judeţului indiferent de instituţie, angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. Rog buzoienii să stea acasă şi doar cazurile grave să ajungă la spital astfel încât să avem cât mai puţină expunere şi contaminare”, a declarat managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.
FOTO: Ciprian Sterian
Medicul Adrian Zoican, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a mulţumit şi el pentru suţinere şi a promis în numele personalului medical că vor încerca se ridice la înălţimea aşteptărilor pe care societate le are faţă de personalul medical.
"Mulţumim reprezentanţilor MAI şi MApN care ne-au prezentat acest omagiu. Este emoţionant, este un semn al susţinerii comunităţii, un semn de care avem nevoie acum. Să sperăm ca această pandemie se va termina cât mai repede şi să venim şi noi să prezentam omagiul nostru comunităţii. Nu am crezut că se produce acest eveniment, dar ieşind afară a fost o surpriză plăcută. Este foarte important să simţim societatea alături de noi si sper să nu dezamăgim”, a spus medicul Adrian Zoican.
Sursa : news.ro