Antena Căutare

Ziua Jandarmeriei, 3 aprilie. Jandarmeria Română împlinește 169 de ani

In fiecare an, pe data de 3 aprilie, se celebreaza Ziua Jandarmeriei. Anul acesta se implinesc 169 de ani de la infiintarea Jandarmeriei Romane, prilej cu care se vor organoza diverse manifestari dedicate acestei sarbatori. Program manifestari de Ziua Jandarmeriei 2019.

În fiecare an, pe data de 3 aprilie, se celebrează Ziua Jandarmeriei. Anul acesta se împlinesc 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, prilej cu care se vor organoza diverse manifestări dedicate acestei sărbători. Program manifestări de Ziua Jandarmeriei 2019.

În 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi".

Jandarmeria Româna a trecut prin ample procese de modernizare de-a lungul anilor. În vremea lui Alexandru Ioan Cuza s-a ajuns la concluzia că Jandardarmeria avea nevoie de o lege de organizare la nivel național. Astfel a luat naștere legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale, prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893, urmată de Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale din 1 septembrie 1893.

Ziua Jandarmeriei, 3 aprilie. Jandarmeria Română împlinește 169 de ani

Articolul continuă după reclamă

În prezent, activitatea Jandarmeriei Române este reglementată de Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. Potrivit legii, ''Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism''.

Ziua Jandarmeriei Române, program manifestări

Jandarmeriei Române, militarii din Călăraşi vor organiza, începând cu ora 10.00, pe platoul din faţa Sălii de Cultură ,,Barbu Ştirbei” şi în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi, mai multe activităţi dedicate acestui eveniment.

1. Organizarea unor puncte de informare unde va fi prezentată tehnica din dotarea jandarmilor călărăşeni;

2. Simpozion cu tema ,, Tradiţia şi istoria Jandarmeriei Călăraşi”;

3. Acordarea de recompense personalului unităţii/ înaintarea în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad;

4. Desemnarea jandarmului de onoare al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi;

5 .Exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu; exerciţiu demonstrativ ( Brigada Specială de Intervenţie,,Vlad Ţepeş” şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi);

6. Defilarea gărzii de onoare şi a detaşamentelor militare .

Surse: agerpres.ro, adevarul.ro

„Școala nu este o corvoadă”. Reacția Ecaterinei Andronescu, după ce o elevă a scris la simulare ce nemulțumiri are legat... A fost elucidat misterul accidentului din Vâlcea, în care au murit pe loc un copil de patru ani și un tânăr de 19! Cine ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x