Antena Căutare

Rafa Nadal, premiu inedit de la Șeicul Arabiei Saudite. Cât valorează racheta făcută complet din aur

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis. În amicalul din Arabia Saudită a primit un cadou inedit.

Galerie
Rafael Nadal se retrage din tenis | GettyImages

Rafael Nadal își va încheia cariera la turneul final al Cupei Davis, de la Malaga, care are loc în perioada 19 - 24 noiembrie. Acesta și-a anunțat retragerea prin intermediul unui filmuleț emoționant postat pe rețelele de socializare.

Până atunci însă, Rafa a jucat sâmbătă ultima partidă contra lui Novak Djokovici. Meciul amical s-a disputat la Riad și, deș spaniolul a fost învins, a primit un cadou cu totul special.

Citește și: Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis

Rafa Nadal, premiu inedit de la Șeicul Arabiei Saudite. Cât valorează racheta făcută complet din aur

Articolul continuă după reclamă

Rafael Nadal și Novak Djokovici sunt marii jucători de tenis din ultimele două decenii. Aceștia au jucat un ultim meci.

În finala mică de la „Six Kings Slam”, sârbul Novak Djokovici a învins, cu 6-2, 7-6 (7-5), dar la finalul partidei Rafael Nadal a primit de la Șeicul Arabiei Saudite drept premiu o rachetă din aur.

Racheta cântărește 3 kilograme și, deși inițial a fost estimată la 10 milioane de dolari, conform unei surse, valorează 250.000 de euro. Acest premiu i-a fost oferit pentru întreaga carieră.

Citește și: Imagini înduioșătoare cu fiul lui Rafael Nadal, cu racheta în mână. Dovada că așchia nu sare departe de trunchi

Conform susei menționate anterior, chiar dacă legendarul jucător spaniol și-a anuțat retragerea, acesta ar mai putea juca partide demonstrative în Arabia Saudită, dat fiind faptul că a semnat un contrat de parteneriat prin care va promova sportul din respectiva țară.

La finalul partidei cu Novak Djokovici, Rafael Nadal a ținut un discurs emoționant, în care a avut numai cuvinte frumoase pentru rivalul său de pe teren.

„Vreau să spun câteva cuvinte pentru Novak și echipa sa. Mulțumesc. Pentru tot. Ce ai spus astăzi și toate momentele pe care le-am împărtășit... A fost o rivalitate uimitoare.

Personal, m-ai ajutat să-mi depășesc limitele timp de aproape 15 ani. Fără tine, nu aș fi jucătorul care sunt astăzi. Felicitări ție și echipei tale pentru toate titlurile și cariera uimitoare. Vă doresc mult succes pentru viitor.

Citește și: Ce avere are Rafael Nadal, cel mai titrat jucător de tenis din istorie. Câți bani a făcut din sportul alb

O să-mi lipsească aproape totul. A fost un vis devenit realitate să pot juca timp de aproape 20 de ani. Având șansa de a juca în cele mai impresionante locuri din lume. Este ceva ce urmăream la televizor când eram copil. La final mi-am realizat visul de a deveni un tenismen profesionist și de a fi unul de succes.

Nu pot să mulțumesc suficient pentru sprijinul și dragostea pe care le-am primit în întreaga lume. A fost o energie uimitoare în fiecare turneu pe care l-am jucat. Am primit un sprijin imens. Din partea echipei și a familiei mele, dar și din întreaga lume a tenisului.

Citește și: I s-a spus că nu va reuși, însă a demonstrat contrariul. Rafael Nadal, record de victorii în tenisul mondial

A fost o mare plăcere să fiu cu voi. Sunt un tip norocos și sunt norocos să fiu jucător de tenis. Avem un circuit grozav și o mulțime de oameni minunați care conduc acest sport. Mă simt foarte norocos. Vreau să le mulțumesc tuturor”, a spus spaniolul.

Turneul „Six Kings Slam” a fost câștigat de italianul Jannik Sinner, care a trecut în finala mare de Carlos Alcaraz și care a obținut un premiu fabulos, de 6 milioane de euro.

Bernadette Szocs, argint la simplu! Românca a fost învinsă în finala Campionatului European... Neymar, reacție emoționantă după revenirea pe teren la mai bine de un an de la ultimul meci jucat. Ce a zis direct de pe...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x