Antena Căutare

Filmulețul emoționant prin care Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis. Imagini de colecție cu legendarul spaniol

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist joi, 10 octombrie, printr-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Galerie
Filmulețul emoționant prin care Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis. Imagini de colecție cu legendarul spaniol | Profimedia

Legendarul spaniol Rafael Nadal, în vârstă de 38 de ani, a anunţat că îşi va încheia cariera luna viitoare, după faza finală a Cupei Davis. Turneul final al Cupei Davis are loc în perioada 19-24 noiembrie, la Malaga, potrivit news.ro.

Citește și: Imagini înduioșătoare cu fiul lui Rafael Nadal, cu racheta în mână. Dovada că așchia nu sare departe de trunchi

Mesajul prin care Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis

Rafael Nadal a transmis că este o decizie pe care a luat-o după multiplele accidentări cu care s-a confruntat, mai ales în ultimele două sezoane.

Articolul continuă după reclamă

„Realitatea este că ultimii doi ani au fost dificili şi nu am putut să joc fără limitări. Este o decizie dificilă, care mi-a luat timp. Cred că este momentul potrivit să închei ceea ce a fost o carieră lungă şi mult mai de succes decât mi-aş fi putut imagina vreodată

„Sunt foarte încântat că ultimul meu turneu va fi finala Cupei Davis, reprezentând ţara mea”, a continuat el. „Cred că am parcurs un cerc complet de la una dintre primele mele mari bucurii ca jucător profesionist de tenis, care a fost finala Cupei Davis de la Sevilla în 2004. Sunt super fericit cu toate lucrurile pe care le-am putut experimenta”, a fost mesajul lui Rafael Nadal pe contul personal de Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

IMAGINI DE COLECȚIE CU RAFAEL NADAL ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS:

Citește și: Imagini rare cu bebelușul lui Rafael Nadal. Cum a fost surprins jucătorul de tenis la scurt timp după ce a devenit tată

Rafa Nadal s-a retras din tenis după o carieră de excepție

Rafael Nadal are în total 92 de titluri, dintre care 22 de Grand Slam (două la Australian Open, 14 la Roland Garros, două la Wimbledon şi patru la US Open), 36 de titluri Masters 1000; două medalii olimpice de aur, la simplu la Beijing 2008 şi la dublu la Rio 2016; şi cinci titluri de Cupa Davis cu Spania (2004, 2008, 2009, 2011 şi 2019).

A disputat 1 307 meciuri ATP, de la primul la Mallorca 2002, cu o victorie în faţa paraguayanului Ramón Delgado, până la ultimul din acest an, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu o înfrângere în faţa lui Novak Djokovic, pentru un bilanţ de 1080-227.

Aceste evoluţii i-au adus o avere în premii de peste 123 de milioane de euro, potrivit news.ro.

Spaniolul a fost numărul unu mondial timp de 209 săptămâni în opt rânduri, între 2008 şi 2020 și deţine recordul de săptămâni consecutive în Top-10 cu 912 între 2005 şi 2023. Printre recordurile sale se numără numărul de titluri pe zgură (63), într-un singur turneu (cele 14 de la Paris); numărul de sferturi de finală la Masters (99); cele mai multe sezoane consecutive cu cel puţin un titlu (19 din 2004 până în 2022) şi numărul de trofee câştigate fără a pierde un set (30).

În ultimii ani, Rafael Nadal s-a confruntat cu probleme de sănătate diverse, la șold, genunchi, abdomen, coaste, coapse și nu numai.

Jucătorii convocați de Mircea Lucescu pentru „dubla" cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor. Antena transmite mec... Drumul spre World Cup e la Antena 1: Lituania - România, marţi, 15 octombrie, ora 21:45...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x