Antena Căutare

Cod Galben de ninsori în mai multe zone ale țării. Ce avertizări au făcut specialiștii ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o atenţionare cod galben de ninsori în 11 judeţe.

Cod Galben de ninsori în mai multe zone ale țării. Ce avertizări au făcut specialiștii ANM | Shutterstock

ANM a emis sâmbătă o atenţionare cod galben de ninsori în 11 judeţe din zona Moldovei şi a Munteniei, care va intra în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabilă până duminică la ora 10.00.

Cod Galben de ninsori în mai multe zone ale țării. Ce au anunțat specialiștii

În Capitală, de sâmbătă seara până luni seara, temperaturile maxime vor fi de 11-13 grade, iar cele minime de 6-8 grade, vor fi înnorări şi temporar va ploua începând de sâmbătă noapte.

Astfel, la începutul intervalului, la altitudini de peste 1.700 de metri, în zona Carpaţilor Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi a Moldovei va ninge local moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 centimetri.

Articolul continuă după reclamă

În zona deluroasă şi montană a Moldovei trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Judeţele respective sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, iar parţial: Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Bacău.

În Bucureşti, de sâmbătă, ora 20.00 până luni ora 20.00, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua începând de sâmbătă noapte. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 35...40 km/h).

Temperaturile maxime în Capitală vor fi de 11...13 grade, iar cele minime de 6...8 grade.

Prognoza meteo sâmbătă, 19 noiembrie 2022, în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de sâmbătă, 19 noiembrie 2022, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 10 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 87%, Vânt: 11 km/h

Oradea: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 84%, Vânt: 11 km/h

Baia Mare: 6 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 84%, Vânt: 6 km/h

Cluj Napoca: 6 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 89%, Vânt: 8 km/h

Sibiu: 9 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h

Alba Iulia: 9 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 85%, Vânt: 11 km/h

Craiova: 13 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 74%, Vânt: 19 km/h

Târgu Jiu: 12 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 81%, Vânt: 6 km/h

Suceava: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 80%, Vânt: 24 km/h

Bacău: 8 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 74%, Vânt: 11 km/h

Botoșani: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 76%, Vânt: 19 km/h

Miercurea Ciuc: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 87%, Vânt: 16 km/h

Brașov: 8 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h

Ploiești: 14 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 76%, Vânt: 16 km/h

Buzău: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 63%, Vânt: 16 km/h

Târgoviște: 13 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 78%, Vânt: 16 km/h

București: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 21 km/h

Iași: 5 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 77%, Vânt: 23 km/h

Galați: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 14 km/h

Brăila: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 14 km/h

Constanța: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 23 km/h

Tulcea: 15 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 64%, Vânt: 18 km/h

Prognoza meteo 19 noiembrie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 20 noiembrie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea în Ajunul Crăciunului și de Crăciun! Prognoza meteo completă pentru 20-27 decembrie 2025 pentru țară și București
Cum va fi vremea în Ajunul Crăciunului și de Crăciun! Prognoza meteo completă pentru 20-27 decembrie 2025 pentru...
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Cum va fi vremea până pe 12 ianuarie 2026. Când se schimbă vremea și la ce ar trebui să ne asteptăm de Crăciun și Revelion
Cum va fi vremea până pe 12 ianuarie 2026. Când se schimbă vremea și la ce ar trebui să ne asteptăm de...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cu ce se poate înlocui praful de copt în prăjituri. Idei și alternative care te scot din încurcătură
Cu ce se poate înlocui praful de copt în prăjituri. Idei și alternative care te scot din încurcătură HelloTaste.ro
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au distrus imaginea”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
"Să ajungem până atunci". Premoniţia amară pe care cuplul din Bacău a avut-o chiar înainte de tragedie Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Cum faci mămăligă moldovenească. Rețeta veche
Cum faci mămăligă moldovenească. Rețeta veche HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cârnați de casă moldovenești, după rețeta tradițională. Ingrediente și pașii de urmat pentru un gust desăvârșit
Cârnați de casă moldovenești, după rețeta tradițională. Ingrediente și pașii de urmat pentru un gust... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x