Antena Căutare

Vreme neobișnuită în România. Directorul ANM, semnal de alarmă: ”Urmează un val de ninsori, iar apoi temperaturile vor urca până la 14 grade Celsius!”

Vremea se va schimba drastic în următoarele zile, când sunt așteptate ninsori. Acestea vor ține, însă, doar câteva zile, iar apoi temperaturile vor atinge valori anormale pentru această perioadă. 

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat, în direct, la Antena 3, că vom avea un episod scurt de ninsoare, iar apoi temperaturile din termometre vor urca chiar și până la 14 grade Celsius, valori anormale pentru ceea ce ar trebui să fie cea mai rece lună din an.

"Vom asista la la o schimbare în ceea ce privește evoluția vremii, vom avea zăpadă, nu în cantitate mare, în special în zona Carpaților Meridionali, Orientali, de asemena, în Transilvania și în Moldova, unde vorbim de precipitații mixte care să se transforme ulterior în ninsori.

Vorbim de vânt, care în zona montană înaltă va atinge peste 90 km/h, va viscoli zăpada, iar la cote mai reduse și în restul regiunilor țării. După care, în weekend, mai ales vineri și sâmbătă, vom asista din nou la o încălzire a vremii, cu maxime care pot să ajungă din nou la 12, poate chiar 14 grade, o vreme deosebit de caldă pentru luna ianuarie", a declarat Elena Mateescu.

Directorul ANM afirmă că până pe 17 februarie temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

"Avem un câmp de presiune ridicată care este un blocaj anticiclonic și a cărui prezență, încă de la sfârșitul lunii decembrie, în Europa și în țara noastră, determină această prezență a unei vremi mult mai călduroase", a precizat Mateescu.

Meteo 22 ianuarie 2020. Un ciclon din nordul Europei ajunge în România! Cum se va schimba vremea... Cod galben de intensificări ale vântului, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în zona montană...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță meteorologii
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Cea mai geroasă noapte din an! Prognoza meteo pentru 12-14 ianuarie 2026 pentru București și toată țara
Cea mai geroasă noapte din an! Prognoza meteo pentru 12-14 ianuarie 2026 pentru București și toată țara
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x