Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 3 august 2026. Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, misiunea grea! Ce au făcut

În ediția din 3 august 2026 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au primit o provocare de zile mari, în Piața Sfatului din Brașov.

În ediția 7 din 3 august 2026 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au primit de la Nea Marin o misiune complet neașteptată și cei doi au fost puși în dificultate. Descoperă ce s-a întâmplat și cum au reușit să rezolve sarcina primită.

Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, misiunea grea! Ce au fost puși să facă, în ediția 7 din 3 august 2026 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere

Ajunse în Piața Sfatului, vedetele s-au întâlnit cu Nea Marin și au aflat ce surprize li s-au pregătit.

„Bine ați venit! Ca de fiecare dată, eu decid cum vor fi echipele. Și uite, ei s-au așezat așa și mă gândesc că e chiar bine”, a anunțat Nea Marin.

Așadar, în această săptămână petrecută de vedete la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, echipa galbenă este formată din Rikito Watanabe, Sonny Medini, Emy Alupei și Jean de la Craiova, iar echipa roșie este formată din Andrei Ștefănescu, Liviu Vârciu, Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești.

„Am ajuns în Piața Sfatului în Brașov, acolo am văzut multe camere, mulți oameni, acolo a început să ne ia puțin emoția”, a recunoscut acesta din urmă.

Înainte de toate, Liviu Vârciu a decis să îi facă un cadou lui Nea Marin, cu ocazia zilei de naștere a acestuia, însă gazda emisiunii s-a mândrit cu darul primit de la Sonny Medini, finul său. Liviu vârciu i-a oferit o cămașă cu flori, de mătase, pe placul acestuia.

„O să vă împărțiți în două mini-echipe: doi care rămân aici, doi care pleacă. Veți merge în patru locații. Cei care pleacă primesc de la mine un indiciu. Când ajungeți la prima locație veți găsi acolo pe cineva, care vă va da alt indiciu. Trebuie să faceți tot ce scrie pe acea bucată de carton! Primiți de acolo niște obiecte. Trebuie să veniți cu ele aici și să dați de lucru la ceilalți doi. La un moment dat veți primi o sarcină să faceți o băutură. Veniți cu ingredientele aici, pregătiți băutura, duceți băutura prin oraș, întrebați cât vrea persoana, măsurați și stați să bea”, a anunțat Nea Marin, spre dezamăgirea vedetelor, care au realizat ce misiune grea îi așteaptă pe toți.

După ce s-au făcut strategiile, echipa roșie a decis ca Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu să rămână la masă, iar Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești să plece în misiune.

Prima misiune: „Găsiți-l pe Matei, artist în ceramică, lângă Biserica Neagră”. Fără să mai stea pe gânduri, cei doi au alergat spre locul indicat în plic și l-au găsit pe domnul cu pricina, care le-a dat indicații: „Modelați fiecare câte o cană ceramică conform modelului. La final veți primi o vază nepictată, pe care o veți duce colegilor voștri. Ei trebuie să o picteze conform pozei primite. Modelul identic pe ambele părți”.

„Aveam de cântărit lut, apoi am văzut niște ustentile și în capul meu mă întrebam pentr ce e fiecare. Ne-a învățat, practic, ce avem de făcut”, a spus Cristina Pucean.

Meșteșugarul i-a învățat cum trebuie făcut totul și, fiindcă timpul e extrem de important la misiuni, cei doi s-au apucat rapid de treabă!

„Niciodată în viața noastră nu am făcut așa ceva! E o cană mai specială asta. Dacă nu vă place tot eu o să beau din ea”, a zis Bogdan de la Ploiești.

După ce a mai fost ajutat și de Cristina Pucean, cântărețul a reușit să termine cana și să obțină vaza pentru următorul pas al misiunii, în ediția din 3 august 2026 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere.

Emisiunea Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere poate fi urmărită și pe AntenaPLAY!

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 3 august 2026. Nea Marin a dat trezirea vedetelor cu o farsă cu șerpi de jucări... Echipa galbenă a obținut victoria! Liviu și Andrei vor să întoarcă rezultatul la Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecer...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 19 august 2026. Porecla inedită pe care o avea Anda Adam în copilărie. „Jucam cu băieții”
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 19 august 2026. Porecla inedită pe care o avea Anda Adam în copilărie....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 19 august 2026. Accidentul care l-a „paralizat” pe soțul Andei Adam. „Am niște tije”
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 19 august 2026. Accidentul care l-a „paralizat” pe soțul Andei Adam....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar ce iau acasă
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol:
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol: "E o experiență unică" Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x