Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 3 iunie 2025. Ce echipă de vedete a câștigat proba de azi. Ce surprize au avut

Vedetele au avut o surpriză din partea lui Nea Marin dis de dimineață, cu o boxă mare prin care vocea lui era dată la volum maxim. Coregraful i-a trezit în modul său unic.

Dimineața a fost una liniștită, însă vedetele prezente la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 3 iunie 2025, simțeau că ceva se întâmpla și că Nea Marin le pregătește o surpriză.

Cine a câștigat ediția din 3 iunie 2025 de la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 3 iunie 2025. Cum s-a încheiat ziua pentru toate vedetele

Echipa formată din Romică Țociu, Andrei Ștefănescu, Liviu Vârciu și Ruby, dar și cea formată din Jo, Marian Capet, Rikito și Sonny au mers spre proba numărul doi și surpriza a fost una foarte mare.

„Hai, mai vioi! Veniți aici”, i-a întâmpinat Nea Marin la proba din ziua numărul 2.

Nea Marin le-a explicat proba în detaliu și le-a spus că trebuie să se împartă în câte două persoane pentru a lua animalele incluse în probă. Echipele au fost nevoite să prindă măgari pentru a câștiga. Trebuie să meargă printr-un labirint cu măgărițele și după trebuie construit un țarc.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 iunie 2025. Ce surpriză au avut vedetele din partea lui Nea Marin. Ce probe au avut

După ce bagă măgarii în țarcuri și după ce au trecut cu animalele prin labirint, aceștia trebuie să mulgă măgărițele pentru lapte. Cine strânge mai mult lapte în sticle iese câștigător și primește o zi de relaxare. Echipa pierzătoare trebuie să se ocupe de bunăstarea echipei victorioase.

Romică și Ruby s-au dus să aducă animalele din echipa lui Liviu și Andrei, iar din cealaltă echipă s-au dus Jo și Marian Capet, lăsându-i pe RIkito și Sonny să construiască țarcurile.

Sonny și Rikito s-au descurcat de minune să construiască țarcul, iar ceilalți au adus măgărițele pe care le-au și muls, iar totul a decurs perfect. După ce au muls toate măgărițele și s-a ccalulat laptele strâns s-a aflat și care este echipa învingătoare.

„Noi avem o sticlă și trei sferturi și suntem bine tare”, spune Ruby.

Însă echipa formată din Ruby, Romică Țociu, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu au pierdut proba. Astfel că, Jo, Marian Capet, Rikito și Sonny, câștigătorii, vor avea parte de o zi de relaxare, iar echipa învinsă trebuie să facă mâncare, curățenie și să-i servească pe victorioși.

„Livu și Andrei merg la treabă, Ruby și Romică stau să îi servească pe câștigători”, spune Nea Marin. „Romică și Ruby trebuie să șteargă geamurile hotelului”, spune Nea Marin.

În locul lui Romică care a avut rău de înălțime a venit Jo care s-a urcat pe vapor din exterior și a spălat alături de Ruby.

Nea Marin i-a trimis pe Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu să meargă în sat să facă rost de mâncare. Romică și Ruby au făcut curățenie pentru niște ouă.

Citește și: Start în forță pentru noul sezon „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”: „Parcă ne luptam pentru o vacanță în Dubai!”

Romică a început să gătească pentru toate vedetele, iar Sonny și Rikito au simțit nevoia să bea ceva răcoritor.

„Mi-a fost frică de Ruby un pic, pare supărăcioasă azi”, spune Rikito despre Ruby.

Vedetele au apreciat pastele preparate de Romică Țociu, iar mai apoi s-au delectat cu câte o porție de plăchie.

Tot ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere

Cele patru vedete invitate în fiecare ediție vor fi împărțite în două echipe conduse de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, respectiv Rikito și Sonny Medini și vor participa la tot felul de jocuri și competiții. Se va trage tare... pentru relaxare începând din 2 iunie, adică echipa căștigătoare va sta liniștită pe margine, tot restul zilei, în timp ce pierzătorii le vor sta la dispoziție atât lor, cât și lui Nea Mărin, care are deja lista de sarcini pregătită.

„Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere!” va fi difuzat în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30 la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Ruby și Romică Țociu, puși azi în dificultate de niște măgărițe la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere. Ce se întâmp... Diseară, de la 20.30, cea de-a treia ediție Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere vine cu doctori, julituri și adrenal...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Prima confruntare a săptămânii s-a încheiat cu victoria echipei galbene, într-o ediție lider de audiență!
Prima confruntare a săptămânii s-a încheiat cu victoria echipei galbene, într-o ediție lider de audiență!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 31 august 2026. Răzbunarea lui Liviu. Ce farsă le-a făcut căpitanilor din echipa galbenă
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 31 august 2026. Răzbunarea lui Liviu. Ce farsă le-a făcut căpitanilor...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x