Prețul cel bun,8 noiembrie.Concurentul poreclit de Liviu "domnul artist".“Înainte de a învăța să citesc, am învățat să clămpănesc"
În ediția 46 din Prețul cel bun, gazdele show-ului, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, nu doar că au oferit premii incredibile, dar au făcut și show, alături de concurenții lor. Concurenții erau gata să aibă parte de câștiguri substanțiale.
Publicat: Luni, 08 Noiembrie 2021, 18:16 | Actualizat: Luni, 08 Noiembrie 2021, 18:33Un nou concurent chemat de Andrei Ștefănescu în scenă a fost Mircea Bud. Domnul Mircea Bud a spus că e artist și a început prezentarea sa într-un mod poetic.
“Azi dimineață eram la o intersecție de drumuri și nu știam pe ce drum să o apuc. Și am apucat pe drumul cel bun, ca să ajung la Prețul cel bun”, spune concurentul fiind foarte entuziasmat.
El a povestit că în timpul liber scrie versuri și de profesie este instrumentist. Următorul produs scos la licitație a fost o căsuță de păpuși, care ar putea fi visul oricărei fetițe. Căsuța de păpuși are 19 piese, dintre care 15 piese de mobile, 3 păpuși și o scară.
Mircea Bud, concurentul cu pasiune pentru artă
Concurentul Mircea Bud a intrat în scenă și a ghicit deja prețul cel bun al unei căsuțe de lemn pentru păpuși. El a licitat prețul de 165 lei și a fost cel mai aproape de prețul cel bun al produsului.
Domnul Mircea a povestit că perioada pandemiei este una dificilă pentru artiști și încearcă să supraviețuiască. El a dezvăluit că pasiunea sa pentru muzică a pornit din copilărie pentru că s-a născut cu un pian în casă.
“Înainte de a învăța să citesc, am învățat să clămpănesc, adică să gâdil clapele pianului și de-aici a pornit”, spune domnul Mircea Bud.
De asemenea, Mircea scrie versuri și pentru anumite piese, dar nu se declară a fi poet, ci mai degrabă textier. La Prețul cel bun, domnul Mircea a jucat Balanța. Concurentul a câștigat un aragaz și s-a pregătit de finală.
Tot ce trebuie să știi despre show-ul de pe Antena 1 Prețul cel bun
Săptămânal, de luni până vineri, începând cu ora 18:00, telespectatorii Antena 1 se bucură de un spectacol plin cu energie bună și câștiguri valoroase.
Iuliana Luciu, Matias Alexandro, Marian Olteanu și Ramona Tibrin sunt cei patru co-prezentatori ce vor fi alături de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu în quiz show-ul de la Antena 1.
Zeci de concurenți își testează sub ghidajul lor inspirația în ceea ce privește Prețul cel bun, dar, mai ales, încercă să ajungă cât mai departe în concurs și să plece acasă cu premii incredibile.
Selectați din public, concurenții trebuie să liciteze prețul unui produs, încercând să ajungă cât mai aproape de suma corectă, dar fără să o depășească.
Pe aceeași temăÎn fiecare ediție, participanții trebuie să ghicească valoarea premiilor puse în joc printr-o serie de jocuri amuzante, probe interactive şi faze eliminatorii, la finalul cărora pot câștiga bani sau obiecte valoroase.
De la aparatură electrocasnică, automobile sau chiar premii în bani, Prețul cel bun oferă tuturor concurenților o șansă la câștig. În ultimii 50 de ani, formatul a fost realizat aproape pe tot mapamondul bucurându-se de un real succes.
Publicul de acasă poate juca Prețul cel Bun pe aplicația Antena 1 ( Google Play > https://bit.ly/3yNufQp / App Store https://apple.co/3fxFC7p), unde se organizează frecvent sondaje și se lansează provocări cu premii. La fel ca în platoul emisiunii, utilizatorii aplicației sunt puși în situația de a estima prețuri pentru a primi abonamente Antena PLAY și alte surprize.