Antena Căutare

Adrian Mutu a împlinit 44 de ani. Antrenorul de fotbal a primit o urare emoționantă din partea soției sale. Ce i-a transmis Sandra

A fost sărbătoare mare în familia lui Adrian Mutu! Antrenorul de fotbal a împlinit 44 de ani pe 8 ianuarie, iar mesajele frumoase nu au întârziat să apară. Hai să vezi ce urare emoționantă i-a transmis Sandra sufletului său pereche.

Galerie
A fost sărbătoare mare în familia lui Adrian Mutu | Hepta & Instagram

Adrian Mutu a fost luat prin surprindere de soția sa cu un mesaj de-a dreptul emoționant, chiar de ziua lui. Sandra a publicat pe contul de Instagram o imagine înduioșătoare alături de sufletul său pereche.

Superba brunetă și-a anunțat prietenii virtuali că ziua de 8 ianuarie este foarte importantă pentru ea și familia ei. Așadar, în urmă cu puțin timp antrenorul de fotbal a împlinit frumoasa vârstă de 44 de ani, iar urările din partea oamenilor dragi nu au întârziat să apară.

Adrian Mutu, mesaj copleșitor de la Sandra cu ocazia zilei sale de naștere

Sandra Mutu este destul de activă pe rețelele sociale, unde preferă să își țină la curent fanii cu cele mai speciale momente din viața ei. De curând, aceasta a dat vestea că e sărbătoare mare în familia ei deoarece bărbatul care a cucerit-o își sărbătorește ziua de naștere.

Articolul continuă după reclamă

Soția lui Adrian Mutu a distribuit o poză spectaculoasă alături de partenerul său. Cei doi s-au lăsat fotografiați într-o ipostază romantică. Un lucru este evident, superba brunetă radiază de fericire la brațul antrenorului de fotbal.

De asemenea, mesajul emoționant de la postare nu a fost trecut cu vederea.

Citește și: Mario Mutu, imagini „picante” alături de iubita lui, în mediul online. Fanii au intrat rapid la bănuieli

„Astăzi s-a născut un rege. La mulți ani! Ești iubit”, a scris Sandra Mutu vizibil mândră și fericită.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nici Adrian Mutu nu și-a ascuns sentimentele față de soția lui pe rețelele sociale. Acesta i-a răspuns la urare cu un sincer „te iubesc”. Mai mult decât atât, postarea a generat mai bine de 2 mii de like-uri.

„La mulți, mulți ani binecuvântați!🙏”, „La multi ani fericiți și binecuvântați!”, „Ce frumoși 😍 La mulți ani”, „La mulți ani! Sunteți o familie minunată. Vă admir mult ❤️” sau „La mulți ani fericiți, sunteți superbi!🎂”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Adrian și Sandra Mutu se mândresc cu un fiu minunat

Adrian și Sandra Mutu trăiesc una dintre cele mai frumoase povești de dragoste. Cei doi s-au căsătorit în 2015, iar din rodul iubirii lor s-a născut un băiețel minunat care acum îi calcă pe urme tatălui său.

Citește și: Adrian Mutu are conturile blocate din cauza unei datorii către Alexandra Dinu. Ce sumă trebuie să îi plătească fostei soții

Antrenorul de fotbal și soția lui se mândresc ori de câte ori au ocazia cu băiețelul lor, iar drept dovadă stau postările lor de pe rețelele sociale. De altfel, Tiago impresionează de fiecare dată cu frumusețea lui. Se pare că micuțul a moștenit cele mai multe trăsături de la mama lui.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un lucru este cert, Adrian și Sandra Mutu au o familie minunată. Deși are o carieră solicitantă, antrenorul de fotbal nu uită să petreacă momente de neuitat alături de femeia care l-a cucerit și fiul lor.

Adriana Bahmuțeanu, portret de familie alături de George Restivan și băiatul acestuia. Ce au declarat în prima apariție ... Imagine rară cu Delia în costum de baie. Cum s-a lăsat pozată jurata de la iUmor pe plajă. Ce detaliu au observat fanii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x