Antena Căutare

Betty Blue, fiica lui Florin Salam, și-a pus implanturi mamare la 21 de ani. Cum se simte după intervenția estetică

Betty Blue, fiica celebrului manelist din România, Florin Salam, a apelat la implant mamar, la trei ani după ce a adus pe lume primul ei băiețel. Deși are doar 21 de ani, acesta a considerat că a venit momentul pentru o schimbare.

Betty Vișănescu, fiica lui Florin Salam, și-a pus implanturi mamare la 21 de ani. Cum se simte după operație | Instagram/Betty Blue

Betty Salam, actuala Betty Vișănescu, este o tânără domnișoară care se mândrește cu o carieră muzicală fructuoasă, dar și cu o familie unită, bruneta fiind mama unui frumos băiețel în vârstă de doi anișori.

Chiar dacă are doar 21 de ani, acesta a apelat la o operație estetică, menită să-i facă bustul mare și frumos. Betty și-a pus silicoane la trei ani de când a născut și probabil alăptarea i-a schimbat complet bustul, așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la femei, iar ea nu a așteptat prea mult pentru o schimbare.

De asemenea, ea a pus accent pe faptul că această operație a făcut-o din necesitate, nu dintr-un moft, ceea ce întărește și mai mult convingerea că acesta a apelat de nevoie la implant mamar, chiar dacă este foarte tânără.

Cum se simte Betty Vișănescu după prima sa operație estetică. Fiica lui Florin Salam și-a făcut implant mamar

Articolul continuă după reclamă

Betty Vișănescu s-a internet vineri într-un spital privat din Capitală, acolo unde a avut parte de prima intervenție estică din viața sa. Operația a fost complexă, nu doar că a avut nevoie de silicoane, ci și de ridicare mamară, intervenție numită mastopexie.

După ce a ieșit din operație acesta s-a filmat și a încărcat imaginile pe paginile sale de pe rețelele de socializare, unde și-a ținut la curent fanii cu evoluția operației. Momentul de după operație nu este ușor pentru nimeni și vedeta a precizat că încearcă să se obișnuiască cu transformarea, mai ales că este vorba de un corp străin.

Acesta a mai spus că o doare tot corpul din cauza faptului că și-a schimbat poziția în care doarme.

„Mă doare tot corpul, deoarece eu sunt obișnuită să dorm pe burtă sau într-o parte, iar acum nu am voie să folosesc aceste poziții, este o tortură. Prefer să respect toate sfaturile medicului, decât să fac ceva de capul meu, ca apoi să pățesc ceva. Nu este o intervenție ușor de suportat. Baba suferă la frumusețe', a mai spus Betty Vișănescu pe contul de Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Dezavantajul pe care Bettty Blue îl simte pentru că e fiica lui Florin Salam. Declarațiile neașteptate făcute de ea

Tânără și extrem de frumoasă, Betty Blue își cunoaște foarte bine caliățile și nu ezită să le evidențieze. Artista are un trup de invidiat, având în vedere că a trecut și printr-o sarcină.

Citește și: Câte kilograme are Betty Blue, fiica lui Florin Salam. Artista a spus totul

Bruneta a adus pe lume primul său copil la vârsta de 17 ani, când încă era minoră. Tot atunci s-a și căsătorit cu tatăl copilului ei, Cătălin Vișănescu.

Citește și: Care este starea de sănătate a lui Florin Salam. Declarațiile nebănuite pe care fiica lui, Betty, le-a făcut recent

Anamaria Prodan, mesaj emoționant pentru fiica sa cea mare, Rebecca Dumitrescu. În ce ipostază s-au fotografiat cele dou... Lidia Buble, apariție de senzație pe Internet. Artista s-a lăsat fotografiată purtând doar o cămașă: „Așa arată adevărat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima imagine cu burtica de gravidă a Laurei Cosoi. Actrița așteaptă cel de-al cincilea copil: „Ești minunată!”
Prima imagine cu burtica de gravidă a Laurei Cosoi. Actrița așteaptă cel de-al cincilea copil: „Ești...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Cum arată acum Eliza Iliescu, fiica Adrianei Iliescu. Tânăra a împlinit de curând 21 de ani
Cum arată acum Eliza Iliescu, fiica Adrianei Iliescu. Tânăra a împlinit de curând 21 de ani
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x