Antena

Ce este boala Lyme, afecţiunea de care suferă Adda. Artista s-a retras din viața publică pentru a urma un tratament

Adda și-a anunțat fanii că suferă de o afecțiune gravă, Lyme, și a aflat acest lucru abia recent, după ce timp de mai bine de un an a fost diagnosticată greșit de medici.

Publicat: Joi, 17 Februarie 2022, 17:37 | Actualizat: Joi, 17 Februarie 2022, 18:04
Adda a fost diagnosticată cu Lyme
Instagram

Adda a ajuns prima oară la spital în urmă cu un an și juătate, când pe piele îi apăruse o urticarie agresivă. Până recent, Adda a crezut că are dermografism, însă pentru că apăruseră simptome severe, vedeta a apelat la alți medici pentru investigații. Astfel, de curând, Adda a descoperit că suferă, de fapt, de Borelioza, cunoscută şi ca boala Lyme şi Bartonella.

Având în vedre că a fost depistată destul de târziu, afecțiunea i-a ajuns artistei la creier, așa că a anunțat că s-a retras din viața publică, pentru a urma un tratament.

Ce este boala Lyme, afecțiunea de care suferă Adda

Boala Lyme este o afecțiune bacteriană, transmisă de căpușele din genul Ixodes.

„După un an jumătate de chin în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite părți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella - transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te muscă animale care au asta în sânge”, a explicat Adda.

Află ce este boala Lyme și ce complicații pot apărea pe observatornews.ro.

Whatsapp LinkedIn
adda afectiuni vedete
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Thriller-ul captivant Scarlet Hill se vede acum în AntenaPLAY. Descoperă episodul 1. Ceea ce părea a fi un accident devine, dintr-o dată, sursa unor serii de secrete și conspirații înfiorătoare.
Stirile zilei Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Videoclipul zilei
Citește și
Adda, schimbare neașteptată de look. Cum arată acum artista: „Îți stă super!”
Cum apare Adda în cel mai nou videoclip al ei. Cu rochia lipită de corp, sub ploaie, artista și-a etalat...
Fiul Addei și al lui Cătălin Rizea a ajuns la spital: „Suntem de 3 zile internați”. Ce s-a...
Neatza de Weekend, 05 mai 2024. Jocul cuvintelor zăpăcite! Ce echipă a câștigat
Video recomandate
Video
Citește și
Prăjitura Albă ca Zăpada: rețeta bunicii Catine.ro
Apariția extrem de elegantă a actriței Eiza González la Red Sea Film Festival. Ținuta cu care a întors toate... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Momentul în care polițiștii germani înarmați îl arestează pe atacatorul de la târgul de Crăciun, după ce... Libertatea.ro
Titi Aur, în război cu Ministerul Transporturilor: „Am interdicție de a intra în clădire, de doi... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Claudia Puican a apelat la fertilizare în vitro pentru a rămâne însărcinată. Artista și Armin Nicoară vor... Spynews.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cârnați de casă cu usturoi și amestec din carne de porc și vită HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Descoperirea care poate „reduce la tăcere” cancerul. Cercetarea e o premieră mondială useit
Horoscopul zilei de 22 decembrie 2024. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Ritualuri magice și superstiții din Lumea Veche la Solstițiul de iarnă 2024: Purificare și protecție în cea... Jurnalul
Destinația unei călătorii solo poate fi cea mai bună versiune a ta Kudika
Ordinea în care se pun legumele în salata de boeuf. Acesta e secretul gustului perfect, vei observa diferența Playtech
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului Redactia.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa... Observator
Beneficiile postului religios. Care sunt efectele fizice și mintale ale acestei practici MediCOOL
Tartă cu gem și ciocolată, decorată cu migdale și jeleuri HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Cu ce preț se vinde 1 kg de cârnați de porc în Carrefour. Bucureștenii au crezut că este o eroare Gandul
Nu s-a mai întâmplat așa ceva! Meteorologii Accuweaher anunță o lună ianuarie bizară în București. Fenomene... CanCan
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă DeParinti
Meghan Trainor a arătat splendid la festivalul Jingle Ball 2024 din Boston. Vedeta a vorbit recent despre o... ZUTV
Cele mai bune jocuri video din 2024. Ce titluri au impresionat UseIT
Ruladă din piept de curcan la cuptor. Ce poți să mai adaugi pentru un gust aparte Hello Taste