Antena Căutare

Cheloo a lansat o piesă nouă, într-o colaborare cu un alt artist. Cum sună noul proiect al juratului iUmor

Cheloo a lansat o piesă nouă în colaborare cu un alt artist, spre încântarea fanilor.

Galerie
Cheloo a lansat o nouă piesă, în colaborare cu un alt artist | Antena 1

Cea mai nouă piesă lansată de Cheloo în colaborare cu Lazăr, Opus 1 - Kiling The Classics (2021), a intrat deja în trending YouTube! Colaborarea celor doi artiști a fost extrem de apreciată de fani. „Cheloo a scos piesa aproape după un an.. și are impact mai mare decât mulți artiști care publică două piese pe lună!”, a scris unul dintre aceștia.

„A scos Cheloo piesă, a devenit anul mai bun” „Ca întotdeauna, Cheloo reprezintă! Exact chestiuni pe care majoritatea din rap le ocolesc”, „Singurul rapper relevant în România. Genială piesa, clipul la fel”, „Bineeeee!!! Ai rămas top”, „Am ascultat de 8 ori această melodie. Și acum iar play”, „Să-i mulțumim omului pentru aproape 30 de ani de adevăr. Nea Cătă, sper copiii și copiii copiilor noștri să crească cu tine, așa cum am făcut-o noi. Chiar dacă multe guri proaste spun că ați stricat generații, noi, cei din aceste generații, știm că am înțeles mesajele din piesele Paraziților și am ajuns să fim oameni de bună credință, corecți, cu joburi și familii. Vă doresc încă 30 de ani cu multe piese și mult adevăr, căci poate, într-un final, ne trezim și noi din somn”, sunt câteva comentarii pe care le-au scris cei care au ascultat noua piesă a juratului iUmor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO.

Cine este Cheloo, artistul și juratul iUmor

Pe Cheloo, mulți îl cunosc de la televizor, în calitate de jurat al emisiunii iUmor și foarte, foarte mulți îi cunosc și îi fredonează melodiile, unele cu versuri tranșante, căci nu este deloc genul care se sfiețte să spună ce gândește. Trupa fondată de el, Paraziții, a luat naștere în 1994. Primul său album solo, „Sindromul Tourette”, a fost recompensat cu Discul de Aur pentru numărul de exemplare vândute.

Citește și: Finala iUmor 2020. Andrei Ungureanu, Omul cu Tourette, numărul de excepție care l-a impresionat pe Cheloo

Cheloo, în vârstă de 42 de ani, la bază este pictor, de fapt. Cătălin Ștefan Ion, pe numele său real, născut pe 24 martie 1978, este jurat iUmor și împarte aceeași masă cu Delia și Mihai Bendeac. Artistul a mai fost și jurat X Factor în cadrul emisiunii de la Antena 1.

Citește și: iUmor, 3 martie 2021. Daria Ștefania, eleva cu umor negru influențată de Cheloo la 10 ani. Întâlnirea cu Cheloo a marcat-o

În ciuda faimei lui, Cheloo a dorit întotdeauna să își țină viața personală departe de ochii presei.

În 2019, el a întâmpinat venirea pe lume a celui de-al doilea copil al său, după despărțirea de soția lui Daniela Niculescu. În prezent, cu actuala sa iubită, Dana Elena, artistul are doi copii, un băiat și o fată. Primul său fiu, Ștefan, a apărut în viața lui în urma relației cu Daniela Niculescu. Din nefericire, căsnica lor s-a terminat în 2012.

Citește și: iUmor, 21 februarie 2021. Nae Nicolae, momentul care l-a enervat peste măsura pe Cheloo:"Nu mai trage de timp, dă-ne glumele"

Despre noua lui relație nu s-au aflat prea multe lucruri de vreme ce Cheloo nu iese prea des cu actuala sa iubită. Din 2016, el a devenit unul din jurații iUmor, fiind greu de impresionat de concurenți. În cel de-al 9-lea sezon al emisiunii iUmor, Cheloo e mai în formă ca oricând, având mereu observațiile și micile ironii la purtător.

Îmbrăcată în cei mai mulați colanți, artista își dezvăluie secretele. Cum se menține în formă Loredana Groza... Schimbarea de look care o face să arate ca o “tânără domniță”. Cum s-a tuns frumoasa Raluka, concurenta Te cunosc de und...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabriela Prisăcariu a întors toate privirile pe o plajă de pe litoralul românesc! Ce detaliu au observat mulți în imagini
Gabriela Prisăcariu a întors toate privirile pe o plajă de pe litoralul românesc! Ce detaliu au observat mulți...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu!
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu! BZI
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x