Antena Căutare

Cu ce se ocupă fiul Alinei Chivulescu. Actrița din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” este mândră de băiatul ei 

Alina Chivulescu, actrița din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” se mândrește cu un fiul talentat. La vârsta de 24 de ani, Mika, a moștenit pasiunea pentru actorie de la părinții săi. Mai mult, acesta are și propria lui afacere.

Galerie
Alina Chivulescu, actrița din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” se mândrește cu un fiul talentat | Antena 1

Alina Chivulescu și soțul ei, Dan Chișu, sunt destul de discreți când vine vorba de viața personală, motiv pentru care puțini sunt cei care știu că actrița are un fiu din fosta căsnicie. Mika are 24 de ani și este pasionat de domeniul artistic.

De curând, actrița din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” a scos la iveală detalii neștiute despre băiatul său care preferă să stea cât mai departe de ochii curioșilor. Mika este un tânăr extrem de talentat, iar mama sa este foarte mândră de realizările lui.

Cu ce se ocupă Mika, fiul Alinei Chivulescu. Cum se înțelege actrița cu băiatul său

Mika și mama lui au o relație specială, care s-a consolidat de-a lungul anilor. Atunci când nu se află alături de familia lui, tânărul se ocupă de agenție de creație pe care a înființat-o alături de alți doi prieteni.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, băiatul a moștenit talentul artistic de la mama lui. Acesta are și un film premiat la Serile filmului românesc.

Citește și: Cu ce s-a ocupat Alina Chivulescu înainte să revină pe micile ecrane. Ce spune despre rolul său din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

„Legat de Mika, nu știu cât i-ar plăcea lui să vorbesc despre el… Glumesc, mă înțelege! Da, își face bine treaba, este creativ, are doi prieteni, Ștefan și Ada, cu care a pornit această agenție. Sunt recunoscătoare pentru ce e el. Are și un film premiat la Serile filmului românesc cu Trofeul pentru debut Teodor Corban; e o meserie complicată. În filmul de licență a spus că o să lucrăm împreună, sper să nu se răzgândească. Mi se pare ireal… Viața câteodată e mai frumoasă decât orice plan…”, a povestit actrița din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, potrivit viva.ro. .

Alina Chivulescu nu a ezitat să vorbească despre relația pe care o are cu băiatul ei: „Am crescut cumva împreună și am învățat unul de la celălalt. E o relație la care „lucrezi mereu, cred. N-am fost nici (n.r. mamă-cloșcă), nici (n.r. relaxată), am încercat să găsesc calea de mijloc. Știam cumva că va ști să se ferească de probleme.”.

Alina Chivulescu și Dan Chișu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de aproximativ 10 ani

Înainte de-al cunoaște pe Dan Chișu, Alina Chivulescu a fost căsătorită timp de 4 ani cu Mihai Cuptor, bărbatul alături de care are și un fiu, pe nume Michael.

După separare, frumoasa actriță și-a găsit liniștea în brațele celebrului Dan Chișu. Aceștia și-au început povestea de dragoste în urmă cu aproximativ 10 ani, cunoscându-se la filmările unei producții.

Alina Chivulescu vorbește, ori de câte ori are ocazia, cu mult drag despre bărbatul cu care s-a căsătorit în 2018. Cei doi au avut parte de un eveniment discret, iar actrița s-a măritat în blugi și în bascheți.

Citește și: Alina Chivulescu, actrița din serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, despre revenirea pe micile ecrane, după 3 ani de pauză

Aceștia și-au unit destinele la scurt timp de la majoratul lui Mika, atunci când Dan Chișu i-a pus partenerei sale marea întrebare.

Prințul Louis a împlinit 7 ani. Prințul și Prințesa de Wales au publicat un nou portret care să marcheze momentul... Care a fost primul job al Mirelei Vaida când a intrat în lumea televiziunii. Prezentatoarea nu se ferește să recunoască ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Hienă de la Animal X, întrebat de fani dacă se pregătește o revenire a trupei! Ce a răspuns, după succesul uriaș avut la reuniune
Hienă de la Animal X, întrebat de fani dacă se pregătește o revenire a trupei! Ce a răspuns, după succesul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa copilăriei lui Marilu Dobrescu. A mers acolo alături de iubitul australian: „Totul a rămas blocat în timp”
Cum arată casa copilăriei lui Marilu Dobrescu. A mers acolo alături de iubitul australian: „Totul a rămas...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Niște muncitori care renovau o clădire au găsit în zidul ei aur de 9.000.000 de euro
Niște muncitori care renovau o clădire au găsit în zidul ei aur de 9.000.000 de euro Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație Jurnalul
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte acum
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte... Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x