Antena Căutare

Cum a aflat Ioana Ginghină ca fostul soț, Alexandru Papadopol, are altă relație și cum a fost idila ei cu prezentatorul tv, Cove

Actrița Ioana Ginghină a fost căsătorită cu Alexandru Papadopol timp de mulți ani, însă, cât timp aștepta ca acesta să fie un om liber, ea a avut o idilă cu prezentatorul TV, Cove. Relația s-a sfârșit când Papadopol "și-a făcut curat în viață" și a putut să vină cu inelul pentru Ioana Ginghină.

Galerie
Ioana Ginghină a avut o idilă, de un an,cu Cove, înainte de a-i deveni soție lui Alexandru Papadopol | Instagram

Înainte de a intra într-o relație cu actorul Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină a avut timp să-și trăiască viața după bunul său plac.

În timp ce Papadopol era implicat într-o altă relație, aceasta nu a acceptat să fie a cincea roată la căruță și nici motiv de despărțire pentru actor și fosta lui parteneră.

Potrivit Libertatea, Ioana Ginghină i-a spus lui Alexandru să își facă ordine în viață și vor vedea apoi.

Actrița și-a văzut liniștită de viață și, pentru că cel ce i-a devenit până la urmă soț nu era prea decis, aceasta a intrat într-o relație cu prezentatorul TV, Cove.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi erau și colegi la teatru iar relația lor a durat cam un an.

Ioana Ginghină, despre relația cu Cove și cum a aflat că Papadopol o înșela : "Când Alexandru a fost liber, i-am zis lui Cove că s-a terminat. Pe Papadopol l-a dat de gol o haină. El nu e un galant"

Potrivit aceleiași surse, cei doi nu au locuit oficial împreună, dar actrița mai avea lucruri pe la el.

În momentul în care Papadopol a devenit un om liber, Ioana Ginghină a încheiat socotelile cu Cove și și-a luat lucrurile de la el.

De altfel, actrița a precizat că fostul iubit a fost cel care a ajutat-o să-și renoveze apartamentul în care a locuit, ulterior, Papadopol.

Citește și:Ce salariu încasează lunar Ioana Ginghină de la teatru și din pensia alimentară. Ce declarații a făcut în acest sens actrița

Cove a apărut pentru că eu i-am zis lui Alexandru: «Ok, eu mi-am făcut curat, dar fă-ți și tu curat». Și el nu-și făcea curat.

Când a zis că e liber i-am zis lui Cove, gata. Mi-am făcut bagajele și am plecat acasă. Cove m-a ajutat foarte mult, mi-a renovat apartamentul în care s-a mutat Papadopol în perioada aia, a declarat Ioana Ginghină, potrivit sursei citată.

Citește și:De ce merge Ioana Ginghină din patru în patru luni la medicul estetician. Care este secretul frumuseții ei

Era colegul meu de la teatru. Relația a fost un an de zile. I-am zis că nu merge, nu știu ce. Nu stăteam în aceeași casă, dar na, mai aveam câteva lucruri pe la el, a mai spus actrița.

Cât despre modul în care aceasta a aflat că soțul ei o înșeală cu actrița Adriana Titieni, Ioana Ginghină precizat că a fost unul foarte simplu.

Noi am fost într-o vacanță, iar Alexandru a fost foarte morocănos. Am zis, măi, eram în vacanță, totuși, ceva e în neregulă. Și atunci mi-a zis el că nu mai este fericit.

Am văzut o poză la ea, îmbrăcată cu ceva de la el. Alexandru nu e un om galant, ca să ne înțelegem. Adică nu e omul care cum vede o fată înfrigurată îi dă haina, a precizat Ioana Ginghină.

Gabi Bădălău a anunțat că s-a despărțit de Bianca Drăgușanu. Care e motivul separării și care sunt primele declarații al... Andreea Marin, fotografia rară alături de iubitul ei. Ipostazele tandre în care cei doi s-au lăsat fotografiați...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x