Antena Căutare

Gheorghe Turda, în lacrimi de dorul regretatei sale soții. Ce amintiri frumoase a depănat cu privire la căsnicia lor

Gheorghe Turda și-a rememorat căsnicia cu regretata lui soție pe care a pierdut-o în urmă cu 13 ani. Aceasta s-a stins din viață și a lăsat în urma ei răni adânci.

Galerie
Gheorghe Turda, în lacrimi de dorul regretatei sale soții. Ce amintiri frumoase a depănat cu privire la căsnicia lor | Hepta/StarPopular

Prezent într-o emisiune pe YouTube la StarPopular.ro, cântărețul și-a deschis inima și a mărturisit faptul că îi este dor de soția sa și că amintirile cu ea sunt încă prezente. Iată ce a avut de spus, cu lacrimi în ochi, despre aceasta.

Gheorghe Turda, în lacrimi de dor pentru regretata lui soție. Ce a povestit în amintirea ei

Gheorghe Turda s-a emoționat când a venit vorba de soția lui pe care a pierdut-o în urmă cu 13 ani. Acesta a lăcrimat când a venit vorba de ea. Iată cum petreceau aceștia Crăciunul:

„Crăciunul, ca întotdeauna, în familie, alături de fetele mele, ginerii și cei trei nepoți, unul mai frumos decât altul și deștepți, dar și cu cuscrii. Am făcut și pe Moșul, mi-am golit buzunarele după ce m-au colindat nepoții, bineînțeles că bunicul i-a onorat cu darurile la modă: în lei! Cel mic, care e mare toboșar, împlinește opt ani, studiază percuția și a primit un set de tobe. Deja l-a testat și Țăndărică și a zis că e al lui!”, a mărturisit Gheorghe Turda, pentru sursa citată mai sus.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Nou conflict în lumea cântăreților de folclor. Ce au „de împărțit” Gheorghe Turda și Constantin Enceanu: „Am avut și bodyguarzi”

Gheorghe Turda și-a deschis inima și a vorbit despre soția sa, recunoscând că i-a fost foarte greu fără ea.

„Am pomenit-o cu toții în familie și i-am dedicat și un colind. Ce n-aș da s-o mai văd o dată! Am fost căsătorit o singură dată și soţia mea nu va fi înlocuită cu nimeni. Din păcate, a cuprins-o o boală foarte grea, leucemie, s-a îmbolnăvit în 1987. E foarte greu fără ea, dar și uitarea e scrisă în legile omenești.

Mi-a fost foarte greu cu copiii când ea nu a mai fost. Era foarte exigentă cu fetele, țin minte că era perfecționistă în tot ceea ce făcea.O bună gospodină, o bună mamă, își croia singură rochii, mie mi-a croșetat pulovere pe care le port și acum. Eu îi aduceam kilograme de lână colorată din America să-și croșeteze rochițe.”, a povestit, cu ochii în lacrimi, Gheorghe Turda.

Citește și: Gheorghe Turda, fericit în noua relație. Ce detalii a oferit despre viața sa amoroasă: „M-am lecuit de cancanuri.”

Ce declarații a făcut Gheorghe Turda despre viața sa amoroasă: „Nu vă dau subiect de studiu pentru data viitoare”

Într-un interviu la Antena Stars, Gheorghe Turda a oferit câteva detalii despre viața amoroasă, din care reiese că o duce destul de bine pe plan sentimental, potrivit aceleași surse citate mai sus. Cu toate acestea, interpretul de muzică populară a explicat că își dorește să stea departe de scandaluri și alege să nu își expună pe tavă relația.

Astfel, pentru a evita un scandal de proporția celui din fosta relația cu Nicoleta Voicu, Gheorghe Turda a preferat să nu dezvăluie identitatea partenerei lui și nici nu a oferit alte detalii despre aceasta. Singurul aspect pe care l-a menționat a fost faptul că partenera lui nu locuiește în București, motiv pentru care nu este sigur că își va petrece Crăciunul alături de aceasta:

„Stau bine (n.r. cu dragostea). Nu spun, ca să nu vă dau subiect de studiu pentru data viitoare. (...) Nu se știe deocamdată (n.r. dacă petrecem sărbătorile împreună), că persoana nu e în Capitală. (...) M-am lecuit de cancanuri.”, a spus Gheorghe Turda, la Antena Stars, citat de aceeași sursă.

Pepe și-a surprins cei trei copii într-un filmuleț emoționant, pe care l-a postat imediat. Cum l-au impresionat pe tatăl... Omar Arnaout, câștigătorul primului sezon Next Star, pregătit să devină tată alături de partenera lui. Cum arată el în p...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cu ce afecțiune rară a fost diagnosticată Alexandra Stan în al doilea trimestru de sarcină. De ce trebuie să nască prin cezariană
Cu ce afecțiune rară a fost diagnosticată Alexandra Stan în al doilea trimestru de sarcină. De ce trebuie să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Daliana Răducan, mesaj emoționant pentru Răzvan Simion! Ce i-a transmis, la aniversare a doi ani de căsătorie
Daliana Răducan, mesaj emoționant pentru Răzvan Simion! Ce i-a transmis, la aniversare a doi ani de căsătorie
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x