Antena Căutare

Ileana Sterp ș Daniela Iliescu s-au împăcat, după tensiunile din trecut. Ce a transmis Culiță Sterp și cum le-a surprins pe fete

Iată că tensiunile dintre Daniela Iliescu și Ileana Sterp au luat sfârșit, iar cele două au fost filmate chiar de Culiță Sterp într-o ipostază foarte apropiată.

Galerie
Ileana Sterp ș Daniela Iliescu s-au împăcat, după tensiunile din trecut. Ce a transmis Culiță Sterp și cum le-a surprins pe fete | Instagram

Culiță Sterp le-a surprins pe Ileana și Daniela stând foarte apropiate, alături de copiii lor. Cele două au fost gravide în aceeași perioadă, și deși acest lucru ar fi trebuit să le unească tare, nu s-a întâmplat astfel, iar ele nu s-au mai înțeles prea bine în ultima vreme.

Daniela Iliescu, mama fiului lui Culiță Sterp, și Ileana Sterp, sora lui Culiță, au fost filmate în aceeași încăpere. Cele două s-au împăcat

Iată că tensiunile dintre cele două femei au luat sfârșit și au ajuns la sentimente mai bune, reușind chiar să stea la aceeași masă și într-una dintre filmările publicate de Culiță pe internet, cele două au apărut că petrec timp frumos împreună cu copiii lor.

Citește și: Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță Sterp, adevărul despre relația pe care o are cu familia artistului. Ce afirmații a făcut

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu ceva vreme, Culiță Sterp a vorbit deschis despre acest subiect. Iată ce a zis:

„Și fetele se înțeleg, dar știți cum sunt fetele, nu tot timpul rezonează, dar bărbații… Înainte să fie prietena cu mine, a fost prietena cu sora-mea, erau cele mai bune prietene. Și acum sunt prietene, dar înainte erau prietene mai bune înainte să fim noi doi împreună', a susținut Culiță Sterp la vremea respectivă, potrivit viva.ro.

Și fratele mai mic al lui Culiță a avut câte ceva de zis pe acest subiect. Acestea au fost cuvintele lui Iancu Sterp cu privire la tensiunile dintre cele două femei:

„Cât despre conflictul de pe internet dintre mama sau Ileana și Daniela, nu e nimic wow. Nu au de la ce se certa, numai că așa sunt femeile. Fac din țânțar armăsar, apoi le trece, se împacă, iar se ceartă, iar se împacă. Și noi bărbații mai facem câteodată așa, doar că ele o fac mai des.

Dar nu suntem certați cu familia Danielei sau cu Daniela niciunul dintre noi, ne înțelegem foarte bine. Doar că ați văzut, ca în orice familie, ca în orice casă, mai apar discuții, certuri, dar important este că reușim să trecem peste ele și să rămânem uniți', a dezvăluit Iancu Sterp, în vlogul de pe Youtube.

Citește și: Cum a fost surprins fiul lui Culiță Sterp de către mama sa, în locuință. Micuțul Milan a înduioșat inimile tuturor

Ce spunea mama Geta despre căsnicia cu tatăl celor patru copii ai săi

„La începutul lui decembrie 2013, chiar de Sfântul Nicolae, soţul ne-a părăsit. O mai făcuse şi până atunci, dar acum lipseşte de aproape opt ani. Mai vorbeşte la telefon, de obicei, cu mezinul, cu Iancu, dar pare că nu-l interesează mai nimic.

I s-au născut acum nepoţii. Degeaba, nu a dat vreun semn de viaţă. Anul trecut, ca şi anul acesta, au fost băieţii la emisiune, nici nu l-a interesat! Am fost cu copiii după mine, la soțul meu, la Poarta Albă. Culiţă şi Ileana erau ceva mai mari, iar Geta abia ce venise pe lume. Se pare că nu prea l-a impresionat povestea asta.

Poate o să râdeţi de mine, dar eu ştiu că, în adâncul sufletului meu, tot pe mine mă iubeşte. Încă îl mai aştept, fiindcă e tatăl copiilor mei. Şi nu a fost un tată rău.

Nu a fumat, nu a băut, dar are pasiunea femeilor. Iar asta pare uneori să fie o boală mai grea decât beţia sau nebunia, mai ales dacă te loveşte la vârsta a doua, cum se spune”, spunea Mama Geta în urmă cu un an.

Ce mai face acum fiica lui Andrei Gheorghe, la 4 ani de la decesul lui. Katarina și-a pierdut ambii părinți la o vârstă ... Cine este bărbatul cu care Laura Codruța Kovesi s-a căsătorit: „A fost o relație discretă”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
S-a aflat ce pensie are Viorel Lis. Oana, copleșită de problemele de sănătate ale fostului edil: „Nu mai știu ce să-i fac”
S-a aflat ce pensie are Viorel Lis. Oana, copleșită de problemele de sănătate ale fostului edil: „Nu mai știu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce se teme Meghan Markle odată cu întoarcerea în Marea Britanie. Ce a dezvăluit un apropiat al soției prințului Harry
De ce se teme Meghan Markle odată cu întoarcerea în Marea Britanie. Ce a dezvăluit un apropiat al soției...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x