Cum arată acum Ricky Martin. În anii '90 făcea furori cu mișcările lui și corpul bine lucrat
Ricky Martin este activ pe rețelele sociale și demonstrează că la vârsta de 48 de ani are grijă de corpul său.
Publicat: Vineri, 20 Noiembrie 2020, 13:11 | Actualizat: Vineri, 20 Noiembrie 2020, 16:44În cele mai recente fotografii postate pe contul său de Instagram se observă că Ricky Martin este într-o formă de zile mari.
Ricky Martin, nominalizat la premiile Latin Grammy 2020
Artistul, nominalizat anul acesta pentru premiile Latin Grammy, pentru cântecul anului („Tiburones”) și câștigător al titlului Latin Grammy 2020, cel mai bun album pop al anului, a postat pe Instagram imagini cu el în lenjerie intimă.
Artistul a devenit cunoscut în anii '80, când a fost membru al trupei latino de băieți „Menudo”, iar apoi, din 1991, s-a făcut remarcat începându-și cariera solo.
Artistul a devenit celebru în toată lumea datorită hit-urilor „Livin' la Vida Loca", "She Bangs" şi "Nobody Wants to Be Lonely".
În 2010 Ricky Martin a mărturisit într-un interviu acordat în emisiunea realizată de cunoscuta prezentatoare Oprah Winfrey că are o altă orientare sexuală.
„Copiii mei mi-au dat puterea să recunosc. Trebuia să o fac, fiindcă nu mai suportam. Dar cei care mi-au dat ultimul imbold au fost, cu siguranță copiii mei. Dacă nu făceam asta, era ca și când îi învățam să mintă, și nu vreau ca familia mea să fie construită pe minciună”, spunea artistul în urmă cu 10 ani.
Din 2018, Ricky Martin este căsătorit cu artistul suedez de origine siriană Jwan Yosef, în vârstă de 35 de ani.
Ricky Martin are 4 copii, concepuți cu ajutorul unei mame surogat.