Antena

Loredana Chivu, imaginea care i-a făcut pe fani să se întrebe dacă și-a făcut noi operații estetice. Ce a răspuns

Loredana Chivu a publicat o imagine pe rețelele sociale, la care fanii au comentat imediat. Unii dintre ei au crezut că blonda a fost supusă unori intervenții chirurgicale recente, însă vedeta a elucidat misterul.

Publicat: Joi, 24 Iunie 2021, 13:51 | Actualizat: Marti, 13 Iulie 2021, 19:40
Loredana Chivu a publicat o imagine într-o ipostază incendiară
Instagram

Loredana Chivu s-a lăsat fotografiată într-un costum de baie minuscul, în timp ce ea se bucura de soare pe șezlong. Bustul proeminent a ieșit în evidență, iar fanii nu au putut să nu-l observe.

Peste 15 mii de fani au apreciat fotografia pe care Loredana Chivu a publicat-o pe rețelele sociale. O fană a întrebat-o dacă a fost supusă recent unei intervenții chirurgicale la nivelul bustului, iar Loredana Chivu a răspuns că nu:

„-Le-ai mai mărit? Faină oricum”

„-Nu”,

„Super faină tot timpul”, a decurs dialogul între Loredana Chivu și fana ei.

De altfel, ultima intervenție de implant mamar pe care Loredana Chivu a avut-o a fost în anul 2020, când, potrivit Click!, a cerut implanturi care însumau aproximativ 2 kilograme. A fost a cincea intervenție la nivelul bustului, pe care Loredana Chivu a avut-o.

“Tot ce mi-am făcut, mi-am făcut pentru mine, să mă simt eu împlinită, nu am făcut pentru vreun iubit sau pentru cineva anume. Pur și simplu asta mi-am dorit”, spunea anul trecut blonda.

Recent, Loredana Chivu a primit un cadou foarte scump

De curând, Loredana Chivu și-a surprins prietenii virtuali cu o veste surprinzătoare. Aceasta a primit cadou o mașină în valoare de 380.000 de euro, mai exact, mașina visurilor sale, un Lamborghini Urus din anul 2021.

Vedeta a publicat pe contul de Instagram imaginile cu mașina, alături de un buchet imens de trandafiri roșii, semn că este iubită și apreciată de o persoană din viața sa.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

Prietenii virtuali nu au încetat să reacționeze la imagini. Aceștia au ținut neapărat să o felicite pentru noua sa achiziție și să îi ofere complimente.

Deși are un stil de viață luxos, Loredana Chivu are probleme de sănătate. În luna ianuarie, fosta asistentă TV a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Aceasta a trecut prin momente cumplite și starea sa nu era tocmai una bună, mai mult decât atât, blondina a fost găsită de medici inconștientă în casă.

”Astăzi când m-am trezit, am avut dureri foarte puternice în partea abdomenului, extrem de puternice. Am stat așa timp de 4 ore, după care familia mea a hotărât să cheme salvarea pentru că nu eram prea conștientă. Până să vină salvarea, pentru că a durat ceva timp, undeva la 50 de minute, din ce știu de la apropiații mei, am fost cumva într-o stare de inconștiență. M-am trezit în momentul în care cei doi medici de la ambulanță au intrat la mine în casă și m-au întrebat ce am. Am descoperit că am probleme cu rinichiul, pe partea dreaptă. Mi-au pus perfuzii și m-au stabilizat pe moment.”, a declarat Loredana Chivu într-un interviu pentru Showbiz Report, de la Antena Stars.

Whatsapp LinkedIn
loredana chivu vedete in ipostaze incendiare vedete in costum de baie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
Loredana Chivu, executată până la perdele. Diva este la cel de-al patrulea sechestru asigurator
Loredana Chivu a fost cerută în căsătorie! Fosta asistentă TV și-a găsit fericirea în brațele...
Loredana Chivu a ajuns din nou la medicul estetician pentru o intervenție. Cum a ajuns să arate acum...
Loredana Chivu și-a etalat bustul de două kg într-un sutien care nu a reușit să acopere tot. Cum...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste