Antena Căutare

Mioara Roman a fost înmormântată. Imagini sfâșietoare cu Oana Roman care și-a condus mama pe ultimul drum

Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum luni, 26 decembrie, de familie și de cei dragi. Fiicele ei au organziat ceremonia până în cele mai mici detalii și s-au asigurat că mama lor este amintită așa cum și-ar fi dorit.

Mioara Roman a fost înmormântată astăzi la Cimitirul Reînvierea. Foarte mulți oameni, printre care apropiați ai familiei, dar și vedete i-au adus un ultim omagiu fostei soții a primului premier al României. Printre acestea s-au numărat și Zeta Haralambie, Mihai Mitoșeru sau Pepe. Slujba a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, iar reporterii Antena Stars au fost acolo pentru a tansmite live imagini.

Mioara Roman, comemorată cu colivă cu foiță de aur. Imagini emoționante de la înmormântare

Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum astăzi, iar cei dragi au putut să îi aducă un ultim omagiu. Acesta s-a stins din viață la aproape 84 de ani, cu doar câteva luni înainte de a-și sărbători ziua de naștere. Deși evenimentul trist nu a venit ca o surpriză pentru familie, care potrivit informațiilor, începuse pregătirile încă de la finalul anului trecut, cei dragi au fost vizibil afectați.

Catinca și Oana Roman, fiicele acesteia, i-au fost în premanență alături până în ultima clipă și i-au organizat o înmormântare „liniștită și decentă”, așa cum și-a exprimat dorința mama lor. Fosta soție a lui Petre Roman își va dormi somnul de veci într-un sicriu al, iar fiicele sale i-au pregătit colivă cu foiță de aur.

Citește și: Ce mesaj a transmis Silvia Chifiriuc, actuala soție a lui Petre Roman, chiar în ziua în care a murit Mioara Roman

Gabriela Lucuțar, prietenă apropiată a Oanei Roman, s-a implicat activ în organizare și a dezvăluit că că fiica lui Petre Roman nu s-a dezlipit vreo secundă de sicriul mamei sale. Mai mult, atât aceasta cât și sora ei mai mare au stat toată noaptea la capelă, lângă mama lor.

„Catinca trebuie să ajungă, pentru că a stat toată noaptea la priveghi cu Oana și la momentul acesta, Oana e din ce în ce mai supărată, mai tristă. Când stăteam de vorbă cu ea spunea că nu îi vine să creadă că mai sunt atât de puține ore”, a spus aceasta cu doar cinci minute înainte să înceapă slujba.

De asemenea, prietena Oanei a mai mărturisit că aceasta și-a visat mama noaptea trecută, ceea ce a afectat-o și mai tare. „A plâns foarte mult. M-a sunat și mi-a spus că a visat-o. Este un moment foarte greu pentru ea, dar mă bucur că are alături oamenii la care se aștepta să vină.

Printre cerințele pe care le-a avut fiica fostei soții a premierului României s-au numărat florile alb și verdeața, pentru că mama ei ar fi visat aceste flori. De asemenea, aceasta a ținut foarte mult să îi pregătească mamei sale colivă cu foiță de aur.

„Când ornam coliva, Oana plângea și se așeza foița de aur exact precum niste lacrimi. Toate sunt niște semne pe care eu și Oana le-am discutat și ne-am dat seama că toate vin de la mami”, a mai adăugat Gabriela Lucuțar, cea care a organizat îndeaproape înmormântarea.

Citește și: Cum a apărut Petre Roman la capela unde a fost depus trupul Mioarei Roman. Ce omagiu i-a adus și ce detaliu au observat toți

Potrivit declarațiilor acesteia, și Mioara Roman le-a dat câteva indicații legate de cum ar vrea să se desfășoare totul atunci când ea nu va mai fi. „Liniște și decență - așa cum am trătit”, ar fi spus ea, cu doar câteva luni înainte să se stingă din viață.

În jurul orei 16, sicriul cu trupul neînsuflețit al Mioarei Roman a fost scos din biserică și urcat în mașina funerară. Acolo, potrivit cancan.ro, ar fi avut loc și un incident neplăcut. Oamenii veniți să își ia rămas bun de la aceasta s-au îmbrâncit pe scări pentru a primi de pomană colaci. Totul s-a întâmplat sub privirile îndurerate ale Oanei și Catincăi.

„Niciodată să nu spui niciodată” Jennifer Aniston, zvonurile unei posibile căsătorii. De la ce au pornit... Cum a aflat Laura Cosoi sexul celui de-al patrulea bebeluș. Ce a recunoscut despre rolul de mamă de fete...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Pavel Stratan a dezvăluit cu ce s-a ocupat înainte să devină celebru. Care a fost cel mai greu moment din cariera sa
Pavel Stratan a dezvăluit cu ce s-a ocupat înainte să devină celebru. Care a fost cel mai greu moment din cariera sa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Radu, fotografie rară alături de fiica lui. Cum a fost surprinsă Clara: „Eu și Ea”
Mircea Radu, fotografie rară alături de fiica lui. Cum a fost surprinsă Clara: „Eu și Ea”
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt Piața Victoriei
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt... Jurnalul
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor Kudika
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci..
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci.. Redactia.ro
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria:
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare" Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x