Antena Căutare

Motivul pentru care Regele Charles nu va participa la funeraliile Papei Francisc. Cine îi ține locul

Regelele Charles nu va participa sâmbătă, 26 aprilie 2025, la funeraliile Papei Francisc și un alt membru al familiei regale britanice va merge în locul lui.

Galerie
Regelele Charles nu va participa sâmbătă, 26 aprilie 2025, la funeraliile Papei Francisc și un alt membru al familiei regale britanice va merge în locul lui | Profimedia

Regele Charles nu va marge sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, prințul William urmând să participe în numele tatălui său. Funeraliile Papei, care a murit pe 21 aprilie în urma unui accident vascular cerebral, vor avea loc pe 26 aprilie 2025, la Vatican. Deși regele, în vârstă de 76 de ani, a avut o relație bună cu Suferanul Pontif, se crede că există un motiv cheie pentru care nu îl va conduce pe ultimul drum.

Care este adevăratul motiv pentru care Regele Charles nu va paricipa la înmormântare Papei Francisc

Regele Charles urmează un precedent stabilit de regretata sa mamă, regina Elisabeta a II-a, relatează express.co.uk. Atunci când regretata regină era monarh, nu a participat niciodată la funeraliile unui pontif, șeful Bisericii Romano-Catolice.

Acesta a fost cazul, în 2005, la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, la care Charles - care era Prințul de Wales la acea vreme - a participat în numele Reginei Elisabeta a II-a. Iar acest lucru s-ar putea datora faptului că monarhii britanici sunt apărători ai credinței și guvernatori supremi ai Bisericii Anglicane.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Zi de doliu național pentru Papa Francisc în România. Ce presupune acestă măsură

Deși regele nu participă la funeraliile Papei, fără îndoială, își va prezenta omagiile din Regatul Unit. Se crede că Prințul William va fi singurul membru al familiei regale britanice care va participa la funeraliile de sâmbătă. Prințesa Kate nu este așteptată să își însoțească soțul și va rămâne acasă, în Windsor, cu cei trei copii ai lor.

Robert Hardman, autor de cărți regale, a scris în 2024 că, potrivit unui înalt funcționar de la Palat, William „respectă foarte mult instituțiile", dar „nu se simte confortabil într-un mediu religios”.

În timp ce William nu l-a întâlnit niciodată pe Papa Francisc, tatăl lui și Suveranul Pontif s-au întâlnit în trei ocazii și se spune că cei doi au avut un respect enorm unul față de celălalt. Cea mai recentă întâlnire a regelui cu Papa a avut loc cu doar 12 zile înainte de moartea sa, în timpul vizitei de stat a lui Charles și Camilla în Italia.

Un înalt oficial de la palat a declarat după vizita privată: „Majestățile Lor au plecat amândouă cu sentimentul că a fost un moment foarte important și special”, relatează hellomagazine.com.

Regele Charles și Papa Francisc s-au întâlnit pentru prima dată în 2017, când Prințul și Ducesa de Cornwall de atunci au fost primiți la o audiență papală la Vatican, la sfârșitul unui turneu european.

Citește și: Kate Middleton și Prințul William au refuzat invitația de Paște a Regelui Charles. Alături de cine au petrecut sărbătorile

În 2019, Charles a călătorit singur la Vatican și s-a întâlnit cu Papa Francisc, înainte de canonizarea cardinalului John Henry Newman, la o slujbă în aer liber, în Piața Sfântul Petru.

Într-un omagiu emoționant adus Suveranului Pontif, Regele și Regina au declarat că au fost „profund întristați” de moartea Papei.

„Regina și cu mine ne amintim cu deosebită plăcere întâlnirile noastre, de-a lungul anilor, cu Sanctitatea Sa, și am fost foarte bucuroși că am putut să-l vizităm la începutul lunii”, a scris monarhul.

Cum arată casa în care locuiește Niculina Stoican. Artista are o vilă impresionantă în Târgu Jiu... Kristen Stewart și Dylan Meyer s-au căsătorit într-o ceremonie discretă. Vezi ținuta atipică purtată de actrița din „Twi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Teodora Tompea, despre dieta care o ajută să se mențină în formă. La ce „plăcere vinovată” nu poate renunța
Teodora Tompea, despre dieta care o ajută să se mențină în formă. La ce „plăcere vinovată” nu poate renunța
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea din tenis. Românca a ajuns la cea mai bună clasare din carieră la 36 de ani
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea din tenis. Românca a ajuns la cea mai bună clasare din carieră la 36 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x