Antena Căutare

Pepe și-a surprins cei trei copii într-un filmuleț emoționant, pe care l-a postat imediat. Cum l-au impresionat pe tatăl lor

Pepe și-a emoționant, din nou, fanii după ce a postat un clip în mediul online. Cei trei copii apar într-o ipostază adorabilă, pe care cei mai mulți dintre părinți și-ar dori să o vadă și la ei în familie.

Galerie
Pepe și-a surprins cei trei copii într-un filmuleț emoționant, pe care l-a postat imediat. Cum l-au impresionat pe tatăl lor | Antena 1, Instagram

Pepe a devenit tată pentru a treia oară, de data asta de băiețel. Cântărețul mai are două fete, pe Maria și pe Rosa, din fostul mariaj cu Raluca Pastramă, dar și un fiu, pe Pepe Jr., din actuala căsnicie cu Yasmine Ody.

Citește și: Pepe, apariție adorabilă cu fiul său. Cât a crescut Pepe Junior. Imaginile care i-au „topit” pe fani: „Și noi ca băieții”

Pepe și-a surprins cei trei copii într-un filmuleț emoționant, pe care l-a postat imediat

Fiicele sale, Maria și Rosa, își vizitează destul de des tatăl și au o relație foarte bună cu frățiorul lor vitreg, pe care îl adoră, iar dovada constă în clipul publicat de Pepe pe Instagram.

Articolul continuă după reclamă

În imaginile surprinse, una dintre fetele artistului îl ține în brațe pe Pepe Jr. Mai mult de atât, cele două surori nu-și mai iau privirea, îmbrățișările și sărutările de pe micul lor frățior. La rândul lor, băiețelul le este recunoscător și le răsplătește cu zâmbete și râsete.

Cântărețul a pus ca melodie de fundal cea mai recentă piesă a sa, în care apar cei mai importanți oameni din viața sa: copiii și soția Yasmine. Melodia se numește „Familia mea”.

Artistul se află împreună cu copiii și Yasmine la Brașov, unde petrec momente de neuitat. În altă poză, cei mici se distrează alături de mama lor într-un părculeț.

Citește și: Pepe a vorbit despre copiii săi. Ce pasiuni au cele două fiice ale prezentatorului de la „Te cunosc de undeva!”

Artistul își adoră copiii și încearcă, pe cât posibil, să petreacă timp de calitate cu familia sa, mai ales că are o agendă profesională destul de încărcată.

„Ca tată mă consider cât se poate de atent, grijuliu și implicat. Ca tată de trei copii sunt extrem de fericit. Cel mai important lucru este ca ai mei copii să nu aibă teamă de mine.

Îmi place să ne bucurăm împreună de copilărie. Sunt foarte atent și le umplu programul cu multe activități ca să descopere singuri ce le place și ce nu le place. Fiecare om are drumul său în viață', a mai spus vedeta, potrivit Viva!.

În luna decembrie a anului trecut, Pepe a lansat o piesă emoționantă, pe care a numit-o „Familia mea”. În videoclipul melodiei, artistul apare alături de copii și de soția sa, Yasmine.

Citește și: Imagini emoționante cu fiica cea mare a lui Pepe și frățiorul ei. Cei doi s-au lăsat filmați lângă bradul de Crăciun

„Este o piesă cu și despre familia mea. Cred că ar trebui să atingă la suflet orice om care își iubește sincer familia și care vrea să transmită un mesaj de dragoste în această perioadă frumoasă.

De multe ori, poate ți-e greu să îi spui mamei, tatei, copiilor, soției un te iubesc sincer și pur, iar melodia asta e o dedicație. Am făcut-o din suflet.

Eu trăiesc pentru familia mea și sunt extrem de fericit și împlinit. Sunt fericit! Mi s-a schimbat viața. M-am tuns de când am băiat. Din iunie m-am tuns și m-am obișnuit.

Îmi doream să mă tund. În clip apare toate familia mea. Maria e la cor în momentul acesta. Rosa este acasă și se uită acum la noi. Ea studiază la pian. Așa mulțumire sufletească nici că se putea. De sărbători suntem în familie”, a spus Pepe într-un interviu, notează Libertatea.

Pepe și actuala sa soție, Yasmina, s-au cunoscut în urmă cu mai bine de cinci ani, pe platourile de filmare, când făcea parte din echipa artistului și se ocupa de machiajul său. Totodată, când s-au căsătorit, cei doi au fost extrem de discreți, avându-i alături doar pe cei apropiați.

Mitică Popescu este condus astăzi pe ultimul drum. Obiectul îndrăgit cu care marele actor va fi înmormântat... Gheorghe Turda, în lacrimi de dorul regretatei sale soții. Ce amintiri frumoase a depănat cu privire la căsnicia lor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x