Antena Căutare

Prima reacție a Danielei Iliescu, după ce Culiță Sterp a făcut accident și a fugit de la locul faptei: "Prietenii se îngrijorează"

Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier, în Cluj. Bolidul la volanul căruia se afla a intrat într-un alt autovehicul care se afla pe carosabil, șoferul a fost transportat la spital de ambulanță SMURD, conștient și cooperant, precizează pompierii de la fața locului. În urma incidentului care a luat amploare în presă, dar și în mediul online, soția cântărețului a ținut să facă precizări.

Galerie
Prima reacție a Danielei Iliescu, după ce Culiță Sterp a făcut accident și a fugit de la locul faptei: "Prietenii se îngrijorează" | Instagram/ Youtube

Culiță Sterp a provocat un accident în piața Avram Iancu, la intersecția cu Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Accidentul ar fi fost provocat de celebrul cântăreț, care a și părăsit locul faptei. Bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie de 0,41 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la care se întocmește dosar penal.

”La accident a intervenit Detașamentul 1 de pompieri Cluj-Napoca cu o autospecială de stingere și descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă (ambulanță SMURD). Nu s-au impus manevre de descarcerare. O victimă, bărbat, 32 ani, a fost transportată la spital de ambulanță SMURD, conștientă și cooperantă”, au precizat pompierii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Prima reacție a Danielei Iliescu, soția lui Culiță Sterp, după accidentul pe care manelistul l-a produs

Daniela Iliescu a răspuns public cu privire la incidentul în care este implicat direct soțul ei. Acesta a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Culiță Sterp a fost implicat într-un accident cu mașina. Cântărețul e anchetat după ce a fugit de la locul faptei

Cântărețul de manele a fugit de la locul accidentului, dar a fost găsit la scurt timp de oamenii legii și i s-a deschis dosar penal, potrivit clujust.ro.

Citește și: Ce face acum Culiță Sterp în pauzele de la eveniment, după ce a pățit în urmă cu ceva timp în Madrid. Iată ce a scris el

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Culiță Sterp e anchetat după ce a fugit de la locul faptei

Culiță Sterp a accidentat un autovehicul Dacia Logan, unde la volan se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, care a avut nevoie de ajutor medical și a fost transportat de urgență la spital.

Traficul a fost blocat pe acea rută pentru a nu exista probleme de circulație și pentru alte mașini. După ce Culiță Sterp a fugit de la locul impactului și a fost găsit ulterior, acesta a fost dus și la Spitalul Județean unde i s-au recoltat probe de sânge pentru a se stabili exact care a fost alcoolemia.

Culiță Sterp ar fi părăsit locul accidentului, fără acordul poliției, iar manelistului iar acesta avea alcoolemie peste 0,4 în aer, la care se face dosar penal.

Citește și: Culita Sterp a publicat imaginile de la incidentul din Madrid. Nu și-a luat banii și a fost smuls microfonul din mână colegului

Cât costă studiile fiicei Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică. Violeta urmează cursurile unei școli private... Colegul de trupă al lui Nosfe, gestul care a emoționat internetul. Cum și l-a tatuat pe braț pe regretatul artist...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x