Antena Căutare

Primele declarații ale lui Andrew și Ozanei Barabancea după ce tânărul a suferit un infarct la 24 de ani. Cum se simte acum

Ce s-a întâmplat cu puțin înainte ca Andrew Barabancea să facă infarct. Două ambulanțe au venit pentru a-i sări în ajutor, însă medicii nu au vrut să îi spună inițial despre ce este vorba.

Galerie
Primele declarații ale lui Andrew și Ozanei Barabancea după ce tânărul a suferit un infarct la 24 de ani | Antena 1, captura Facebook

Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a făcut primele declarații publice după ce a suferit un infarct și a fost operat de urgență, dezvăluind astfel care este starea de sănătate actuală, dar și ce s-a întâmplat cu el cu puțin timp înainte de acest episod medical grav.

Deși întotdeauna el și-a dorit să păstreze discreția cu privire la viața sa personală, acum tânărul și-a dat seama cât de important este să tragă un semnal de alarmă, mai ales pentru cei care îl urmăresc în online, acolo unde postează ori de câte ori are ocazia obiectul muncii sale.

Citește și: Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani

Descoperă în rândurile de mai jos cum se simte acum Andrew Barabancea și ce a spus mama lui despre episodul dramatic din viața tânărului!

Articolul continuă după reclamă

Primele declarații ale lui Andrew și Ozanei Barabancea după ce tânărul a suferit un infarct la 24 de ani. Cum se simte acum

În urmă cu 3 zile, vestea că fiul Ozanei Barabancea a suferit un infract la vârsta de doar 24 ani a cutremurat România. Pentru că este la o vârstă destul de fragedă, nimeni nu se aștepta ca acesta să treacă printr-o astfel de experiență, fiindu-i pusă viața în pericol, iar vestea a luat prin surprindere atât familia, cât și pe cei care îl cunosc.

Inițial acesta se confrunta cu o infecție în gât și dureri în piept despre care credea că nu sunt atât de grave. Cu toate acestea, pentru că a început să se simtă din ce în ce mai rău, a decis să sune la salvare. Potrivit acestuia, au venit două ambulanțe, iar medicii care l-au consultat nu au vrut să îi spună ce avea pentru a nu-l panica. În cele din urmă, acesta a aflat că a trăit experiența unui infarct, luând pe toată lumea prin surprindere.

Citește și: Naomi Hedman și fiul Ozanei Barabancea s-au despărțit. Cum a ieșit totul la iveală

„Eram acasă, mă luptam deja cu o infecție în gât. M-am trezit la 4-5 dimineața cu dureri masive în piept, am chemat salvarea, au venit două mașini până la urmă, șocați. Nu au vrut să îmi zică ce este pentru că nu voiau să mă panicheze. Am ajuns la Urgențe, m-au băgat direct în operație, iar de atunci în Terapie Intensivă. Recuperarea merge bine, stau sub supraveghere, medcii și asistentele de la Floreasca au grijă foarte bine de mine. Acum mă simt stabil, binișor, am momente și momente” a transmis Andrew Barabancea pentru SpyNews.ro.

„Lecția importantă din toată situația asta este că trebuie să te pui pe tine pe primul loc, să înveți să zici și "nu", trebuie să te bucuri și de roadele muncii tale, nu să muncești încontinuu. Ce voi schimba? Tot stilul de viață. Gata țigări, cafea, nici măcar alcool ocazional. Voi integra în programul meu odihnă și, cel mai probabil, câte o plecare din țară în fiecare lună. Sunt pozitiv și știu că tot ce s-a întâmplat s-a întâmplat înspre vinele meu. Dumnezeu e acolo sus și mă iubește mult” a mai adăugat acesta.

Și Ozana Barabancea a venit în online cu informații cu privire la acest subiect, mulțumindu-le internauților pentru toate gândurile bune îndreptate către fiul său.

„Vă mulțumesc pentru mesajele pe care mi le-ați trimis. Vreau să vă spun că Andrew, fiul meu, este pe mâini foarte bune este îngrijit, are specialiști și doctori extraordinar de experimentați și vreau să vă spun că mai mult amănunte o să primiți despre el luni, la concertul meu. Deși nu va participa fizic, sunt convinsă că va fi alături de noi, de mine și de sora lui care va concerta alături de mine. Tot drumul spre bine.

Să fiți atenți la cât de solicitați sunteți, mai ales că astăzi, 1 Mai și este vorba despre muncă, să nu vă epuizați, să aveți și timpul vostru pentru voi. Poate, unii faceți o muncă pe care o iubiți așa cum și eu îmi iubesc munca, așa cum și Gloria își iubește munca, așa cum și Andrew își iubește munca. Ar fi minunat ne păstrăm un pic de timp și pentru noi și pentru liniștea noastră. Nu vorbesc despre relaxare, dar acum, probabil că este un moment de resetare pentru Andrew.

„Eu merg în fiecare zi la spital. Este încă la terapie intensivă. Indiferent cât va mai sta acolo, noi suntem alături de el și îl vom susține. Au venit foarte mulți prieteni să-l vadă, și colegii din facultate și de la master, am fost profund impresionată. Deci una peste alta, amănunte picante n-o să auziți nici de la mine, nici de la el, pentru că nu asta urmărim. Este o realitate care ne-a luat prin surprindere pe toți. O realitate care poate deveni un exemplu pentru multă lume. Atenție la timpul vostru și la energia pe care o prețuiți ca să nu o irosiți (...) Vă mulțumesc frumos pentru gândurile bune și pentru bună intenție Dumnezeu să vă binecuvânteze” a spus aceasta într-un live.

Citește și: La ce facultate va studia fiica Ozanei Barabancea. Gloria și-a făcut mama mândră cu domeniul ales

Carmen Grebenișan este însărcinată pentru prima dată. Modul inedit prin care a dat vestea că va deveni mămică... Prințesa Charlotte împlinește astăzi 10 ani. Portretul emoționant postat de Casa Regală a Marii Britanii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Unde au plecat Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. Ce destinație de vis au ales cei doi îndrăgostiți
Unde au plecat Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. Ce destinație de vis au ales cei doi îndrăgostiți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini rare cu fiica Simonei Gherghe. Ana Săndulescu a împlinit 9 ani: „Ești frumoasă ca o floare albă de zăpadă”
Imagini rare cu fiica Simonei Gherghe. Ana Săndulescu a împlinit 9 ani: „Ești frumoasă ca o floare albă de...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un bărbat s-a dus la aparatul de reciclare cu aproape 8.000 de sticle și doze și l-a ținut ocupat 8 ore. Câți bani a încasat
Un bărbat s-a dus la aparatul de reciclare cu aproape 8.000 de sticle și doze și l-a ținut ocupat 8 ore. Câți... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte Traian Băsescu!
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte... BZI
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar și la PNL
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar... Jurnalul
Ce nu îți spune nimeni despre vacanța în Tunisia. Cum m-a cucerit prin oamenii, culorile și atmosfera ei autentică
Ce nu îți spune nimeni despre vacanța în Tunisia. Cum m-a cucerit prin oamenii, culorile și atmosfera ei autentică Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Putin le şterge datoriile ruşilor care vor să lupte în Ucraina
Putin le şterge datoriile ruşilor care vor să lupte în Ucraina Observator
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x