Antena Căutare

Primele declarații ale lui Carlos Santana după a leșinat pe scenă. Ce s-a întâmplat cu chitaristul și cum se simte acum VIDEO

Legendarul chitarst Carlos Santana le-a mulțumit fanilor pentru mesaje și le-a explicat de ce i s-a făcut rău pe scenă.

Galerie
Carlos Santana și-a îngrijorat fanii, după ce a leșinat pe scenă în timpul unui concert. | Hepta

Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert în aer liber în apropiere de Detroit, Michigan, relatează News.ro.

Artistului, în vârstă de 74 de ani, i s-a făcut rău chiar pe scenă, în timpul unui concert în aer liber în apropiere de Detroit, Michigan, relatează News.ro Personalul medical l-a tratat pe Carlos Santana în Clarkston, iar ulterior a fost dus la departamentul de urgenţă al unui spital local pentru a fi ţinut sub observaţie.

Primele declarații ale lui Carlos Santana, după ce a leșinat pe scenă în timpul unui concert

Fanii prezenți la concertul celebrului chitarist au avut parte de momente de panică, după ce Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă, chiar sub ochii lor.

Articolul continuă după reclamă

Unii dintre cei prezenți au scos imediat telefoanele și au filmat momentul, pe care l-au postat apoi pe rețelele de socializare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ulterior, managerul său, Michael Vrionis, a declarat că muzicianul se simte bine acum. Cu toate acestea, el a adăugat că spectacolul planificat pentru 6 iulie în Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară”.

Carlos Santana, care s-a născut în Mexic, a transmis și el un mesaj, pe pagina sa de Facebook și le-a explicat fanilor îngrijorați ce s-a întâmplat. El a spus că „a uitat să mănânce şi să bea apă” şi „deci, s-a deshidratat şi a leşinat”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu toate acestea, imaginile cu acesta, apărute în ultimul timp, îi pun pe gânduri pe admiratorii săi. Pe internet au apărut clip-uri în care se poate observa că Santana a avut nevoie de ajutor să urce pe scenă marţi, la Clarkson's Pine Knob Music Theatre.

Chitaristul şi trupa sa Santana au fost în turneu în America de Nord cu spectacolul lor Miraculous Supernatural.

Au devenit faimoşi în anii 1960 şi ‘70, fiind pionieri în fuziunea dintre rock-and-roll şi jazzul latino-american. Printre hiturile de top ale trupei se numără ”Black Magic Woman”, ”The Game of Love” şi ”Oye Como Va”.

În februarie, Santana şi alţi membri ai trupei au fost testaţi pozitiv pentru Covid şi au fost nevoiţi să anuleze mai multe spectacole.

Citește și: Carlos Santana s-a logodit in timpul unui concert, pe scena

Carlos Santana a suferit o operație pe cord deschis

Deși de data aceasta a fost vorba doar despre deshidratatre, în ultimii ani îndrăgitul artist s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate.

În primăvara anului trecut, Carlos Santana a postat pe contul său de socializare un mesaj prin care anunța că va anula turneul din Las Vegas. El avea programate mai multe concerte în Mandalay Bay Resort şi Casino până la finalul anului, dar din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoit să amâne.

Se pare că legendarul chitatrist a suferit o intervenție chirurgicală la inimă și a urmat o lungă perioadă de recuperare, transmitea Variety la acea vreme.

„Sâmbăta trecută, a avut loc un incident şi soţia mea a fost nevoită să mă ducă la spital, pentru că mi se întâmpla ceva în piept. Când am ajuns acolo, am aflat că trebuie să ne îngrijim de asta. O să iau o mică pauză pentru a mă asigura că mă realimentez şi odihnesc şi că îmi recuperez sănătatea, ca atunci când voi cânta pentru voi să o fac aşa cum sunt obişnuit şi să dau 150%”, declara în primăvara anului 2021.

Cine este Iolanda Anamaria Babău, câștigătoarea Miss World Next Top Model 2022. Tânăra din Bihor a uimit lumea cu frumus... Reacția lui Carmen de la Sălciua după ce Florin Pește a spus despre ea că nu e prea talentată. Cât de tare s-a enervat c...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x