Prințul Louis, imagini hazlii din timpul încoronării Regelui Charles. Micuțul nu s-a putut abține și a căscat în timpul ceremoniei
Prințul Louis a făcut furori la ceremonia de încoronare a Regelui Charles. În vârstă de doar 5 anișori, micuțul a fost fotografit în ipostaze hazlii în timpul momentelor solemne. Iată cum a fost surprins.
Publicat: Sambata, 06 Mai 2023, 14:13 | Actualizat: Sambata, 06 Mai 2023, 16:00Este ziua cea mare Regelui Charles, ziua în care el este încoronat Rege și se scrie o nouă pagină în istoria Casei Regale a Marii Britanii. Cu toate că este o zi cu o semnificație importantă și evenimentul este unul solemn, copiii prezenți la eveniment au făcut furori cu reacțiile lor din timpul ceremoniei de încoronare.
Ce roluri au avut copiii Prințului William la ceremonia de încornare a Regelui Charles
Copiii prințului William și ai lui Kate Middleton au fost și ei prezenți la ceremonia de încoronare a bunicului lor. Fiul lor cel mic, Prințul Louis, a sosit cu părinții în timp ce se îndreptau spre încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla. Louis, în vârstă de 5 ani, a făcut un salut drăguț spectatorilor din mașină. El și familia sa au fost ultimii care au ajuns la Westminster Abbey pentru ceremonie.
În ceea ce-l privește pe George, în vârstă de 9 ani, acesta a primit sarcina specială de a fi unul dintre pajii de Onoare ai bunicului său. Prințul George, alături de alți doi copii, au avut rolul de a ține mantia roșie în timp ce monarhul în vârstă de 74 de ani a intrat în biserică.
Între timp, Louis și sora sa, prințesa Charlotte, au intrat în biserică în spatele părinților.
Prințesa Charlotte a fost văzută ținându-l de mână pe fratele ei mai mic, prințul Louis, în timp ce se îndreptau spre locurile lor, în spatele părinților lor, prințul William și Kate Middleton.
Imagini virale cu Prințul Louis în timp ce cască la ceremonia de încoronare
Prințul Louis este vestit pentru comportamentul său hazliu din timpul ceremoniilor sau a aparițiilor publice. De fiecare dată când apare în public micuțul Louis face furori, iar ziua de astăzi nu a fost o exceopție. În timp ce Regele Charles era supus jurământului, micuțul Louis a fost surprins căscând, a fost apoi luat de bona sa după ce a intrat în catedrală.
Chiar dacă sunt micuți, copiii Regelui Charles participă de mici la evenimentele importante și cresc în lumina reflectoarelor. Lipsa lor de inhibiții și inocenta tipic copilărească stârnesc mereu zâmbetul celor din jur și a fanilor Casei Regale.
Vara trecută, în timpul Jubileului de platină al reginei Elisabeta a II-a, Louis, pe atunci în vârstă de 4 ani, a fost fotografiat afișând o gamă completă de emoții, de la frustrare la sfidare. În timpul unui survol ceremonial, Louis și-a pus mâinile la urechi și a țipat, în timp ce străbunica și mama sa îl îngrijeau.
Regele Charles al III-lea a fost încoronat la Abaţia Westminster
La opt luni după ce a devenit rege, Charles al III-lea a fost încoronat, sâmbătă, la Westminster Abbey, în cadrul unei ample ceremonii religioase, în faţa a aproape 2.300 de invitaţi.
Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby i-a pus coroana Sfântului Eduard pe cap. Cu puţin timp înainte, suveranul a depus un jurământ prin care jură să-şi servească supuşii şi să protejeze Biserica Angliei al cărei cap suprem este şi a primit ungerea, protejat de paravane, scrie AFP.
Punctul culminant al acestei sfinţiri, pregătit fără prea mult entuziasm popular şi marcat de arestările manifestanţilor antimonarhiei, Arhiepiscopul de Canterbury i-a aşezat pe capul suveranului în vârstă de 74 de ani coroana Sfântului Eduard, din aur masiv şi împodobită cu rubine, potrivit News.ro
Îmbrăcat într-o cămaşă simplă albă de in, regele a primit cu puţin timp înaintea ungerii în genunchi, ferit de ecrane brodate, în timp ce a răsunat imnul „Preotul Zadock” al lui Händel.
A reapărut în faţa celor prezenţi şi a sutelor de milioane de telespectatori pentru a îmbrăca „supertunica”, o haină de mătase brodată cu fir de aur, apoi haina imperială, în pânză de aur.
Cu stola regală pe umeri, a îmbrăcat mănuşa de încoronare din piele albă pe mâna dreaptă, ţinând câte un sceptru în fiecare mână, regele a primit apoi coroana cântărind mai mult de două kilograme, folosită la toate încoronările din 1661.
„God Save the King!” a exclamat arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, primul demnitar al religiei anglicane.
Au sunat trompete şi s-au auzit salve de tun în Marea Britanie sau s-au tras din ambarcaţiunile Royal Navy pe mare.
Moştenitorul său, William, a îngenuncheat, apoi i-a jurat credinţă tatălui său şi l-a sărutat.
Camilla, în vârstă de 75 de ani, a doua soţie a lui Charles, a fost binecuvântată şi încoronată.
Charles al III-lea a devenit rege al Regatului Unit şi al 14 ţări din Commonwealth, din Canada până în Australia şi până în Jamaica, în septembrie, la moartea mamei sale Elizabeth a II-a, în vârstă de 96 de ani.
Încoronarea sa, unică în Europa, este confirmarea religioasă a acestui lucru, iar Regatul Unit nu a mai văzut una la fel din 1953.
Ceremonia a fost mai scurtă, reprezentanţi ai principalelor religii au cântat, iar ritualul vechi de o mie de ani a dat ocazia monarhiei britanice să-şi arate fastul.
Regele a părăsit Palatul Buckingham într-o trăsură cu şase cai, traversând centrul Londrei în ploaie, pe lângă mii de privitori şi câteva pancarte pe care scria „Nu şi regele meu”, de neimaginat sub domnia mamei sale.
Regele a intrat pe uşile mănăstirii îmbrăcat în mantia de stat a bunicului său George al VI-lea, urmat de patru paji, inclusiv de nepotul său George, de regină, care a îmbrăcat o haină brodată cu flori.
Prinţul William şi soţia sa Kate s-au alăturat celorlalţi membri ai familiei regale, inclusiv prinţului Harry, aşezat pe al treilea rând şi lipsit de orice rol oficial în această zi istorică, consecinţă a plecării sale în California în 2020 urmată de critici violente la adresa palatului.
Regele a fost întâmpinat aşa cum o spune tradiţia de un copil de la capela regală. Arhiepiscopul de Canterbury a continuat apoi cu „Recunoaşterea”, menită să-l susţină pe Rege ca adevărat conducător al Regatului Unit şi al altor 14 state.