Antena Căutare

Radu Vâlcan, fotografia emoționantă alături de soția lui. Aceștia au mers la plimbare fiul nou născut

Radu Vâlcan a publicat o imagine emoționantă alături de soția sa și de fiul nou născut.

Galerie
Radu Vâlcan, la plimbare cu soția și fiul cel mic | Instagram

Radu Vâlcan își iubește foarte mult familia. Acesta a publicat de curând o imagine în care era la plimbare alături de soția sa, Adela Popescu. Cei doi soți au mers la plimbare cu fiul nou născut și s-au fotografiat într-un mod original și emoționant.

Radu Vâlcan, imaginea cu care a înduioșat pe toată lumea. S-a pozat alături de fiul nou născut și soția sa

Radu Vâlcan a mers la plimbare cu soția sa și cu fiul nou născut în cărucior, dar nu a durat mult timp până să împărtășească și cu fanii de pe rețelele de socializare imaginea. Fanii au reacționat imediat și i-au scris mai multe mesaje.

Radu Vâlcan este un părinte foarte dedicat creșterii celor trei copii ai săi. De curând, acesta a publicat o fotografie emoționantă cu soția și ulitimul copil născut și imaginea a făcut înconjurul mediului virtual din România.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Pare că mi-e greu, nu? Nu doar pare, chiar îmi este”, a fost mesajul pe care l-a adăugat Radu Vâlcan imaginii pe care a publicat-o pe Instagram. Mesajele fanilor nu au întârziat să apară, iar prezentatorul tv de la Insula Iubirii a primit peste 17 mii de like„-uri la postare.

Citește și: Radu Vâlcan, îndoielile pe care le are cu puțin timp înainte să devină tată. "Sigur nu e fetiță?". Ce i-a răspuns medicul

Soția acestuia a venit și ea cu o continuare a mesajului său. „În traducere: "Pare că e grea, nu? Nu doar pare, chiar este”, a scris ea în secțiunea de comentarii, acolo unde și fanii acestuia au avut câteva cuvinte de spus.

„Cei mai frumoși sunteți voi”, „Sunteți o familie minunată, nu mă mai satur de voi”, „Să vă iubiți mult”, „Sunteți un exemplu de bun simți într-o familie”, au fost câteva dintre mesajele de la prietenii virtuali.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce nume au ales Radu Vâlcan și soția lui pentru fiul lor nou-născut

Radu Vâlcan și soția sa, Adela Popescu, trăiesc unele dintre cele mai frumoase clipe, după ce al treilea lor băiat a venit pe lume de curând. Celebrul prezentator TV de la Antena 1 și soția lui au întâmpinat nașterea copilului lor și au imortalizat momentul mamă-fiu din salonul spitalului.

Citește și: Radu Vâlcan, prima vacanță în cinci. Ce spune proaspătul tătic despre vacanța la mare alături de soția sa și cei 3 fii

Radu Vâlcan a declarat că soția lui se simte bine în momentul de față și este în perioada refacerii: "Adela și cel mic se simt foarte bine. Ea se recuperează încet, încet, în câteva zile îi aduc acasă. Acolo unde frățiorii abia așteaptă să-l cunoască. L-au văzut doar în poze, pentru că nu am putut veni cu ei in vizită", a spus Radu Vâlcan pentru A1.ro.

Fericitul cuplu a făcut anunțul printr-o fotografie pe care Adela Popescu a adăugat-o la Insta Stories. În noua poză, Adela poartă un colier de aur galben, cu un pandantiv în forma literei A. frumoasa actriță a dorit să specifice că inițiala vine de la Andrei, Alexandru și Adrian.

Kate Middleton nu-l lăsa pe Prințul George să facă un lucru bizar, pe care toți copiii îl fac instinctiv. Despre ce este... Judoka Vlăduţ Simionescu și-a scos la licitație toate obiectele primite cadou la JO 2020. De ce a ales sportivul să facă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x