Antena Căutare

Radu Vâlcan, îndoielile pe care le are cu puțin timp înainte să devină tată. "Sigur nu e fetiță?". Ce i-a răspuns medicul

Radu Vâlcan, prezentatorul de la Insula Iubirii, se pregătește să devină tată pentru a doua oară.

În timp ce erau la ultimul control la medic pentru a afla cât mai are soția lui până naște, Radu Vâlcan a mai avut o curiozitate și nu a ezitat să pună câteva întrebări. | Antena 1

Pe Radu Vâlcan îl încearcă emoții mari, fiind la un pas de a-și cunoaște noul membru al familiei. Soția lui, Adela Popescu, va naște în curând, iar prezentatorul TV pare că are emoții mai mari decât ea.

În timp ce erau la ultimul control la medic pentru a afla cât mai are soția lui până naște, Radu Vâlcan a mai avut o curiozitate și nu a ezitat să pună câteva întrebări.

Reacția lui Radu Vâlcan la medic, cu soția

“Deci cum stăm? Când naște?”, a întrebat-o Radu pe doamna doctor, iar aceasta i-a răspuns că poate naște oricând, chiar și mâine.

Articolul continuă după reclamă

Radu, complet suprins și crezând că e o glumă, i-a spus doamnei doctor că vrea un răspuns serios. Între timp, aceasta i-a spus că nu glumește.

Citește și: Exclusiv! Radu Vâlcan, despre reacția băieților lui când au aflat că vor avea încă un frățior. La ce nume s-au gândit

“Dar sigur nu e fetiță?”, a mai întrebat Radu.

“Nu sunt sigură. O să vedem când naște”, a fost răspunsul doamnei doctor.

Adela, râzând, l-a liniștit pe soțul ei spunându-I că doamna doctor glumește și că testele pe care le-au făcut până acum dovedesc că voi avea un băiețel.

Radu Vâlcan și soția lui, pregătiți să devină părinți a treia oară

Radu Vâlcan are o căsnicie de 10 ani împreună cu soția sa și au împreună doi băieți. Celebrul cuplu a anunțat de curând că urmează să vină pe lume încă un membru în familie.

Cei doi părinți sunt binecuvântați cu încă un copil! Ei formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc. Radu Vâlcan și-a cunoscut soția pe platourile de filmare, în 2010 și de atunci au început o poveste frumaosă de dragoste.

În 2015, Radu Vâlcan s-a căsătorit cu frumoasa Adela și de atunci postează mereu fotografii adorabile pe conturile lor de Instagram. Chiar dacă Radu și Adela preferă să păstreze relația și familia lor departe de ochii curioșilor, cei doi se bucură de cea mai frumoasă perioadă din viața lor.

Citește și: Fotografia lui Radu Vâlcan i-a uimit fani. "Da, da... patru!", a fost mesajul care le-a atras atenția fanilor

La început, geloziile și incertitudinile și-au croit drum, însă cei doi au reușit să construiască o relație trainică. Adelei i-a fost greu să capete încredere în Radu, cunoscându-I trecutul amoros.

Radu și Adela nu au secrete unul față de celălalt, iar atunci când ceva îi deranjează, sunt sinceri unul cu celălalt, mărturisește Adela pentru libertatea.

Ceea ce l-a atras cel mai tare la soția și mama copiilor lui este energia, frumusețea și veselia ei, potrivit viva. Radu apreciază foarte mult frumusețea naturală a Adelei și chiar a postat de curând pe contul lui de Instagram o fotografie cu soția sa nemachiată, fiind foarte mândru de ea.

Sharon Stone face furori în costum de baie la 63 de ani. Cum arată actrița din Basic Instinct... Andreea Raicu, doar în costum de baie, la plajă. Cât de bine arată vedeta la 43 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x