Antena Căutare

Raluca Tănase, "roșie ca focul" într-un furou care îi "complimentează" bustul generos. Fanii și-au imaginat-o printre așternuturi

Raluca Tănase este o prezență discretă, care atrage atenția cu finețea, dar și cu stilul vestimentar. Aceasta bifează apariții demne de laudă, iar eleganța ei a devenit un etalon pentru celelelate femei. De curând, îndrăgita vedeteă a îmbrăcat o ținută, iar fanii au făcut câteva remarci deosebite.

Cu siguranță îți mai amintești de surorile Raluca şi Denisa Tănase din trupa Bambi, care au cucerit țara cu super hitul „Doi ochi căprui”. În prezent ambele au devenit două femei în toată firea, ce conduc propria afacere și se bucură să culeagă roadele muncii din trecut. | Instagram/ Raluca Tănase

Raluca Tănase a surprins internauții cu o apariție senzuală în mediul online. Aceasat s-a îmbrăcat toată în roșu, iar piesele vestimentare au fost combinate extrem de interesant.

Fosta cântăreață Bambi și-a obișnuit comunitatea cu aparițiile impecabile și nu se dezminte din a arăta că are cu adevărat stil.

Raluca Tănase, într-o ținută roșie, spectaculoasă. Fanii au fost surprinși să o vadă așa

Apariția sa nu a trecut neobservată, iar comentariile nu au întârziat să apară. Unii dintre fani și-a imaginat-o printre așternuturi, având în vedere că furoul este un obiect vestimentar pe care femeile obișnuiesc să-l poarte în dormitor: "Roșul ăla printre așternuturi..", iar comentariile au continuat: "Furoul acela este genial în așternuturi". Alți admiratori s-au simțit inspirați de apariția frumoaei vedete și au ținut să-i mărturisească: "M-ai inspirat", "Îmi palce look-ul nou", "Cea mai frumoasă".

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Raluca Tănase este mâna dreaptă a surorii sale Denisa Tănase, care are o afacere profitabilă cu parfumuri și îi este alături în orice moment. Raluca a mai atras atenția într-un mod special cu apariția de la nunta surorii sale, organizată la Riviera Franceză.

Citește și: Denisa Tănase și Mircea Brânzei, gesturi tandre la un restaurant. Ce ținută a ales să poarte fosta Bambi pentru o ieșire cu soțul

Raluca Tănase, jumătatea Bambi, a făcut furori alături de sora sa. Timpul a trecut, succesul acelor vremuri a rămas etalon, iar domnișoarele Bambi, Raluca Tănase și Denisa Tănase, au trecut printr-o transformare de zile mari. Mulți ani oamenii le-au confundat ani la rând pentru că seamănă izbitor de mult, dar acum, la maturitate, fetele au început să se diferențieze.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După un moment de avânt pe înălțimile succesului în anii 2000, fetele erau unele dintre cele mai cunoscute figuri din mediul public, iar muzica lor răsuna în casele oamenilor din România și nu numai.

Drumul carierei nu a fost ușor odată ce tinerele au început să crească. Ajunse la maturitate, fetele au încercat să resusciteze trupa "Bambi", dar fără reușită așa că au luat-o pe drumuri separate.

Fiecare a încercat să-și creeze propria carieră așa cum a putut și cu resursele pe le-a avut. Desigur, datorită vremurilor fructuase de atunci, surorile au rămas întipărite în imaginea oamenilor ca fiind figuri publice ce își merită locul pe ecrane, motiv pentru care nu de puține ori au reapărut în atenția publicului.

Trupa Bambi a luat naștere în 1999, iar în 2000 fetele au lansat primul videoclip al lor, pentru piesa Doi ochi căprui. Formația de muzică pop a cunoscut un succes răsunător, iar în 2011 au câștigat Discul de Aur pentru unul din albumele lor. Trupa s-a destrămat în 2015.

Demi Rose se bronzează în Ibiza, iar noul ei costum de baie n-o acoperă aproape deloc. Cum s-a fotografiat sub soare... Ellen Page, imagini cu trupul plin cu mușchi, după ce a ales să devină bărbat. Și-a schimbat numele în Elliot...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
De ce nu îi cumpără Oana Cârmaciu cadou de Crăciun fiului ei. Actrița din serialul Sacrificiul a recunoscut tot
De ce nu îi cumpără Oana Cârmaciu cadou de Crăciun fiului ei. Actrița din serialul Sacrificiul a recunoscut tot
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Ce răni ar fi suferit hoții din Singur Acasă din cauza capcanelor lui Kevin. Experții au dezvăluit impactul real
Ce răni ar fi suferit hoții din Singur Acasă din cauza capcanelor lui Kevin. Experții au dezvăluit impactul real
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x