Antena Căutare

Roxana Nemeș și soțul ei și-au botezat gemenii. Cine au fost nașii și cum a arătat petrecerea

Roxana Nemeș și soțul ei, Cătălin Hagima, și-au botezat gemenii în acest weekend.

Galerie
Roxana Nemeș și soțul ei și-au creștinat cei doi copii chiar de Ziua Îndrăgostților. | Instagram

Artista Roxana Nemeș și soțul ei au ales să își boteze copiii chiar de Ziua Îndrăgostiților. Ei au avut parte de o petrecere cu mare fast, fiind acompaniați de familie și cei mai apropiați prieteni.

Cum a arătat botezul gemenilor Roxanei Nemeș

Roxana Nemeș a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu 5 luni și de atunci se bucură de cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Chiar dacă nu îi este ușor cu gemeni, proaspăta mămică beneficiază permanent de sprijinul soțului ei care e mereu alături de ea.

Roxana și Cătălin au fost în culmea fericirii și au trăit cele mai emoționante clipe alături de invitații lor, într-o atmosferă de basm, înconjurați de iubire și privindu-i cu mândrie pe micuții lor, Zain și Ania.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cum arată Roxana Nemeș la patru zile de când a născut. Artista radiază de fericire

Nașii gemenilor au fost Corina și Mihnea Năstase, iar petrecerea a fost una cu mare fast pentru a sărbători creștinarea micuților.

Într-un cadru rafinat în care a dominat culoarea roșu, culoare iubirii, Roxana și Cătălin s-au distrat alături de invitații lor.

Artista a postat deja pe contul ei de Instagram câteva imagini de la botez, arătându-le prietenilor ei virtuali cum a decurs petrecerea și cât de încântați sunt de evenimentul important din viața copiilor lor.

Roxana Nemeș a purtat două rochii, una albă la cununia religioasă de creștinare a micuților, și una roșie superbă, care i-a pus în evidență silueta, la petrecerea de lux.

Citește și: Când va avea loc botezul gemenilor Roxanei Nemeș. Ce a dezvăluit recent despre experiența de mămică

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Evenimentul superb a fost organizat cu ajutorul unor specialiști în organizare de petreceri pentru că se poate observa atenția la detalii și eleganța.

La botez a fost și prima oară când Roxana și soțul ei au dezvăluit numele copiilor lor. Pentru fetiță au ales numele Ania, iar pentru băiețel au ales Zain.

„Ania și Zain. Ieri a fost una dintre cele mai emoționante zile din viața noastră.. Botezul lor 💙❤️ Mulțumim nașilor, care au spus „DA” acestui rol atât de important în viața copiilor noștri. Suntem binecuvântați să vă avem alături. Mulțumim familiei și prietenilor care ne-au fost alături. Și nu în ultimul rând, mulțumim celor care au pus suflet în fiecare detaliu și au făcut ca prima petrecere a copiilor noștri să fie exact ca într-o poveste”, a scris Roxana Nemeș la descrierea postării de la botez pe care a făcut-o pe Instagram.

Urmăritorii ei au felicitat-o pe Roxana pentru evenimentul cu mare fast și i-au transmis cele mai călduroase urări pentru copiii ei, Zain și Ania.

Citește și: Cum a slăbit Roxana Nemeș după naștere. La ce metodă a apelat pentru a scăpa de kilogramele nedorite

Selena Gomez s-a afișat fără pic de machiaj pe rețelele de socializare! Imaginea rară cu artista adorată de o lume între... Deea Maxer a fost cerută în căsătorie. Cum arată inelul de logodnă pe care l-a primit de la iubitul ei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Motivul pentru care Adi Sînă și Anca Serea au renunțat la verighete. Ce declarații a făcut vedeta despre căsnicia sa
Motivul pentru care Adi Sînă și Anca Serea au renunțat la verighete. Ce declarații a făcut vedeta despre...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x