Antena Căutare

Vedete care la începutul carierei erau inocente, iar acum sunt cele mai excentrice apariții. Cât de mult s-au schimbat

Există câteva vedete de la Hollywood care și-au început cariera drept adolescente cuminți. După ce au mai crescut, au intrat în rolul de ''fete rele'' și uimesc în prezent cu cele mai excentrice apariții. Fanilor nu le vine să creadă cât de mult s-au schimbat aceste celebrități.

Galerie
Vedete care la începutul carierei erau inocente, iar acum sunt cele mai excentrice apariții | profimediaimages.ro

Printre aceste vedete se numără nume mari, care au ajuns pe culmile succesului încă de la o vârstă fragedă. Pe ele, faima și popularitatea le-au schimbat radical, iar diferențele între aspectul lor de atunci și cel de acum sunt incredibile.

Vedete care la începutul carierei erau inocente, iar acum sunt cele ma excentrice apariții

Iată o listă cu staruri care au cucerit inimile fanilor cu înfățișarea lor adorabilă și inocentă, dar care au decis să se transforme în dive care emană sex-appeal prin toți porii. Ele au renunțat la hainele drăguțe și fac acum cele mai îndrăznețe alegeri în materie de modă.

Miley Cyrus

Articolul continuă după reclamă

Pe Miley Cyrus o știe toată lumea, însă ea s-a făcut cunoscută sub o altă denumire. Vedeta devenea idolul adolescenților în anul 2006. La acea vreme, Miley purta în mare parte ținute colorate și fredona refrene despre cum să îți îndeplinești visul în rolul personajului Hannah Montana.

După ce a mai crescut, imaginea ei s-a schimbat radical. Ea a declarat pentru Elle că relațiile intime io-au schimbat perspectiva: „În clipa în care am avut relații intime, mi-am dat seama că am crescut. Nu puteam să-mi pun din nou peruca. A devenit ciudat. Simțeam doar că ... eram mare'', potrivit teenvogue.com.

Fanii au văzut transformarea incredibilă în 2010, când artista a apărut în ipostaza de înger negru, în videoclipul piesei ''Can't Be Tamed''.

Taylor Momsen

Taylor Momsen și-a început cariera la o vârstă fragedă. Actrița a apărut în ''How the Grinch Stole Christmas'' când era doar un copil. Obrajii și vocea dulce a lui Taylor Momsen au topit inimile oamenilor care au urmărit-o.

Vocalistul principal al unei trupei ''The Pretty Reckless'', cu siguranță întruchipează realmente pe scenă numele formației sale.

În timpul concertelor sale, îi place să fie o rebelă simpatică. Vedeta nu ezită să își șocheze publicul, îmbrăcând cele mai indecente ținute și un machiaj strident.

Lindsay Lohan

Lindsay Lohan și-a dovedit talentul încă de mică, mai exact în 1998, atunci când a jucat un dublu rol. În The Parent Trap, Lindsay Lohan a intrat în pielea unor gemene cu personalitate diferită, conform vocal.media. Micuța actriță cu părul roșcat s-a descurcat de minune și a făcut o interpretare de excepție.

În adolescență, ea și-a continuat cariera briliantă pe care a început-o în copilărie. A obținut roluri mari în filme de succes, precum ''Mean Girls'' și s-a orientat și către o carieră muzicală.

Cu toate acestea, actrița a fost victima viciilor, fiind arestată, având probleme cu dependența de droguri și mai apoi a ajuns să fie internată pentru problemele de comportament. Așadar, stilul de viață dezordonat și nonconformist i-au adus o reputație nu tocmai pozitivă, în ciuda talentului promițător pe care l-a afișat în primii ani de viață.

Britney Spears

Britney Spears era o fetiță extrem de drăgălașă în copilărie. Nimeni nu se aștepta ca ea să devină una dintre cele mai excentrice vedete din lume.

Ea și-a câștigat reputația de fată rea în momentul în care s-a presupus că l-a înșelat pe Justin Timberlake. Imaginea sa a fost din ce în ce mai deteriorată după ce a fost implicată într o căsătorie doar 55 de ore, dar și în urma altor evenimente care au adus-o în atenția publicului. Vedeta și-a șocat fanii când a decis să se tundă zero, după ce a ieșit dintr-o clinică de dezalcoolizare unde a stat 24 de ore.

Citește și: Andreea Antonescu și-a schimbat complet look-ul, dar decolteul său a furat privirile tuturor. Cum s-a afișat la tv cântăreața

Anamaria Prodan, prima reacție după ce în presă s-a vehiculat că divorțează de Laurențiu Reghecampf... Loredana Groza sfidează frigul și se pozează cum nu se poate mai sexy. Cum și-a surprins fanii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x