Antena Căutare

O nouă săptămână de Survivor ajunge la final cu un Consiliu intens și un Duel puternic. Ieri, show-ul a fost lider de audiență

Emisiunea Survivor România a fost lider de audiență cu ediția din 23 mai 2026. Descoperă ce se întâmplă în ediția de duminică, 24 mai 2026.

Galerie
Descoperă ce se întâmplă în ediția din 24 mai 2026 a emisiunii Survivor România | Antena 1

Sunt obosiți, dar motivați. Sunt aproape de final, dar totuși nu văd încă linia care-i duce spre ultima luptă. Sunt rămași în competiție, cu gândul la cei dragi și cu speranța că ar putea aduce vești bune după ultimul act. Survivor continuă, iar lupta de Imunitate a arătat că băieții și fetele au forțe egale, într-o etapă atât de avansată. Cu toate acestea, un lucru e cert – pentru una dintre concurente, show-ul va ajunge diseară la final, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Aseară, Lucian Popa, cel care tocmai s-a salvat în urmă cu doar câteva zile, de la a șasea potențială eliminare și Andreea Munteanu au ajuns în ultima etapă a luptei pentru colanul de Imunitate, iar primul a reușit o nouă victorie importantă! Vizibil motivat, deși știa că nu poate ajunge la Duel, acesta a reușit să meargă până la capăt și va fi din nou cel care are puterea de a nominaliza pe cineva!

Survivor a fost lider de audiență cu ediția din 23 mai 2026! Ce surprize aduce ediția din 24 mai 2026 a show-ului

Ediția Survivor de sâmbătă seară a adus o luptă în care fiecare concurent și-a dorit victoria, fiind lider de audiență! Conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:00 – 23:18, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 4.4 puncte de rating şi 21.2% cotă de piaţă, față de locul 2, PRO TV, care a avut 3.7 puncte de rating și 17.9% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 5.4 puncte de rating și 18.6% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 4.7 puncte de rating și 16.2% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:57, peste 1.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe show-ul lor preferat.

Articolul continuă după reclamă

”De când am ajuns în camp, am văzut atitudinea fetelor care este puțin diferită. Sunt de treabă fetele, Gigi a observat mai bine, din afară, cum se vede”, va menționa Lucian, la startul jocului de recompensă. Cum îi va impacta acest aspect decizia, ce fete vor ajunge la Duel, dar și pentru cine se va stinge flacăra, urmează să descoperim curând!

Tot atunci, o nouă miză va fi pusă la bătaie în jocul în care Lucian și Andreea vor fi căpitani și vor fi nevoiți să-și aleagă, cu atenție, colegii de echipă! Cine se va bucura de o nouă victorie, care le va aduce o cină libaneză copioasă? De acum, orice joc câștigat devine esențial pentru a avea energie pentru a continua!

Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Sursa: Fifty5Blue Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban ALL și Național

Perioada 23 mai 2026

Survivor, 23 mai 2026. Cine a câștigat colanul de Imunitate! Ce provocare au primit concurenții și ce a anunțat Adi Vasi... Survivor, 24 mai 2026. Cine a câștigat jocul de recompensă! Ce surpriză au primit învingătorii din partea lui Adi Vasile...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de gender reveal
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
De ce și-a dorit Mirela Vaida să participe la Asia Express. Prezentatoarea a crezut că va fi ca într-o vacanță
De ce și-a dorit Mirela Vaida să participe la Asia Express. Prezentatoarea a crezut că va fi ca într-o vacanță Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În 2013, pe o plajă au fost plantați brazi de Crăciun ca să oprească furtunile de nisip. În 2026, noile dune salvează casele de viituri
În 2013, pe o plajă au fost plantați brazi de Crăciun ca să oprească furtunile de nisip. În 2026, noile dune... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan merge în Călărași în prima zi de școală, apoi are ședință CSAT
Nicușor Dan merge în Călărași în prima zi de școală, apoi are ședință CSAT BZI
Reforma Bolojan a distrus piața muncii și a provocat o pierdere de 2,5 miliarde de lei bugetului de stat
Reforma Bolojan a distrus piața muncii și a provocat o pierdere de 2,5 miliarde de lei bugetului de stat Jurnalul
Bianca Drăgușanu, apariție neașteptată la biserică. Ce mesaj a transmis vedeta despre credință
Bianca Drăgușanu, apariție neașteptată la biserică. Ce mesaj a transmis vedeta despre credință Kudika
Cum să te tunzi după 50 de ani pentru a arăta mai tânără. 3 tunsori care îți șterg 10 ani de pe chip
Cum să te tunzi după 50 de ani pentru a arăta mai tânără. 3 tunsori care îți șterg 10 ani de pe chip Redactia.ro
Insula comparată cu Maldive care a devenit noua destinație preferată de turiști
Insula comparată cu Maldive care a devenit noua destinație preferată de turiști Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x