Antena Căutare

Te cunosc de undeva 2020, ediția 14. Cine sunt finaliștii sezonului XV

După 14 săptămâni de muncă și de show excepțional, concurenții celui de-al 15-lea sezon al emisiunii Te cunosc de undeva! se pregătesc de MAREA FINALĂ!

Sezonul 15 al transformărilor este pe terminate și au fost anunțate calificările în Marea Finală - ce va avea loc săptămâna viitoare, 19 decembrie, ora 20:00.

În finală se vor întrece 4 dintre cei 8 competitori, adică primii 4 în clasamentul care a adunat toate punctele din cele 14 ediții.

“Suntem pe locul doi, dar nu suntem relaxați”, spunea Adriana Trandafir înainte de reprezentația din această seară, în culise.

Cine sunt finaliștii Te Cunosc de Undeva 2020

“De la finală oricum ne-am luat adio, deci nu-i problemă la noi. Ideea este să nu ne panicăm”, a declarat Andrei Ștefănescu.

“Putea să fie și a o mia gală! E Tom Jones și trebuie să îl fac bine. E personajul meu!”, spunea Jojo înainte de show, fiind extrem de emoționată și îngrijorată pentru prestația ei.

“Mă gândesc ce vreau să transmit, care e motivația mea”, spunea Toto, care a câștigat ultima gală, singura din acest sezon.

“Ultima dorință înainte de finală este să ne iasă nouă foarte bine acest număr”, a adăugat Marcel Pavel, înainte de momentul lui cu Monica Anghel din această seară.

“Chiar am emoții pentru că e finalul și trebuie să iasă epic”, a spus Ami, vizibil emoționată.

Cei care nu vor merge în finală, vor fi prezenți în emisiunea de săptămâna viitoare și vor acorda puncte pentru colegii lor finaliști.

Primul finalist de săptămâna viitoare este AMI, care în această seară a interpretat-o pe Christina Aguilera.

Al doilea cuplu finalist care va fi prezent săptămâna viitoare la ultima ediție a sezonului 15 este cel format dintre Adriana Trandafir și Romică Țociu, care în această seară au intrat în pielea trupei Genus.

Finaliștii cu numărul 3 sunt Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, care în această seară s-au transformat în trupa Blondi.

Ultimii finaliști din acest sezon sunt Monica Anghel și Marcel Pavel, care în această seară au fost deghizați în Andrea Bocelli și Laura Pausini.

Câștigătorul ediției 14 Te cunosc de undeva!, Toto Dumitrescu

Deși au existat foarte multe momente greu de jurizat și foarte multe momente solicitante pentru artiști, concurentul căștigător a fost ușor de decis.

Învingătorul ediției cu numărul 14 este Toto Dumitrescu, cu 56 de puncte, cel care l-a interpretat pe Marilyn Manson, unul dintre preferații lui.

Marea Finală Te cunosc de undeva!, sâmbătă, 19 decembrie, ora 20.00!

Te cunosc de undeva 2020, ediția 14. AMI, mai sexy ca oricând, face un show incendiar transformată în Christina Aguilera... Te cunosc de undeva 2020, ediția 14. Ce personaje a ales Ruleta pentru finaliști...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce mesaj a transmis
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x