Antena Căutare

Ce s-a intamplat astazi, 12 mai!

Stiati ca intr-o zi de 12 mai a anului 1941 germanul Konrad Zuse a prezentat primul calculator din lume? Sau ca in 113 a fost inauguranta la Roma "Columna lui Traian", tot intr-o zi de 12 mai? Ori ca germanii au facut prima gazare in masa a unor evrei in lagarul de concentrare Auschwitz-Birkenau tot la aceasta data in 1942? Mari batalii, decizii capitale pentru omenire, crime, mari descoperiri, catastrofe, nasterea sau moartea unor personalitati care au schimbat lumea, toate s-au petrecut intr-o asemenea zi. Aflati mai jos mai multe despre evenimentele care au influentat fata Terrei si s-au intamplat intr-o zi de 12 mai!

113 - A fost inaugurata, la Roma, in forumul nou construit, „Columna lui Traian", opera atribuita lui Apollodor din Damasc. Cele 124 de episoade care ilustreaza razboaiele daco-romane, constituie un original act de nastere a poporului roman.

1364 - A fost fondata Universitatea Iagellona din Cracovia, prima din Polonia si una dintre primele din Europa Centrala.

1551 - Este inauguranta prima Universitate de pe continentul american, la Lima, Peru.

1689 - Regele William al III-lea al Angliei adera la Liga de la Augsburg si incepe un razboi cu Franta.

Articolul continuă după reclamă

1743 - Imparateasa Austriei, Maria Tereza, este incoronata regina a Boemiei, dupa ce l-a invins pe adversarul sau, Carol al VII-lea, Imparat Romano-German.

1780 - Razboiul American de Independenta. Armata continentala este invinsa de britanici in batalia pentru orasul Charleston, Carolina de Sud.

1797 - Generalul Napoleon Bonaparte ocupa Venetia in numele Frantei.

1812 - S-a nascut George Baritiu, istoric si publicist roman, participant la Revolutia de la 1848.

1842 - S-a nascut Jules Massenet, compozitor francez.

1848 - Revolutionarii moldoveni refugiati in Transilvania elaboreaza, la Brasov, programul-legamant „Principiile noastre pentru reformarea patriei". Este documentul care sintetizeaza dezideratele romanesti: „Unirea Moldovei si Tarii Romanesti intr-un singur stat neatarnat romanesc".

1862 - Razboiul de Secesiune. Trupele nordiste cuceresc orasul Baton Rouge, Louisiana.

1870 - A murit Eftimie Murgu, carturar roman.

1873 - Oscar al II-lea este incoronat rege al Suediei.

1881 - Tunisia devine protectorat francez.

1884 - A murit Bedřich Smetana, compozitor si dirijor ceh.

1907 - S-a nascut Katherine Hepburn, actrita americana, de patru ori castigatoare a Premiului Oscar pentru cel mai bun rol feminin.

1926 - Greva generala de noua zilei se incheie in Marea Britanie.

1932 - La zece saptamani dupa ce-a fost rapit, copilul lui Charles Lindbergh este gasit fara viata in Hopewell, New Jersey la doar cateva mile de casa familiei Lindbergh.

1933 - A murit Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor roman.

1935 - A murit maresalul Józef Piłsudski, militar si om politic polonez, sef al statului (1918-1922, 1926-1935).

1937 - A fost incoronat regele George al VI-lea al Angliei la Westminster Abbey.

1938 - S-a nascut Dumitru Farcas, taragotist roman.

1941 - Germanul Konrad Zuse a prezentat la Berlin primul calculator din lume.

1942 - Al Doilea Razboi Mondial. Incepe a doua batalie de la Harkov. Fortele sovietice comandate de maresalul Semion Timosenko lanseaza o puternica ofensiva.

1942 - Al Doilea Razboi Mondial. Prima gazare in masa, datata cu exactitate, din lagarul de concentrare Auschwitz-Birkenau, in urma careia au fost ucisi 1.500 de evrei polonezi.

1942 - S-a nascut Aurelian Andreescu, interpret roman de muzica usoara.

1943 - A fost terminata construirea cladirii Pentagonului.

1945 - Al Doilea Razboi Mondial: Armata romana isi incheie oficial participarea la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

1949 - Uniunea Sovietica a ridicat blocada instituita asupra Berlinului de Vest.

1949 - Statele occidentale au aprobat Constitutia noului stat german: Republica Federala Germania.

1955 - Austria isi recapata independenta deplina odata cu sfarsitul ocupatiei puterilor aliate in Al Doilea Razboi Mondial.

1975 - S-a nascut Jonah Lomu, rugbyst neo-zeelandez.

1982 - Agentii de securitate reusesc sa-l opreasca la timp pe preotul Juan Fernandez Krohn, care vroia sa-l asasineze cu o baioneta pe Papa Ioan Paul al II-lea in timpul unei procesiuni inchinate Sfinte Fecioare de la Fatima., Portugalia.

1998 - Patru studenti sunt impuscati la Universitatea din Trisakti, Djakarta, Indonezia, in timpul unor demonstratii care in cele din urma vor duce la prabusirea regimului dictatorial al presedintelui Suharto.

1999 - A murit americanul de origine romana Saul Steinberg, desenator la revista The New Yorker.

2001 - A murit Alexei Tupolev, proiectant al avionului supersonic sovietic TU-144. A fost fiul lui Andrei Tupolev, cel mai important inginer sovietic in domeniul aviatiei.

2002 - Fostul presedinte american Jimmy Carter a efectuat o vizita de cinci zile in Cuba, fiind primul sef de stat al SUA care a ajuns in insula dupa Revolutia Cubaneza din 1959, condusa de Fidel Castro.

2008 - Un cutremur devastator, de 8 grade pe scara Richter, a avut loc in provincia chineza Sichuan, provocand moartea a circa 69.000 de oameni.

VIDEO! Expozitii cu tematica istorica, la Arcul de Triumf... Ce s-a intamplat astazi, 13 mai!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Antena Academy și Antena Group au organizat conferința „Piața muncii în fața revoluției AI”
Antena Academy și Antena Group au organizat conferința „Piața muncii în fața revoluției AI”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De Ziua Internațională a Femeii, Happy Channel aniversează 10 ani de emoție, iubire şi poveşti captivante
De Ziua Internațională a Femeii, Happy Channel aniversează 10 ani de emoție, iubire şi poveşti captivante
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x