Antena Căutare

Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminică, la X Factor. Cristi Chivu, decide cu juraţii

Scena X Factor, talent show-ul fenomen care schimbă vieţi, nu are vârstă! Iar asta o demonstrează o dată ȋn plus unul dintre concurenţii celui de-al patrulea episod al talent show-ului difuzat duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1.

Galerie
Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminică, la X Factor. Cristi Chivu, decide cu juraţii | antena 1

Fizioterapetul generaţiei de aur a fotbalului românesc, apropiat al lui Ibrahimovici, dar și al multor alte nume mari ale fotbalului internaţional, Victor Hexan vine duminică la X Factor „ca să-mi certific mie ceea ce am făcut ȋn viaţa mea cu atâta pasiune!”, după cum chiar el spune.

Fizioterapeutul tricolorilor din Generaţia de Aur, Victor Hexan, vine duminica asta, la X Factor. Cristi Chivu se alătură și el deciziei juraţilor X Factor

Apropiat al lui Cristi Chivu, căruia a ajuns chiar să ȋi salveze viaţa, la propriu, Victor Hexan a fost imediat recunoscut ȋn culisele X Factor de către Adelina Chivu, soţia marelui internaţional român. Au depănat amintiri și au trecut ȋmpreună peste emoţiile pe care o astfel de scenă le poate avea asupra oricui. La 66 de ani, Victor este un exemplu de ambiţie și perseverenţă: „În viaţă am avut două mari pasiuni, masajul și muzica, de asta mă găsesc aici, la X Factor, ca să certific puţin ceea ce am făcut ȋn viaţa mea cu atâta pasiune. Peste tot pe unde am fost, mă rugau să le cânt când ȋi masam, am cântat mii de ore și nu a fost niciun chef la care să nu iau microfonul!”, a mai povestit Victor.

Citește și: După 14 ani, Jo revine pe scena X Factor, duminica aceasta, de la ora 20.00

Articolul continuă după reclamă

Originar din Cluj și fost fotbalist, Victor Hexan a venit la București ȋn urma unei accidentări și aici a rămas: „Când am văzut că din două tehnici m-a făcut bine, atunci a fost click-ul și am zis <asta aș vrea să fac ȋn viaţa mea!>. Timp de 20 de ani am fost fizioterapeutul echipei naţionale de fotbal a României, am lucrat cu domnul Mircea Lucescu vreme de 15 ani...”, le-a povestit concurentul juraţilor X Factor.

Citește și: Robert Pascari, concurentul X Factor care a preferat să plece din România decât să cânte un gen muzical contemporan: „Am refuzat!”

Victor i-a cucerit pe Delia, Puya, Marius Moga și Ştefan Bănică ȋncă de când a pășit pe scena talent show-ului de la Antena 1. „Uite, domne, ce se poate ȋntâmpla pe scena asta. Mi-ai dat o stare foarte bună!”, i-a mărturisit Ştefan Bănică, ȋn vreme ce Puya a completat: „E un exemplu pentru noi, toţi ăștia care suntem obosiţi și la 30, și la 40 de ani!”. Ce a ales să interpreteze Victor la X Factor și cum a ajuns Cristi Chivu să ia parte la decizia juraţilor, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie X Factor, duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1.

După 14 ani, Jo revine pe scena X Factor, duminica aceasta, de la ora 20.00... O tânără lucrătoare ȋntr-o fabrică de conserve din Spania uimește juriul X Factor diseară, de la 20.00: „E ca Cenușăreas...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin curier rapid
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire Redactia.ro
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x