Antena Căutare

Marius Moga și Ștefan Bănică, nevoiți să decidă cu cine luptă în finala X Factor. Ce au făcut concurenții în culise

În ediția din 20 aprilie 2025 a emisiunii X Factor, concurenții din echipele conduse de Ștefan Bănică și Marius Moga s-au întrecut pentru un loc în finală. În culise, aceștia au avut emoții uriașe.

În ediția din 20 aprilie 2025 a emisiunii X Factor a fost rândul lui Ștefan Bănică și al lui Marius Moga să ia cele mai dificile alegeri, fiind nevoiţi să aleagă cei mai buni trei dintre cei zece concurenţi pe care fiecare și i-a ales pentru Bootcamp. Presiunea a fost mare, iar miza uriașă – un pas mai aproape către trofeul X Factor și marele premiu ȋn valoare de 100.000 de Euro.

Camerele de filmat au surprins ce făceau concurenții în culise, în timp ce așteptau să le vină rândul să urce pe scenă.

Marius Moga și Ștefan Bănică, nevoiți să decidă cu cine luptă în finala X Factor. Ce au făcut concurenții în culise, în ediția din 20 aprilie 2025

În ediția din 20 aprilie 2025, Marius Moga și Ștefan Bănică au fost puși să selecteze doar trei concurenți din cei zece pe care fiecare și i-a ales pentru bootcamp. Fiecare alegere e importantă, căci numai unul poate să câștige marea finală și trofeul X Factor.

Ştefan Bănică a primit în grijă grupa Mixt peste 24 de anI și juratul și-a ales cei zece concurenți cu care să intre direct ȋn Bootcamp: Irina Serafimciuc, Cristina Cînță, Radu Dolean, Violeta Dascălu, Iuliana Puşchilă, Georgiana Munteanu, Lidia Bahnaru, Max K, Ştefan Munteanu şi Bogdan Mihai. Rând pe rând, aceștia au urcat pe scenă, sperând să primească dreptul de a stat pe unul dintre cele trei scaune.

Citește și: Trupa Octagroove, una dintre surprizele de la X Factor! Ce au cântat tinerii cu vârste între 15 și 18 ani și ce verdict au primit

Ediția din 20 aprilie 2025 a început în forță. Înainte de a urca pe scenă, Ștefan Bănică a mers în culise pentru a-i încuraja pe concurenții din echipa sa: „Am oameni extrem de talentați, extrem de diferiți, care au calități pentru X Factor și pentru spectacol”.

Camerele de filmat au surprins ce făceau concurenții în culise, în așteptarea momentului de a urca pe scenă. Kaufland a decis să le fie aproape și să îi ajute cu emoțiile, așa că a pus la dispoziție numeroase băuturi răcoritoare și gustări dulci sau sărate, menite să dea energie tuturor. Și jurații s-au putut bucura de produsele Kaufland, căci ediția a fost una lungă și presărată cu situații neașteptate.

Și când tensiunea atinge cote maxime, ce poate să meargă mai bine decât o porție de ronțăială? În plus, orice artist are nevoie să fie biine hidratat, așa că cei de la Kaufland s-au asigurat că juraților și concurenților nu le lipsește nimic pentru a face show la superlativ!

Kaufland aduce un plus de energie și inspirație pe platourile de filmare de la X Factor, fiind alături de concurenți în drumul lor spre succes.

Ștefan Munteanu a pariat pe o melodie dificilă în bootcampul X Factor! Ce reacție neașteptată a avut Ștefan Bănică... Nicole Cherry și Puya, moment special ȋn marea finală X Factor, duminică, de la 20.00, la Antena 1...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x