Antena Căutare

X Factor 2021, 6 septembrie. Raluca Oaida a cântat piesa Figures și i-a impresionat pe jurați cu timbrul său special

Raluca Oaida a reușit să-i impresioneze pe cei 4 jurați de la X Factor cu o interpretare impecabilă a piesei Figures cântată de Jessie Reyez.

Sezonul 10 din X Factor a început în forță. Raluca Oaida, concurenta care a deschis noul sezon, a pus în scenă o interpretare emoționantă a piesei Figures, cântată de Jessie Reyez cu care a uimit pe toată lumea de la masa juriului.

X Factor 2021, 6 septembrie. Raluca Oaida, interpretarea emoționantă a piesei Figures de Jessie Reyez

Raluca Andreea Oaida a venit la X Factor cu un singur gând: acela de a ajunge cât mai departe în competiție sau chiar de a câștiga. La doar 23 de ani, Raluca a reușit să impresioneze pe toată lumea cu timbrul special pe care îl are.

Piesa „Figures” pe care ea a ales să o interpreteze i-a pus în evidență talentul vocal cu care a fost înzestrată. Deși face muzică de doar 3 ani, concurenta a primit un loc în Bootcamp și ar putea câștiga, mai apoi, un loc în grupul lui Florin Ristei.

Deloc emoționată, Raluca a urcat pe scenă și a reușit să transmită multă emoție prin versurile și notele piesei pe care ea a ales să o cânte.

Jurizarea Raluca Oaida la X Factor, 6 septembrie

La finalul interpretării, jurații au avut câte ceva de spus, toți fiind impresionați de calitățile vocale pe care aceasta le deține.

„Nu știu de ce, dar nu mă așteptam să fie atât de bine. A fost foarte bine! A sunat foarte bine, felicitări”, spune Delia.

„Mi se taie picioarele, nu aveam emoții, dar acum, cu complimentul ăsta... O să plâng”, a reacționat Raluca când a auzit complimentul.

„Excelent, nu ai de ce să plângi. E fantastic cum toată viața te-ai pregătit pentru ceva și reușești într-o seară să faci așa ceva. Ai cântat perfect. Ai un timbru special. Ai o naturalețe. Ai ceva”, spune Loredana.

Citește și: Loredana începe încrezătoare X Factor 10: ”Am o echipă trăznet și o spun fără să am nici cea mai mică teamă!”

„Zâmbesc mereu când aud pe cineva care cântă bine. Ai un timbru mișto. Ai fost tare pe piesă. Trebuie să pleci de undeva și trebuie să muncești tare, tare”, spune Florin Ristei.

Ștefan Bănică a aflat că Raluca Oaida este nepoata lui Florin Halagian.

„Ești nepoata lui Florin Halagian care a fost un mare antrenor de fotbal, nu am știut că are o nepoată așa de talentată. Ești printre puținii care mi-au transmis așa ceva, un pachet - cum arată, cum cântă, ce și-au ales. Bine ai venit la X Factor, din partea mea ai un DA”, spune Ștefan Bănică.

„Din partea mea ai un DA”, a fost votul Loredanei.

„Și din partea mea ai un mare DA”, spune și Delia.

„Sper să nu te superi, dar răspunsul meu din seara asta vreau să fie doar începutul antrenamentului tău. Ai un loc la mine în Bootcamp, ai un DA”, a fost și votul lui Florin Ristei.

Cine este concurenta Raluca Oaida de la X Factor, sezonul 10

Rauca Andreea Oaida ascunde o poveste foarte emoționantă în spatele zâmbetului. Tânăra a jucat de mică tenis, însă din cauza unei accidentări a fost nevoită să renunțe.

„Abia aștept să cânt. De când am aflat că astăzi o să fie ziua cea mare. am avut emoții în ficare seară. M-am culcat cu emoții. De când sunt mică, mi s-a spus asta. Raluca, tu când intri într-o cameră, camera se luminează cu energie pozitivă și cred că această carismă e foarte importantă”, spune ea înainte de a urca pe scenă.

Citește și: Delia are parte de doză dublă de energie la filmările X Factor, sezonul 10

„Seamănă cu Ana Baniciu”, spune Delia despre concurentă.

„Toată lumea îmi spune asta. Nu mă deranjează. Ea este frumoasă. Numele meu este Oaida Raluca și am 23 de ani”, spune concurenta Raluca.

„Vreau să ajung cât mai departe, poate să câștig. Cânt de 3 ani. M-am apucat de cântat pentru că m-am lăsat de tenis. Acum și compun, m-am apucat de lecții de pian. E târziu, dar e atât de frumos. Prind imediat”, a mai adăugat concurenta.

„De 10 ani practic acest sport, tenis. 3-4 ore de antrenamente plus cantonamente. Am câștigat câteva turnee cand eram mică. M-am lăsat pentru că la 17 ani am suferit o accidentare la ligament și mi-a trebuit un an să mă refac. Când am revenit, am văzut că fetele pe care le băteam mă bat și am zis că nu mai e de mine”, a devăzluit Raluca Oaida.

Despre sezonul 10 X Factor

Jurații Loredana, Ștefan Bănică, Delia și Florin Ristei vor avea parte de concurenți și spectacol de zece, iar emoțiile îi vor ține cu sufletul la gură atât pe ei, cât și pe cei de acasă. În acest sezon, cei 4 jurați au primit câte o echipă: Delia va coordona Grupurile, Ștefan Bănică va coordona Băieții, Loredana va avea categoria Mixt, iar Florin Ristei va avea echipa de Fete.

Pe parcursul celui de-al zecelea sezon, fanii X Factor vor avea ocazia să își exprime preferințele față de concurenți chiar în timpul reprezentației acestora, prin intermediul aplicației Antena 1.

La finalul fiecărei prestații, cei de acasă vor putea vedea pe Antena 1 rezultatul interacțiunilor și vor afla, astfel, dacă au fost sau pe aceeași lungime de undă cu jurații X Factor.

Pregătește-te de spectacol! Abonează-te la AntenaPlay și vezi înreg sezonul X Factor.

X Factor 2021, 6 septembrie. Delia, Loredana, Florin Ristei și Ștefan Bănică află de ce categorie de concurenți se vor o... X Factor 2021, 6 septembrie. Mariana Popescu a uimit pe toată lumea cu interpretarea piesei „Lie, Ciocârlie”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la serviciu: „Nu a făcut rău nimănui”
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la... Libertatea.ro
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu rotile care vrea să fie român
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”! BZI
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale Jurnalul
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a venit din suflet
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x