Accident cu mult zgomot! Dani Oțil a încercat să așeze un dovleac pe masa lui Vlăduț, însă s-a întâmplat opusul!
Accident cu mult zgomot! Dani Oțil a încercat să așeze un dovleac pe masa lui Vlăduț, însă s-a întâmplat opusul!
Autoutilitara în care se aflau a ajuns inexplicabil pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un TIR, care s-a oprit la câţiva centimetri de peretele unei case. În accident a fost implicat şi un autoturism.
Vineri, 06.10.2017, 07:31
Tavanul unei galerii s-a surpat peste ei. 14 ore s-au chinuit salvatorii să ajungă la ultimul dintre bărbaţii rămaşi captiv sub dărâmături. L-au scos din păcate mort, în urmă cu puţin timp. Ceilalţi doi colegi ai lui au scăpat ca prin...
Vineri, 06.10.2017, 07:29
În martie 2006, George Baltă e rugbyst la Olimpia București. Test cu o națională a României. Mai sunt 10 minute. O grămadă ordonată, o lovitură, apoi...De jos, de la pământ, simte că ceva nu e în regulă. Rămâne paralizat de la piept în jos, dar, cu toate acestea, nu cedează. Din contră, se ia la trântă cu viața, ajutat de sport. Exclude cuvântul ”abandon” din vocabular: aleargă curse de anduranță, sare din avion, se bagă la raliuri. La ”The Wall - Marele Zid” a venit pentru a arăta că oameni precum el POT
Trei mineri au rămas blocaţi în mina Lupeni, după ce galeria s-a surpat chiar în clipa în care se pregăteau să iasă la suprafaţă! Accidentul s-a produs chiar în clipa în care ortacii schimbau turele.
Joi, 05.10.2017, 16:15
Cinci dintre ele, din judeţul Neamţ, se aflau într-o căruţă care a fost lovită de un autoturism. După accident, şoferul şi soţia lui au fost la un pas să fie linşaţi de căruţaş şi rudele acestuia. Iar un bărbat din Mehedinţi şi-a...
Joi, 05.10.2017, 07:13
Substanţa explozivă a început să se scurgă din mastodont, pe şoseaua de centură a Ploieştiului. Pompierii militari au intervenit în grabă şi au blocat zona.
Marti, 03.10.2017, 07:31
O adolescentă de 17 ani e lovită în plin, pe trecerea de petoni, de o maşină condusă cu viteză. Fata, care s-a asigurat înainte să traverseze, vede pericolul şi încearcă să fugă din calea autoturismului. Dar şoferul, cel mai probabil în...
Marti, 03.10.2017, 07:30
Patru oameni au murit pe loc într-un accident înfiorător. Trei dintre ei, erau pasageri într-un taxi al morţii. Şoferul obişnuia să facă transport ilegal de persoane.
Luni, 02.10.2017, 19:17
Publicaţia spaniolă „Las 2 Orillas” a scris că fostul pilot de Formula 1 cântăreşte doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui a scăzut la 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puţin decât măsura în mod obişnuit
Luni, 02.10.2017, 13:59
O maşină s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui, după ce s-a lovit de o alta. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Ancheta va stabili cum s-a întâmplat totul.
Luni, 02.10.2017, 13:30
Patru persoane au decedat și una a fost grav rănită după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, accident rutier petrecut luni dimineața la intrarea în comuna Radovan, au informat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj
Luni, 02.10.2017, 10:33
Cod roşu, în această dimineaţă, la ieşirea din Zalău spre Cluj Napoca! Nouă oameni au fost răniţi după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un taxi. În taxi erau 4 oameni care se întorceau de la o nuntă, iar...
Duminica, 01.10.2017, 16:12
24 de pasageri ai unui autobuz din Maramureş, au fost la un pas de moarte după ce un stâlp de pe marginea şoselei s-a prăbuşit în faţa lor! Şoferul a vrut să evite o tragedie, dar a scăpat autovehiculul de sub control şi a plonjat în pădure!
Duminica, 01.10.2017, 08:21
Doi tineri s-au ales doar cu câteva zgârieturi după ce bolidul scăpat de sub control a intrat într-o casă. Şoferul de 24 de ani circula cu mare viteză, iar impactul a fost atât de puternic încât zidul clădirii s-a dărâmat complet....
Sambata, 30.09.2017, 08:43
Şoferul în vârstă de 34 de ani al microbuzului nu ar fi acordat prioritate atunci când a virat la stânga pe şosea, iar o conducătoarea auto de 41 de ani, care se afla la volanul autoturismului, nu a mai putut evita accidentul. Atât ea, cât...
Sambata, 30.09.2017, 08:42
Accidentul a avut loc, înainte de miezul nopţii, în cartierul Băneasa din Capitală. Autospeciala aparţine Secţiei 2 de Poliţie şi era în misiune când s-a izbit violent de un autoturism. Se pare că şoferul nu le-a acordat prioritate...
Sambata, 30.09.2017, 08:25
Drumul European 85 se dovedeşte, din nou, a fi un tronson extrem de periculos! Ieri după-amiază, un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa într-o coliziune puternică între Adjud şi Bacău.
Sambata, 30.09.2017, 08:24
Un băieţel de şase ani din Târgu Jiu a ajuns în stare extrem de gravă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală după ce a căzut din tobogan şi s-a lovit puternic la cap.
Sambata, 30.09.2017, 08:21
Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază la ieșirea din comuna ialomițeană Ciocârlia, în urma impactului violent al unui autotren cu un stâlp de înaltă tensiune din afara părții carosabile, un bărbat în vârstă de 37 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat cu un elicopter la un spital din Capitală.
Vineri, 29.09.2017, 18:17
Bărbatul nu a ţinut cont că are în maşină un copil de un an şi a intrat într-o intersecţie fără să-şi ia nici cea mai mică măsură de precauţie. Din fericire, copilul a scăpat nevătămat.
Vineri, 29.09.2017, 16:30
In judeţul Cluj, 14 oameni, printre care un copil, au trecut printr-o spaimă teribilă după ce microbuzul în care s-au urcat s-a răsturnat în şanţ. Pasagerii s-au trezit de-a valma unii peste alţii, iar trei dintre ei au fost răniţi.
Vineri, 29.09.2017, 16:27
Un copil de 5 ani a rămas prins între fiarele unui autoturism, după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un grav accident de circulaţie. Alte două persoane au fost rănite în impactul violent.
Vineri, 29.09.2017, 13:31
Veștile proaste se țin lanț de trupa lui Pep Guardiola. După ce Benjamin Mendy a suferit o accidentare gravă care îl va ține 9 luni departe de gazon, azi-dimineață, gruparea din Manchester a primit o nouă veste teribilă: Sergio Aguero...
Vineri, 29.09.2017, 08:39
Trei prieteni morţi, zece oameni răniţi şi scene de cod roşu de intervenţie lângă Medgidia, după un impact sinistru. O maşină a fost zdrobită pur şi simplu după ce a apărut brusc în faţa unui autocar. Un elicopter, dar şi ambulanţe...
Joi, 28.09.2017, 19:04
Trei morţi, opt răniţi dintre care unul în comă! Este bilanţul unui accident înfiorător produs în judeţul Constanţa. O maşină cu volan pe dreapta, în care se aflau patru tineri, a intrat într-un autocar cu pasageri, în apropiere de...
Joi, 28.09.2017, 16:29
Trei morţi, opt răniţi dintre care unul în comă! Este bilanţul unui accident înfiorător produs în judeţul Constanţa. O maşină cu volan pe dreapta, în care se aflau patru tineri, a intrat într-un autocar cu pasageri, în apropiere de...
Joi, 28.09.2017, 16:08
La numai 12 ani un băiat din Galaţi trece printr-o încercare grea! În urmă cu două luni, copilul a fost rănit grav, într-un accident de maşină. A început recuperare intensă şi, pas cu pas, face progrese miraculoase.
Miercuri, 27.09.2017, 16:33
E sfârşitul dramatic al unui băcăuan. Şoferul unui camion l-a observat pe bărbat şi a oprit la trecerea de pietoni, moment în care un TIR l-a izbit însă din spate.
Miercuri, 27.09.2017, 13:14
Dani Oţil, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a povestit cum a fost prima tamponare din Bucureşti.
Dani Oţil, simpaticul prezentator de la Neatza cu Răzvan şi Dani, a povestit cum a fost prima tamponare din Bucureşti.
Era în trafic, când, inexplicabil, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina direct sub un TIR. Pompierii au scos-o dintre fiare iar medicii au dus-o de urgenţă la spital. Atenţie, urmează imagini cu un puternic impact emoţional.
Miercuri, 27.09.2017, 07:37
Este isprava unei şoferiţe prea grăbite din Constanţa, seara trecută. Însă graba ei i-a trimis pe patul de spital, în stare gravă, atât pe sora cât şi pe iubitul tinerei.
Marti, 26.09.2017, 07:27
Mira, solista trupei Dj Project, suferă încă în urma accidentului grav în care ea şi colegii ei de trupă au fost implicaţi în urmă cu o săptămână.
Luni, 25.09.2017, 14:26
Dorian Popa a fost la un pas de a fi victima unui accident cumplit! Aproape a dat nas în nas cu un TIR! Cum a reuşit să scape ca prin minune vedem chiar acum.
Duminica, 24.09.2017, 14:45
Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost paralizată 11 ore, pe sensul de mers spre litoral, după ce două TIR-uri, unul încărcat cu maşini, s-au lovit violent. Au fost aşteptate utilaje din Capitală, după ce Compania de Drumuri nu a intervenit...
Sambata, 23.09.2017, 19:11
A oprit maşina să filmeze furtuna, dar a murit strivit sub poarta de intrare în oraş, doborâtă la prima şi cea mai slabă rafală de vânt. Momentul şocant, surprins în imagini de un puternic impact emoţional, a fost filmat de unul dintre...
Vineri, 22.09.2017, 19:02
Momentul dramatic în care poarta de intrare în Timişoara se prăbuşeşte peste o maşină, în timpul furtunii, a fost surprins de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoţional.
Vineri, 22.09.2017, 16:59
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din București, a fost lovit de un tramvai în București, în această după-amiază. Două ambulanțe SMURD și Detasamentul Special de Salvatori s-au îndreptat la locul accidentului.
Vineri, 22.09.2017, 16:20
Filmuleţul a fost postat acum pe internet. În maşina strivită de tonele de fier din stâlpii porţii se afla un tânăr de 24 de ani, student în anul VI în Timișoara, la Facultatea de Medicină Dentară. Vlad Baici a murit pe loc duminică după...
Vineri, 22.09.2017, 16:06
O femeie în vârstă de 41 de ani a decedat pe loc, joi seară, după ce şoferul maşinii în care se afla a derapat pe fondul carosabilului umed, într-o curbă, şi a izbit autoturismul de un TIR care circula regulamentar.
Joi, 21.09.2017, 21:53
Casa nouă a unei familii din comuna ieşeană Vânători a fost distrusă în câteva clipe, de o cisternă plină cu lapte! În urma impactului, proprietarul locuinţei s-a ales cu o bucată de tavan în cap, iar soţia lui a intrat în stare de...
Miercuri, 20.09.2017, 16:35
Doi muncitori au fost răniţi. Unul a căzut de pe o scară de la peste doi metri înălţime şi a ajuns la spital cu răni mai grave. Iar cel de-al doilea, care îi ţinea scara, a fost dus şi el la doctor, însă are răni mai uşoare.
Miercuri, 20.09.2017, 16:19
Un bărbat de doar 32 de ani, care fusese angajat să pună tablă pe o casă, s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol. Vântul puternic l-ar fi doborât, spun localnicii. Era prima lui zi de muncă, iar căderea de la o înălţime de 10 metri...
Miercuri, 20.09.2017, 13:49
Cornel Galeş nu şi-a revenit încă după pierderea Ilenei Ciuculete. Fostul soț al regretatei interprete de muzică populară a mărturisit că a trecut prin momente groaznice după ce partenera sa a încetat din viață.
Miercuri, 20.09.2017, 10:52
Clipe de groază pentru membrii trupei DJ Project, implicaţi într-un accident violent. Un TIR încărcat cu 28 de tone de paleţi s-a răsturnat peste maşina lor şi peste un alt autoturism, pe un drum din judeţul Vâlcea. Gino Manzzoti, Mira şi...
Marti, 19.09.2017, 22:03
Un TIR încărcat cu 28 de tone de paleţi s-a răsturnat peste maşina lor şi peste un alt autoturism, pe un drum din judeţul Vâlcea. Gino Manzzoti, Mira şi impresarul lor au ajuns la spital. La fel şi alţi doi oameni din celălalt automobil.
Marti, 19.09.2017, 19:23
Membrii trupei DJ Project au văzut moartea cu ochii, după ce un TIR s-a răsturnat, pur și simplu, peste mașina lor, dar şi peste un alt autoturism. S-a întâmplat pe un drum din judeţul Vâlcea. Gino Manzzoti, Mira şi impresarul lor au ajuns la spital. La fel şi alţi doi oameni din cealaltă mașină.
Marti, 19.09.2017, 17:29