Formaţia saudită Al Hilal a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Shabab Al-Ahli Dubai, în etapa a doua a grupei B a Ligii Campionilor Asiei. Victoria a fost obţinută chiar în ziua în care antrenorul echipei Al Hilal, Răzvan Lucescu, împlineşte 51 de ani.
Luni, 17.02.2020, 17:34Ovidiu Haţegan a fost delegat la duelul dintre Monterey şi Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, finala mică la Cupa Mondială a cluburilor.
Vineri, 20.12.2019, 11:48Răzvan Lucescu a scris istorie din nou prin câştigarea Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal. Fiul lui Mircea Lucescu este al doilea român care a câştigat Champions League Asia.
Luni, 25.11.2019, 15:10Revista presei de sport, stirile diminetii din sport pe scurt
Luni, 25.11.2019, 07:35Tehnicianul echipei Al Hilal, Răzvan Lucescu, a declarat, joi, că pentru fani câştigarea Ligii Campionilor Asiei reprezintă o obsesie. Formaţia lui Lucescu este calificată în finala competiţiei intercluburi continentale.
Joi, 24.10.2019, 13:07Clubul saudit Al Hilal a anunţat, duminică, numirea lui Răzvan Lucescu în funcţia de antrenor principal. Lucescu, care s-a despărţit zilele trecute de echipa PAOK Salonic, a semnat la Paris un contract valabil doi ani.
Duminica, 30.06.2019, 16:19”U” Craiova este aproape de a-și pierde întreaga linie ofensivă care a impresionat în sezonul trecut în Liga 1 și în Cupa României. Cel mai bun jucător al oltenilor alături de Băluță, Alexandru...
Luni, 09.07.2018, 14:12Telenovela transferului lui Nicolae Stanciu de la Anderlecht continuă. După CFR Cluj, Besiktas Istanbul și Sparta Praga, ”decarul” campioanei Belgiei este dorit acum de o forță financiară a planetei. Belgienii de...
Joi, 04.01.2018, 10:46Anamaria Prodan s-a întors în România şi va petrece trei săptămâni pe meleagurile natale. Din câte se pare, plecarea la Al Hilal a schimbat-o extrem de mult, iar acum ne povesteşte şi nouă cum trăieşte o arăboaică.
Marti, 19.08.2014, 13:17Deşi nu puteau să îl pronunţe corect, miile de fani pătimaşi i-au scandat numele noului antrenor minute în şir. Au făcut chiar şi bannere uriaşe cu chipul său pentru a-l întâmpina aşa cum se cuvine.
Vineri, 30.05.2014, 22:14Deşi nu puteau să îl pronunţe corect, miile de fani pătimaşi i-au scandat numele noului antrenor minute în şir. Au făcut chiar şi bannere uriaşe cu chipul său pentru a-l. întâmpina aşa cum se cuvine. aici folosim poze, ca nu avem...
Vineri, 30.05.2014, 19:47Anamaria Prodan nu pare că va avea zile liniştite cu fanii echipei Al Hilal acolo unde va antrena soţul ei. Deja pe siteurile de socializare Anamaria este jignită foarte dur în timp ce soţul ei este ridicat în slăvi!
Vineri, 30.05.2014, 17:32Ana Maria Prodan este prea sexy pentru arabi. Impresara este verificată la sânge de presă din Arabia Saudită. Totul a început din momentul în care soţul ei Laurenţiu Reghecamf a semnat un contract cu echipa Al Hilal.
Joi, 29.05.2014, 17:23"Steaua a avut staf tehnic până marţi, la ora 17:00", a fost anunţul cu care Laurenţiu Reghecampf a încheiat, în mod oficial, colaborarea cu gruparea din Ghencea. El şi colaboratorii săi au dat curs ofertei venite din partea şeicilor
Marti, 27.05.2014, 23:56Inevitabilul s-a produs! Adrian Porumboiu a cedat rugmintilor lui Wesley si a fost de acord cu oferta venita din Arabia Saudita, de la Al Hilal. Vaslui va lua 3 milioane de euro pentru atacantul care a dat 54 de goluri pentru echipa de la "taranoaia",...
Joi, 26.07.2012, 13:44Inevitabilul s-a produs! Adrian Porumboiu a cedat rugmintilor lui Wesley si a fost de acord cu oferta venita din Arabia Saudita, de la Al Hilal.
Miercuri, 25.07.2012, 22:34Inevitabilul s-a produs! Adrian Porumboiu a cedat rugmintilor lui Wesley si a fost de acord cu oferta venita din Arabia Saudita, de la Al Hilal. Vaslui va lua 3 milioane de euro pentru atacantul care a dat 54 de goluri pentru echipa de la "taranoaia"....
Miercuri, 25.07.2012, 19:48Mirel Radoi isi ia adio de la Al Hilal cu o dubla. Fostul capitan al Stelei a dat doua goluri in finala mica a Cupei Campionilor Asiei. Al Hilal a batut-o pe Al Wahda cu scor de tenis, 6-3. Radoi este acum la un pas de noua echipa a lui Olaroiu, Al Ain.
Vineri, 24.06.2011, 20:07Mirel Radoi isi ia adio de la Al Hilal cu o dubla. Fostul capitan al Stelei a dat doua goluri in finala mica a Cupei Campionilor Asiei.
Vineri, 24.06.2011, 00:00Radoi este idol la arabi dar face ce face si ii mai si supara din cand in cand! De data aceasta deranjat este chiar printul de la Al Hilal. A aflat ca Radoi ar fi negociat cu Al Ain viitoarea echipa a lui Olaroiu din Emirate si vrea sa-i ceara...
Duminica, 05.06.2011, 20:19Romanul Mirel Radoi a fost integralist in meciul pe care formatia saudita Al Hilal, l-a incheiat la egalitate, scor 1-1, cu echipa iraniana Sepahan, in etapa a cincea a grupei A a Ligii Campionilor Asiei.
Joi, 05.05.2011, 00:00Radoi nu se grabeste sa revina la Steaua. Chiar daca Gigi Becali s-a laudat ca jucatorul lui Al Hilal va reveni in Ghencea din aceasta vara, Radoi pune familia pe primul plan. Mirajul petro-dolarilor este mai atragator decat o revenire la Steaua ca...
Miercuri, 23.03.2011, 16:02Iertat de o suspendare de cinci etape de insuşi şeicul Abdullah al Arabiei Saudite, dupa ce lovise brutal un adversar in meciul cu Al-Wahda, Mirel Radoi a reintrat in echipa lui Al-Hilal şi a facut-o in stil de mare campion.
Duminica, 27.02.2011, 00:00Olaroiu a cucerit lumea araba! E vedeta in Qatar, la Al Sadd, dar nici sauditii nu l-au uitat. In martie 2009, Oli a fost demis de la Al Hilal dupa ce a aruncat un tricou cu poza printului mostenitor si a primit interzis sa mai antreneze vreodata in...
Luni, 11.10.2010, 14:04Razvan este in conflict cu Al Hilal. Arabii joaca semifinalele Ligii Campionilor Asiei cu doar trei zile inainte de meciul nationalei cu Franta si vor sa-l aibe pe Radoi in teren.
Vineri, 01.10.2010, 20:37Vestea posibilei retrageri a lui Mirel Radoi a ajuns si la urechile fanilor de la Al Hilal, care se roaga acum de fostul stelist sa ramana in continuare la echipa.
Sambata, 17.07.2010, 00:00Mirel Radoi este idol la Al Hilal. Oameni stau la coada sa faca poze cu el
Duminica, 11.07.2010, 21:05Arabia face minuni pentru Radoi. Romanul a uitat de accidentari si a batut la Al Hilal recordul la numarul de meciuri jucate intr-un sezon.56 de partide. Radoi a spus si care este secretul: nu mai este stresat!
Luni, 24.05.2010, 20:12Mirel Radoi l-a batut pe Rivaldo si s-a calificat in sferturile Ligii Campionilor Asiei. Al Hilal a invins cu 3 la 0 pe Bunyodkor, echipa antrenata de Scolari, la care joaca fostul Balon de Aur.
Joi, 13.05.2010, 16:07"Mirel, ce mananci ca sa dai astfel de goluri?", l-a intrebat Mihaita Plesan pe nasul sau, Radoi. Plesan a ramas cand a vazut cum fostul sau coleg de la Steaua a dat un gol de la 30 de metri in meciul cu Al Nasr.
Marti, 04.05.2010, 20:09"Il iubesc pe Radoi", nu este declaratia de dragoste a vreunei admiratoare, ci a selectionerului Razvan Lucescu. La emisiunea Contraatac, de pe GSPTV, Lucescu Junior l-a laudat pe Mirel, care, dupa ultimul gol de la Al Hilal, este supranumit Roberto...
Vineri, 23.04.2010, 20:03"Prefer sa stau printre camile in Arabia saudita, decat sa ma intorc printre gloabe", este declaratia dura, data in exlusivitate pentru Antena 1, de Mirel Radoi.
Vineri, 26.02.2010, 20:00Printul saudit Bin Mossad vrea sa cumpere Steaua! Potrivit site-ului ygsp, patronul lui Mirel Radoi la Al Hilal urmeaza sa-i ofere lui Gigi Becali suma de 20 de milioane de dolari pentru a deveni proprietarul clubului din Ghencea.
Miercuri, 27.01.2010, 20:22Mirel Radoi ramane la Al Hilal pana in 2013. Seicii i-au propus fostului capitan din Ghencea sa-si prelungeasca contractul valabil pana in 2011 cu inca doi ani. Radoi va primi si 300.000 de euro in plus. Va avea un salariu de 1,7 milioane de euro pe...
Sambata, 23.01.2010, 20:45"Ii mai pacalesc si eu cu cu cate un gol", glumeste Mirel Radoi dupa ultima reusita la Al Hilal! Internationalul roman a fost rasplatit de printi cu aplauze in picioare iar la finalul campionatului ar putea primi si o masina de lux! Dupa victoria cu 4...
Vineri, 15.01.2010, 20:45Mirel Radoi a dat un super gol de la 30 de metri pentru Al Hilal. Reusita lui Radoi a fost aplaudata in picioare de printii arabi, dar si de antrenorul sau Eric Gerets. Evident, comentatorul partidei s-a entuziasmat si el fara limite la golul romanului.
Joi, 14.01.2010, 20:12