Un tată și cei doi copii ai lui ar fi fost alungați de acasă chiar de către mama celor mici. Femeia ar fi ales să își petreacă viața, îmbibată în alcool, alături de un alt bărbat, mult mai tânăr decât ea, acuză tatăl copiilor.
Luni, 02.10.2017, 17:59Un tată și cei doi copii ai lui ar fi fost alungați de acasă chiar de către mama celor mici. Femeia ar fi ales să își petreacă viața, îmbibată în alcool, alături de un alt bărbat, mult mai tânăr decât ea, acuză tatăl copiilor.
Luni, 02.10.2017, 17:37Trupele militare turce au reuşit să alunge gruparea terorista Statul Islamic din nordul Siriei. Astfel, au asigurat pacea de la frontiera ce desparte cele două ţări, pe o distanţă de 91 de kilometri, iar "graniţa a fost complet securizată".
Luni, 05.09.2016, 07:37După ce, la protestele din 2012, mai mulţi politicieni au mers "pe teren", încercând să "confişte" manifestaţiile, situaţia pare să se repete şi la mitingurile din aceste zile faţă de Roşia Montană. Anul trecut, printre cei care au...
Miercuri, 18.09.2013, 21:48Au fost clipe de foc pentru locatarii unui bloc din capitala. Oamenii au fugit din case dupa ce flacari de cativa metri au iesit pe geamul unui apartament.
Marti, 03.09.2013, 13:18Militarii francezi si cei ai armatei guvernului din Mali au intrat in marele centru cultural Timbuktu, ocupat, cateva luni, de islamistii aliati cu Al-Qaida. Acestia s-au retras fara sa opuna rezistenta, dar, la plecare, au incendiat manuscrisele unei...
Marti, 29.01.2013, 07:50Locatarii unui bloc din Brasov si-au parasit locuintele in miezul noptii, din cauza unui incendiu care a cuprins mansarda imobilului. Apartamentele oamenilor n-au fost atinse de flacari, dar au fost inundate de apa folosita de pompieri. Cel mai...
Luni, 07.01.2013, 07:40Dupa ce ani intregi au pompat miliarde de euro in economia Romaniei si in cea a Spaniei, romanii nostri nu mai sunt doriti de iberici. Din cauza recesiunii, majoritatea si-au pierdut locurile de munca, dar si drepturile dobandite printre straini. Somajul record si slaba integrare au alimentat sentimente de xenofobie.
Luni, 01.10.2012, 20:39Dupa ce ani intregi au pompat miliarde de euro in economia Romaniei si in cea a Spaniei, romanii nostri nu mai sunt doriti de iberici. Din cauza recesiunii, majoritatea si-au pierdut locurile de munca, dar si drepturile dobandite printre straini....
Luni, 01.10.2012, 19:33