O bunică belgiană, în vârstă de 79 de ani, a apărut în fața instanței din Namur, după ce a fost fotografiată de un radar în timp ce își conducea automobilul, un model Porsche Boxter GTS, cu viteza de 238 de kilometri pe oră, informează marți cnewsmatin.fr.
Miercuri, 26.07.2017, 08:23
După scandalul de la meciul România-Marea Britanie, de la Fed-Cup, Ilie Năstase a fost suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis până în 2021. A primit chiar şi o amendă.
Vineri, 21.07.2017, 19:22
Codul rutier pedepseşte contravenţional nu doar circulaţia cu o viteză peste limita legală, ci şi situaţia în care un şofer este surprins că merge nejustificat cu o viteză mult prea mică în raport cu celelalte autovehicule care circulă pe drumurile publice.
Miercuri, 12.07.2017, 13:46
Un şofer din Bucureşti a primit acasă o amendă de aproape 30 de ori mai mare decât taxa spre litoral, deşi achitase deja tariful prin SMS. Autorităţile recunosc că au probleme cu softul, şi că nu au şi soluţii. Le transmit simplu celor...
Vineri, 07.07.2017, 19:32
Tribunalul din Barcelona a anunţat, vineri, că a aprobat comutarea condamnării internaţionalului argentinian Lionel Messi la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală într-o amendă de 252.000 de euro Tribunalul a...
Vineri, 07.07.2017, 16:39
Vești importante pentru români! Persoanele care au geamuri termopan riscă amenzi usturătoare dacă nu îndeplinesc anumite condiții!
Miercuri, 05.07.2017, 16:10
Se majorează impozitele pentru bucureştenii care nu-şi îngrijesc clădirile sau terenurile. Poliţiştii locali vor umbla din poartă-n poartă şi vor da puncte pentru fiecare neregulă găsită. Cine nu îndeplineşte baremul, va fi...
Joi, 29.06.2017, 20:13
Se majorează impozitele pentru bucureştenii care nu-şi îngrijesc clădirile sau terenurile. Poliţiştii locali vor umbla din poartă-n poartă şi vor da puncte pentru fiecare neregulă găsită. Cine nu îndeplineşte baremul, va fi raportat. Iar...
Joi, 29.06.2017, 19:44
Protecţia Consumatorului a dat cea mai mare amendă de pe Litoral din acest sezon unei plăcintării. Aproape 100 de mii de lei trebuie să plătească patronul după ce a fost prins că le servea clienţilor carne ţinută direct pe podea, expirată...
Luni, 26.06.2017, 19:35
Protecţia Consumatorului a dat cea mai mare amendă de pe Litoral din acest sezon unei plăcintării. Aproape 100 de mii de lei trebuie să plătească patronul după ce a fost prins că le servea clienţilor carne ţinută direct pe podea, expirată...
Luni, 26.06.2017, 19:25
S-au bătut cu pumnii în piept că n-au făcut nicio greşeală, dar asta nu i-a scăpat de sancţiunile poliţiştilor de la rutieră! Nu mai puţin de 140 de şoferi din Capitală au fost amendaţi aseară după ce au apăsat prea tare acceleraţia.
Duminica, 25.06.2017, 09:03
Dacă aruncai un ac, nu avea unde să cadă. Atăt de înghesuiţi stau oamenii în autobuzele şi microbuzele care circulă către Bucureşti. Şi pentru că îşi pun viaţa în pericol şi circulă astfel, călătorii nici măcar nu primesc bilet....
Joi, 22.06.2017, 13:22
Turiştii care vor încerca să se răcorească în fântânile vechi din Roma vor fi amendaţi cu 240 de euro
Marti, 13.06.2017, 09:29
În Burundi, viața în cuplu, fără căsătorie, va deveni ilegală. În această țară din Africa, cu 11 milioane de locuitori, căsătoria a devenit obligatorie.
Vineri, 09.06.2017, 22:39
Dacă navighezi nestigherit pe reţelele de socializare şi ai impresia că nu ţi se va întâmpla nimic, te înşeli amarnic! Un bărbat din Elveţia a primit o amendă de 4.000 de dolari pentru că a dat Like unor postări… ciudate
Joi, 08.06.2017, 18:18
Un bărbat din Elveția a ajuns să aibă serioase probleme cu legea pentru simplul motiv că a dat „like” unor articole de pe Facebook!
Marti, 30.05.2017, 16:08
Atenţie, Bucureşteni! O ţigară sau o hârtie aruncată pe jos vă poate aduce o amendă de până la 5.000 de lei. Consilierii generali ai Capitalei au adoptat proiectul de hotărâre ce prevede că valoarea amenzilor să crească...
Vineri, 19.05.2017, 08:41
Casele nevăruite îi vor costa scump pe bucureştenii. Primăria Capitalei le-a pus gând rău proprietarilor de case, terenuri sau magazine care sunt lăsate în paragină. Cine nu-şi îngrijeşte proprietăţile, riscă şi 5.000 de lei amendă. Asta pe lângă un impozit de cinci ori mai mare, de anul viitor.
Joi, 18.05.2017, 19:56
Casele nevăruite îi vor costa scump pe bucureştenii. Primăria Capitalei le-a pus gând rău proprietarilor de case, terenuri sau magazine care sunt lăsate în paragină. Cine nu-şi îngrijeşte proprietăţile, riscă şi 5 mii de lei amendă....
Joi, 18.05.2017, 19:44
Tuncay, pus la punct de Bănică în plină stradă
Joi, 18.05.2017, 13:42
Polițiștii din județul Vrancea au efectuat o razie printre vânzătorii de cireșe de pe marginea drumului european E85. Acțiunea oamenilor legii a vizat comerțul stradal.
Joi, 18.05.2017, 11:29
150.000 de euro este amenda pe care rețeaua de socializare creată de Mark Zuckerberg a primit-o, după ce a încălcat în repetate rânduri legea protecției datelor utilizatorilor.
Miercuri, 17.05.2017, 08:07
Brâcuşi e, oficial, de neatins. După decenii întregi, autorităţile au decis în sfârşit să protejeze operele de la Târgu Jiu. Nimeni nu se mai atinge de ele. Altfel, plăteşte o amendă ce poate ajunge până la 2.500 de lei. În parcul lui...
Luni, 15.05.2017, 19:17
Cătălin Oprişan, redactorul de la A1.ro, a prezentat rubrica Smiley News de la Neatza cu Răzvan şi Dani, un clip de pe net cu modul în care poliţiştii din SUA îi pândesc pe şoferi să le dea amendă.
Un bărbat din Bistriţa, plecat la muncă în Anglia, a fost amendat cu 200 de lei de poliţişti, după ce a postat pe Facebook ”expresii şi cuvinte jignitoare” la adresa mai multor persoane din conducerea locală a unui partid politic.
Luni, 08.05.2017, 14:52
Nici legea anti fumat şi nici copiii care se joacă în jurul lor nu-i împiedică pe unii fumători să renunţe la viciu. Cel puţin în locurile unde, acum, este interzis. Cum sunt cele de joacă pentru puşti.
Duminica, 30.04.2017, 08:40
Nici legea anti fumat şi nici copiii care se joacă în jurul lor nu-i împiedică pe unii fumători să renunţe la viciu. Cel puţin în locurile unde, acum, este interzis. Cum sunt cele de joacă pentru puşti.
Sambata, 29.04.2017, 19:41
N-a fost niciodată în Vaslui şi totuşi a fost amendat acolo. Un tânăr din Timişoara a primit acasă un proces verbal prin care e anunţat că a fost sancţionat cu o amendă de 1.305 lei. Ar fi fost surprins conducând beat o căruţă în Huş.
Joi, 27.04.2017, 16:18
S-a plâns de situaţia dezastroasă în care se află centura Capitalei, iar agenţii au luat măsuri. Culmea, oficialii de la Compania de drumuri au declarat că vor contesta amenda.
Marti, 25.04.2017, 20:01
S-a plâns de situaţia dezastroasă în care se află centura Capitalei, iar agenţii au luat măsuri. Culmea, oficialii de la Compania de drumuri au declarat că vor contesta amenda.
Marti, 25.04.2017, 19:45
Ai grijă ce comentarii faci pe internet pentru că poţi fi amendat. Poliţia Locală taxează din nou un cetăţean care critică instituţia pe reţelele de socializare. De acestă dată este vorba despre un revoluţionar din Timişoara care i-a...
Miercuri, 19.04.2017, 19:52
Şoferul unui autocar care transporta pelerini la Mănăstirea Prislop a fost amendat de poliţişti cu patru mii de lei pentru că, în loc să afişeze pe bord informaţii despre traseul cursei pe care o făcea, a preferat icoana lui Arsenie Boca
Miercuri, 05.04.2017, 19:35
Şoferul unui autocar care transporta pelerini la Mănăstirea Prislop a fost amendat de poliţişti cu patru mii de lei pentru că, în loc să afişeze pe bord informaţii despre traseul cursei pe care o făcea, a preferat icoana lui Arsenie Boca....
Miercuri, 05.04.2017, 19:25
Un ministru al poliției din Australia a fost amendat cu 325 de dolari australieni (250 dolari americani - 1055 lei) pentru că a folosit telefonul mobil în timp ce se afla la volan, pentru a face o fotografie unei oi, informează marți agenția DPA.
Marti, 21.03.2017, 16:09
Amenzile nu sunt uriaşe, dar vor curge până în clipa în care proprietarii acestui tip de clădiri le vor readuce strălucirea de pe vremuri. Pe lângă asta, campania de amendare a celor care îşi bat joc de istorie este abia la început.
Luni, 20.03.2017, 16:33
Poţi găsi scuze pentru orice, dar nu şi pentru lipsa de omenie! Pentru că exact aşa se dovedesc şoferii care parchează fără nicio problemă pe locurile destinate oamenilor cu dizabilităţi. La Braşov, agenţii de la Poliţia Locală au ajuns...
Luni, 20.03.2017, 16:30
Surpriză de proporţii, ieri, pentru angajatele de la Taxe şi Impozite din Buzău.
Sambata, 18.03.2017, 12:57
Surpriză de proporţii, ieri, pentru angajatele de la Taxe şi Impozite din Buzău. Un cetăţean nemulţumit că a fost sancţionat de Poliţia Locală cu 145 de lei - a venit să achite amenda cu sacoşa plină cu monede de un ban!
Sambata, 18.03.2017, 08:39
Cu privirea plecată şi cu un geam în mână! Aşa s-a reîntors în Spitalul de Urgenţă Galaţi, bărbatul care a făcut scandal noaptea trecută. Furios că ambulanţa n-a venit să-i ia soţia de acasă, omul dăduse buzna în spital şi...
Joi, 16.03.2017, 16:18Florin Ristei nu a început bine ziua! Au trecut cele 48 de ore în care putea să plătească o amendă la jumătate şi a pierdut la FIFA!
Florin Ristei nu a început bine ziua! Au trecut cele 48 de ore în care putea să plătească o amendă la jumătate şi a pierdut la FIFA!
Atenţie, şoferi! De mâine, dacă veţi fi prinşi de radar, orice poliţist de la rutieră vă poate amenda. Este perfect legal chiar dacă agentul care aplică amenda nu e şi cel care constată abaterea.
Joi, 09.03.2017, 20:09
Atenţie, şoferi! De mâine, dacă veţi fi prinşi de radar, orice poliţist de la rutieră vă poate amenda. Este perfect legal chiar dacă agentul care aplică amenda nu e şi cel care constată abaterea.
Joi, 09.03.2017, 19:20
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News un nou clip amuzant.
Un poliţist din Slobozia a marcat o premieră la capitolul cel mai interesant proces verbal. A amendat cu aproape un salariu minim pe economie un bărbat cu stomacul cam învolburat.
Marti, 28.02.2017, 20:02
Un poliţist din Slobozia a marcat o premieră la capitolul cel mai interesant proces verbal. A amendat cu aproape un salariu minim pe economie un bărbat cu stomacul cam învolburat.
Marti, 28.02.2017, 19:24
O amendă cu greutate, a plătit un pensionar din Dolj! Pentru că s-a considerat nedreptăţit de sancţiunea primită, omul s-a dus cu peste zece kilograme de monede să-şi achite amenda în valoare de 400 de lei. Şi spune că nu se opreşte aici....
Joi, 23.02.2017, 16:07
O amendă cu greutate, a plătit un pensionar din Dolj! Pentru că s-a considerat nedreptăţit de sancţiunea primită, omul s-a dus cu peste zece kilograme de monede să-şi achite amenda în valoare de 400 de lei. Şi spune că nu se opreşte aici....
Joi, 23.02.2017, 13:44
Este oficial! Comisia Europeană lansează procedura de infringement împotriva României din pricina legii care obligă supermarket-urile să comercializeze minimum 51% produse româneşti. Dacă în două luni, autorităţile de la Bucureşti nu...
Miercuri, 15.02.2017, 19:35
Şi asta, la scurt timp după ce hipermarketurile au fost obligate să aibă pe rafturi produse româneşti în proporţie de 51 la sută. Cum ar veni, mai mult decât jumătate.
Miercuri, 15.02.2017, 16:43