În show-ul de la Antena 1 trec prin cele mai crunte misiuni și prin cele mai solicitante probe, atât din punct de vedete fizic, cât și psihic, însă în viața reală niciunul nu a făcut armata!
Sambata, 07.11.2015, 10:51
Andreea Tonciu a acceptat propunerea de a se lupta pentru victoria finală în „Șerifi de România”. Focoasa brunetă a răspuns unui chestionar-fulger, în care a povestit cât de greu a fost să reziste cerințelor celui mai nou show difuzat de Antena 1, luni 9 noiembrie, de la ora 20.30
Vineri, 06.11.2015, 14:07
Nicolae Mitea pare s-o fi dat cu totul uitării pe Andreea Tonciu. Şi se gândeşte să întemeieze o familie alături de noua lui iubită, Irina.
Vineri, 30.10.2015, 07:50
Andreea Tonciu şi-a găsit fericirea şi acum se gândeşte la o familie şi la copiii! Iar pentru că este atât de fericită se pozează cu iubi peste tot, în lift, la petreceri, în pat.
Joi, 29.10.2015, 18:37
„Șerifi de România”, cel mai nou reality show în care 12 vedete dornice de aventură își vor testa limitele și rezistența, începe de luni, 9 noiembrie, de la ora 20.30.
Marti, 20.10.2015, 12:42Cei de la emisiunii „Răi da` buni” au pus la cale o farsă de milioane! Andreea Tonciu și asistenta lui Morar au crezut că e incendiu în platou!
Sambata, 10.10.2015, 10:59
Incendiu în platoul emisiunii Rai da buni
Vineri, 09.10.2015, 20:34
Andreea Tonciu s-a îndrăgostit. Vedeta recunoaşte, pentru prima dată, în gura mare că el e sufletul ei pereche.
Marti, 06.10.2015, 18:15
Andreea Tonciu a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare complet nemachiată, în pat, dis-de-dimineaţă, iar fanii săi au fost extrem de încântaţi de felul în care arată.
Luni, 17.08.2015, 12:16
Minune în casa lui Nicolae Mitea! Fostul iubit al Andreei Tonciu a avut parte un un şoc în momentul în care a văzut că a apărut chipul lui Iisus pe peretele casei sale.
Marti, 11.08.2015, 14:35
Nea Mărin pune iar vedetele la treabă. Rona Hartner găsește însă o rădașcă.
Marti, 14.07.2015, 21:44
Distracția nu lipsește de la „Poftiți pe la noi”, mai ales când vedetele ajung la piscină!
Marti, 14.07.2015, 21:33
Iată că treaba se termină și vedetele încep să numere banii obținuți din munca lor, pentru copiii de la centrul „Buna Vestire”.
Nea Mărin pune iar vedetele la treabă. Rona Hartner găsește însă o rădașcă.
Distracția nu lipsește de la „Poftiți pe la noi”, mai ales când vedetele ajung la piscină!
Peripeții incredibile la „Poftiți pe la noi”! Nea Mărin a găsit o șopărlă și a făcut o farsă de milioane.
Luni, 13.07.2015, 22:03
Show-ul continuă la „Poftiți pe la noi” cu Andreea Tonciu! Auzind muzica, vedeta nu se poate abține.
Luni, 13.07.2015, 21:26
Vedetele se distrează de minune atunci când Nea Mărin le duce la o fermă!
Peripeții incredibile la „Poftiți pe la noi”! Nea Mărin a găsit o șopărlă și a făcut o farsă de milioane.
Nea Mărin ajunge cu vedetele la o fabrică de mobilă și le trimite de îndată la treabă.
Andreea Tonciu se plictisea în autocar când a început să cânte muzica și astfel s-a dezlănțuit totul.
Show-ul continuă la „Poftiți pe la noi” cu Andreea Tonciu! Auzind muzica, vedeta nu se poate abține.
Toată lumea ştie că nea Mărin, "şeful" de la "Poftiţi pe la noi", a reuşit să devină spaima vedetelor. De ani buni îi terorizează pe invitaţii săi, are grijă ca ei să respecte sarcinile primite, aşa că Seleşi s-a gândit că e momentul pentru o mică schimbare.
Marti, 07.07.2015, 21:44
Toată lumea ştie că nea Mărin, "şeful" de la "Poftiţi pe la noi", a reuşit să devină spaima vedetelor. De ani buni îi terorizează pe invitaţii săi, are grijă ca ei să respecte sarcinile primite, aşa că Seleşi s-a gândit că e momentul pentru o schimbare.
Se vede imediat că viaţa la ţară nu e pentru oricine! Pentru că Andreei Tonciu îi este foarte frică de animalele din ogradă, nea Mărin şi Liviu Vârciu i-au pregătit o "surpriză" neplăcută.
Distracţia este cuvântul preferat al Ronei Hartner şi al Andreei Tonciu. Cele două vedete au profitat de drumul pe care l-au avut de făcut cu autocarul şi s-au dezlănţuit pe manele.
Telespectatorii sunt obișnuiți ca Andreea Tonciu să fie mai mereu pusă pe glume și mai puțin pe treabă.
Telespectatorii sunt obișnuiți ca Andreea Tonciu să fie mai mereu pusă pe glume și mai puțin pe treabă.
Marti, 07.07.2015, 12:30
Luni și marți, de la 20:30, la Antena 1, Rona, Andreea, Liviu, Giani și Edi își unesc forțele pentru a ajuta Centrul „Buna Vestire” din Onești, locul devenit „acasă” pentru 33 de copii pe care o mână de măicuțe îi înconjoară cu toată dragostea din lume.
Luni, 06.07.2015, 16:53
Luni și marți, de la 20:30, la Antena 1, Rona, Andreea, Liviu, Giani și Edi își unesc forțele pentru a ajuta Centrul „Buna Vestire” din Onești, locul devenit „acasă” pentru 33 de copii pe care o mână de măicuțe îi înconjoară cu toată dragostea din lume.
Treaba a început la "Poftiţi pe la noi"! În timp ce Liviu Vârciu, Giani Kiriţă şi Edi Stancu au primit sarcini de "bărbaţi", Rona Hartner şi Andreea Tonciu au fost trimise la săpat.
La vârsta lor, alţi copii nu au niciun fel de griji, se joacă, se distrează şi se bucură de copilărie. Dar nu şi ei! Micuţii de la Centrul "Buna Vestire" din Oneşti au fost abandonaţi de părinţi.
În această ediţie, nea Mărin, Giani Kiriţă, Liviu Vârciu, Rona Hartner, Edi Stancu şi Andreea Tonciu muncesc cot la cot pentru a ajuta 30 de copii din Centrul "Buna Vestire" din Oneşti.
Andreea Tonciu a fost invitata lui Cristi Brancu, marţi, la emisiunea Agentul Vip, de la Antena Stars. Bruneta a fost mai sinceră ca oricând şi a dat curs provocării la care a supus-o moderatorul, aceea de a savura, în direct, o banană.
Miercuri, 01.07.2015, 08:26Andreea Tonciu a devenit mămică în urmă cu opt zile şi este în al nouălea cer de fericire.
Luni, 29.06.2015, 16:07
Au fost zile grele, în care Mara Bănică, Andreea Tonciu, Octavian Strunilă şi Cosmin Seleşi au muncit, au râs, s-au certat, au plâns, dar au reuşit ce şi-au propus: să strângă bani pentru eroii din scaunele cu rotile
Au încercat să fugă de la groapa cu gunoi, dar erau s-o păţească serios. Fetele au fost la un pas de un accident serios
A crescut la florărie, iar asta se vede imediat. Andreea Tonciu radiază de bucurie în momentul în care se află în preajma florilor
În cazul în care, vreodată, ar trebui să-şi schimbe activităţile zilnice, atunci vedetele din această ediţie ştiu clar ce domeniu vor alege pentru reprofilare
Fetele din ziua de azi vor buze cât mai voluminoase, dar care era probabilitatea ca o canapea în formă de buze să ajungă fix în faţa Andreei Tonciu, proaspăt operata ediţiei
Chiar dacă micuţul dar inimosul Cosmin Seleşi s-a speriat puţin când a deschis uşa, Andreea Tonciu spune că n-are nicio problemă în a-şi arăta faţa nemachiată
În momentul în care concurenţii au ajuns în locul unde vor fi cazaţi în următoarele zile, Andreea Tonciu a anunţat din prima că nu poate face prea multă treabă.
Luni, 01.06.2015, 22:17
Mara Bănică, Andreea Tonciu, Cosmin Seleşi şi Octavian Strunilă au făcut cunoştinţă cu oamenii pentru care vor munci şi vor strânge bani în cadrul emisiunii "Poftiţi pe la noi: Poftiţi şi Dăruiţi"
Nea Mărin se vede nevoit să se bazeze pe aritmetica Andreei Tonciu. Pentru că trebuie să măsoare și să calculeze câte plăci sunt necesare pentru a renova o alee, Andreea pare să nu ajungă nici în ruptul capului la rezultatul corect.
Luni și marți, de la 20:30, la Antena 1, Andreea Tonciu, Mara Bănică, Octavian Strunilă și Cosmin Seleși ajung la Lugoj, acolo unde, ghidați de nea Mărin, trebuie să adune cât mai mulți bani pentru o asociație a oamenilor cu dizabilități și, în special, pentru Vasile Stoica, un adevărat exemplu pentru oricare dintre noi.
Luni și marți, de la 20:30, la Antena 1, Andreea Tonciu, Mara Bănică, Octavian Strunilă și Cosmin Seleși ajung la Lugoj, acolo unde, ghidați de nea Mărin, trebuie să adune cât mai mulți bani pentru o asociație a oamenilor cu dizabilități și, în special, pentru Vasile Stoica, un adevărat exemplu pentru oricare dintre noi.
Duminica, 31.05.2015, 11:13Andreea Tonciu este una dintre cele mai dorite burlăciţe din lumea mondenă. Bruneta a ajuns într-o ipostază în care mulţi bărbaţi ar dori să o vadă.
Miercuri, 27.05.2015, 15:11
A fost ani buni într-o relație, a rămas singură o bună perioadă, iar acum pare că și-a găsit din nou liniștea. Mai mult, dragostea este atât de mare încât bat clopote de nuntă, iar șansele s-o vedem în rochie de mireasă au crescut semnificativ
Joi, 21.05.2015, 15:17Andreea Tonciu a avut o apariţie spectaculoasă la emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars. Deşi a fost îmbrăcată destul de simplu, bruneta s-a rupt în figuri pe ringul de dans şi a cântat cot la cot cu maneliştii.
Joi, 21.05.2015, 15:17