A fost, poate, una dintre cele mai dure runde de până acum, de la The Wall. Elena a trecut de la cald, la rece, apoi înapoi la cald, iar la rece şi tot aşa. Zidul s-a jucat cu cei doi bucureşteni, după bunul plac, însă, în cele din urmă, nu...
Elena şi Cătălin au trecut prin momente de foc, de la extaz, la deznădejde şi înapoi. Zidul le-a dat, le-a luat totul şi apoi le-a făcut o surpriză de proporţii.
Au pornit bine, iar bilele verzi au fost cele mai bune prietene ale lor. Zidul nu a fost zgârcit deloc cu Elena şi Marius. După "Căderea liberă" au reușit să strângă 9.820 lei.
Elena și Marius sunt o familie fericită, după cum chiar ei susţin cu toată inima. S-au cunoscut acum 10 ani şi la doar un an după întâlnirea care avea să le schimba viaţa, cei doi s-au şi căsătorit.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) va trimite permisele de conducere emise de serviciile din Bucureşti şi judeţul Ilfov la locuinţele cetăţenilor, prin Poşta Română, începând cu 1 noiembrie, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Interne. Această măsură se aplică deja în alte judeţe ale ţării.
Vineri, 20.10.2017, 17:49
Ruxandra, reporterul de la Neatza, a făcut o listă de recomandări de distracție pentru cei care nu știu unde să-și petreacă acest weekend.
A început Romanian Fashion Philosophy, unul dintre cele mai exclusiviste evenimente de modă din ţară. Cătălin Botezatu şi Clara Rotescu au deschis seara designerilor români, iar creaţiile lor au fost fabuloase.
Joi, 19.10.2017, 08:02
Un incendiu puternic a avut loc în această seară, în apropiere de București. Clădirea în care funcționează un centru pentru copii orfani a luat foc, iar pompierii ajunși la fața locului spun că flăcările ar fi pornit de la o lumânare.
Miercuri, 18.10.2017, 22:16
Un tânăr de doar 23 de ani a sfârşit ars de viu în maşină. S-a urcat furios la volan, iar martorii l-au văzut cum, înainte de a muri, tasta pe telefon, cel mai probabil, un mesaj pentru iubită. În primele...
Luni, 16.10.2017, 19:59
Un tânăr de doar 23 de ani a sfârşit ars de viu în maşină. S-a urcat furios la volan, iar martorii l-au văzut cum, înainte de a muri, tasta pe telefon, cel mai probabil, un mesaj pentru iubită.
Luni, 16.10.2017, 19:01
E detaliul şocant care iese la iveală, în cazul tânărului care - sâmbătă - a decis să intre în tunel şi să se aşeze pe şine, în aşteptarea trenurilor.
Luni, 16.10.2017, 16:15
Un accident rutier grav s-a produs, luni, pe Calea Crângaşi din Capitală, unde o autobasculantă a lovit patru autoturisme, apoi a pătrus pe trotuar şi s-a oprit lângă zidul unei farmacii. Trei pietoni şi un taximetrist au fost răniţi în urma accidentului.
Luni, 16.10.2017, 15:07
Nuntă regală la Castelul din inima Bucureştiului! Adrian Mutu şi Sandra au scris istorie în showbiz cu nunta lor!
Luni, 16.10.2017, 13:14
Imagini emoţionante de la nunta lui Adrian Mutu cu Sandra. Un dans al mirilor deosebit, ţinute spectaculoase şi sute de invitaţi pe măsură.
Luni, 16.10.2017, 12:59
Emoţii şi multă adrenalină. Prin asta au trecut mii de oameni astăzi la cel mai mare maraton din România. Au venit în Capitală din toate colţurile lumii şi au alergat până la epuizare. Iar unii dintre ei au avut nevoie chiar şi de ajutorul...
Duminica, 15.10.2017, 19:44
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a dormit sub cerul liber. Alături de el s-au odihnit, pe stradă, şi alţi membri ai comunităţii britanice din ţara noastră, dar şi câţiva voluntari. Vor să stragă atenţia asupra...
Sambata, 14.10.2017, 19:51
Cei mai tatuaţi oameni din lume s-au adunat într-un singur loc în Bucureşti.
Sambata, 14.10.2017, 14:44
Ciclismul montan vine se mută în aceste zile și în București. Evenimentul se desfășoară în Parcul Tineretului.
Sambata, 14.10.2017, 08:35
În acest weekend, în București vor fi câteva restricții rutiere, cu ocazia Maratonului Internațional București.
Vineri, 13.10.2017, 15:42
Vineri vremea se menţine caldă în sud şi sud-est, iar în rest mai scad puţin temperaturile.
Un criminal feroce şi-a ucis şi a doua soţie. Era liber, iar o mamă a crezut că viaţa cu el este lipsită de pericol. Moartea violentă a şocat un cartier întreg din Bucureşti. Timp de trei zile, soţul acuzat a fost dispărut.
Miercuri, 11.10.2017, 19:22
Doar o şcoală din 10 funcţionează în mod legal în Bucureşti, cu aviz de funcţionare din partea pompierilor. În restul, în teorie, oricând poate izbucni un incendiu cu efecte devastatoare. În multe unităţi de învăţământ se ajunge...
Marti, 10.10.2017, 19:52
În Parcul Herestrău ne așteaptă o mulțime de bunătăți tradiționale românești. Cei mai buni bucatari au pregătit mâncăruri delicioase tradiționale pentru toate gusturile și pentru toți pofticioșii.
Marti, 10.10.2017, 16:03
Celebrul Dorel, meşterul care o dă mereu în bară, pare să fi trecut şi pe la Primăria Sectorului 5. Aşa se explică de ce oamenii sunt obligaţi să îngenuncheze, la propriu, în faţa ghişeelor, construite la nivelul buzunarului.
Luni, 09.10.2017, 19:40
O aplicaţie inteligentă pentru găsirea unui loc de parcare şi montarea unor panouri solare pe acoperişurile clădirilor. Sunt doar două dintre cele 151 de proiecte propuse de bucureşteni pentru oraşul lor. Numai 20 de dorinţe vor fi şi...
Luni, 09.10.2017, 19:38
Mina groazei din Lupeni a lăsat în urmă un singur supravieţuitor. Minerul scos ieri primul de sub pământ a murit la spitalul Floreasca din Capitală, la nici 24 de ore după ce colegul lui s-a stins şi el. Florin Ioan Suciu era soţ şi tată,...
Sambata, 07.10.2017, 19:18
Capitala se pregăteşte deja de iarna care vine în câteva ore. RADET a făcut probele la cald, iar de mâine va furniza agentul termic în tot Bucureştiul.
Vineri, 06.10.2017, 19:46
Capitala se pregăteşte deja de iarna care vine în câteva ore. RADET a făcut probele la cald, iar de mâine va furniza agentul termic în tot Bucureştiul.
Vineri, 06.10.2017, 19:13
19 bătrâni au fost la un pas de moarte, după ce un azil ilegal a fost cuprins de flăcări. Iar dezastrul se poate repeta oricând: numai în Capitală, sunt zeci de centre care funcţionează fără autorizaţii. Deşi autorităţile ştiu că...
Joi, 05.10.2017, 19:17
Ziiua Internaţională a Educaţiei este sărbătorită joi, în judeţele Brăila, Giurgiu şi în Capitală fiind zi liberă, în timp ce în celelalte judeţe nu se fac cursuri, dar se organizează "manifestări specifice" destinate evenimentului.
Joi, 05.10.2017, 08:53
Anchetatorii au un suspect principal în cazul azilului în care un bătrân a ars de viu, iar alţi 19 au fost salvaţi de la o moarte sigură în ultimul moment. Patroana afacerii este cea acuzată de ucidere şi distrugere din culpă. În apărarea...
Miercuri, 04.10.2017, 19:25
Are 14 ani, locuieşte în sectorul 6 al Capitalei şi este un copil rebel. Comunică greu cu părinţii, care sunt surdomuţi. Mama nu ştie cum să-şi strige durerea ca să fie auzită şi ajutată. Astăzi, a lipit pe străzi afişe cu fotografia...
Miercuri, 04.10.2017, 19:21
Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a venit la Prietenii de la 11 și a vorbit despre Ziua Mondială a Educației.
Elevii și preșcolarii vor avea joi o zi liberă cu prilejul Zilei Educației, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Maria Ștefania Manea.
Marti, 03.10.2017, 10:15
Mii de şcoli, spitale şi instituţii din ţară ar putea fi închise de pompieri, începând de astăzi. Motivul: nu au autorizaţie de securitate de incendiu, iar termenul pentru obţinerea documentului a expirat.
Marti, 03.10.2017, 09:28
Prin acest. pelerinaj, edilul din Copşa Mică a vrut să atragă atenţia că în oraşul pe care îl conduce nu există apă potabilă. După 11 zile de drum, primarul a ajuns azi la Palatul Cotroceni unde a fost primit de un consilier al...
Luni, 02.10.2017, 13:35
Prize la mesele din parcuri, acordarea locurilor de parcare din faţa blocurilor exclusiv pentru maşinile electrice, transformarea fostelor hale industriale în „garaje culturale”, eliminarea impozitului pentru familiile monoparentale, precum şi implementarea unei aplicaţii pentru telefoanele mobile prin care să fie monitorizat transportul RATB, sunt câteva dintre proiectele propuse până acum în campania "Propune pentru Bucureşti”, desfăşurată de Primăria Capitalei. Municipalitatea va investi anul viitor patru milioane de euro pentru implementarea a 20 dintre cele mai votate proiecte.
Luni, 02.10.2017, 08:27
O zacuscă de 800 de kilograme, sute de plăcinte moldoveneşti şi zeci de ceaune cu pomana porcului. A fost oferta târgurilor din acest weekend în parcurile din Capitală. Cei mai buni producători din ţară au gătit şi au vândut bucate...
Duminica, 01.10.2017, 19:17
Abia azi, anchetatorii au intrat în clădirea în care 20 de pacienţi puteau să moară. Au ridicat şi trupul bătrânului la care pompierii nu au mai ajuns la timp. Va fi nevoie şi de un test ADN pentru a se stabili clar identitatea lui....
Duminica, 01.10.2017, 19:09
În weekend-ul acesta, bucureştenii au ocazia să încerce tot felul de terapii sau tratamente naturiste, care îi ajută să prevină bolile, dar şi să le trateze.
Duminica, 01.10.2017, 15:05
În dimineața zilei de 30 septembrie 2017, o persoană a murit și alte 19 au fost intoxicate cu fum, fiind transportate la spital, într-un incendiu izbucnit la un cămin de bătrâni situat pe strada Păcală din Capitală.
Sambata, 30.09.2017, 21:49
Un azil de bătrâni a luat foc, în Bucureşti, la primele orele ale dimineţii. Iar 20 de bătrâni, cei mai mulţi imobilizaţi la pat, erau înăuntru. Cele două asistente care îî îngrijeau au fost primele care s-au salvat. Pe bunicii bolnavi, i-au scos, cu tot cu paturi, rând pe rând, pompierii. Pentru unul dintre ei, a fost prea târziu. 19 au ajuns la spital.
Sambata, 30.09.2017, 19:13
Patronii promiteau bolnavilor ajutor de spicialitate şi o viaţă mai bună pentru sume de mii de lei lunar. O afacere de familie cu multe semne de întrebare pe care încearcă acum să le lămurească anchetatorii.
Sambata, 30.09.2017, 19:09
Un azil de bătrâni a luat foc, în Bucureşti, la primele orele ale dimineţii. Iar 20 de bătrâni, cei mai mulţi imobilizaţi la pat, erau înăuntru. Cele două asistente care îî îngrijeau au fost primele care s-au salvat. Pe bunicii bolnavi,...
Sambata, 30.09.2017, 19:05
Un azil de bătrâni a luat foc, în Bucureşti, la primele orele ale dimineţii. Iar 20 de bătrâni, cei mai mulţi imobilizaţi la pat, erau înăuntru. Cele două asistente care îî îngrijeau au fost primele care s-au salvat. Pe bunicii bolnavi,...
Sambata, 30.09.2017, 19:03
Caravana "Fii pregătit!" a ajuns în Bucureşti, iar în acest weekend oamenii vor participa la cursuri pentru a învăţa cum se acordă primul ajutor în situaţii de urgenţă.
Sambata, 30.09.2017, 18:40
Dezvăluirile pompierului erou care a ajutat la stingerea incendiului de la căminul de bătrâni sunt de-a dreptul cutremurătoare. Bătrânii erau la un pas să îşi piardă viaţa, iar clădirea - să ardă din temelii. Din păcate, eroii care s-au luptat cu focul nu au putut salva o viaţă, dar au salvat alte câteva zeci.
Sambata, 30.09.2017, 18:05
O persoană a murit, iar alte 19 au fost transportate la spital după ce un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţă la un azil de bătrâni din sectorul 3 din Capitală. Bătrânii au fost duşi la spitalele Floreasca, Pantelimon, Bagdasar, Spitalul Universitar şi la Spitalul Judeţean Ilfov.
Sambata, 30.09.2017, 12:23
La fel ca şi în alte cazuri, imaginaţia internauţilor nu are limite. De aici până la elaborarea unor adevărate teorii conspiraţioniste nu mai e decât un pas. La fel s-a întâmplat şi în cazul incendiului din Bucureşti în urma căruia un azil de bătrâni a ars aproape din temelii.
Sambata, 30.09.2017, 11:34
Un pompier a fost transportat la spital după ce a fost rănit în timp ce acționa pentru stingerea incendiului izbucnit, sâmbătă dimineață, la un cămin de bătrâni din Capitală.
Sambata, 30.09.2017, 09:38